Actualitate

Dosarele cu şină, deși interzise nu sunt încă istorie: Primele probleme apărute la Casa de Pensii

Ioana Oprean

Publicat

în

Dosarele cu şină, deși interzise nu sunt încă istorie: Primele probleme apărute la Casa de Pensii

La mai puţin de 2 zile de la intrarea în vigoare a legii 9/2023, care le interzice funcţionarilor publici şi locali să mai ceară dosare cu şină şi copii xerox după cărţile de identitate sau alte documente, problemele au apărut.

Casa de Pensii a Municipiului București (CPMB) nu aplică încă Legea nr. 9/2023, deși actul normativ a intrat în vigoare începând cu 4 Iulie 2023, după cum a descoperit Antena 3. Oamenii sunt trimiși de angajaţi să-şi xeroxeze buletinul şi alte documente la un copiator aflat la colţ. Nerespectarea legii intrate în vigoare marţi reprezintă un abuz.

Instituțiile publice, inclusiv Casa de Pensii București, sunt obligate să asigure gratuit fotocopierea documentelor.

„Instituțiile publice, organele de specialitate ale administrației publice centrale și locale și persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică, care solicită copii în format fizic pe hârtie pentru diverse acte, cereri sau formulare au obligația de a asigura, în mod gratuit, fotocopierea acestora. Prevederile prezentului alineat nu se aplică pentru actele, cererile sau formularele emise de autoritățile și instituțiile publice centrale”, potrivit noii legi.

Intervievat de Antena 3, ministrul Energiei Sebastian Burduja, inițiatorul legii, susține că va mai dura o perioadă, inclusiv pentru instituțiile publice, până când se va afla şi aplica această lege.

„Fiecare instituție în parte are datoria de a-şi pune la punct aceste cereri, astfel încât sa reflecte prevederile legii 9/2023. Dacă pentru evidenţele Casei de Pensii sau a altei instituții este necesară o copie, copia trebuie făcută de funcționarul de la ghișeu, nu de către cetățean. Va dura o perioadă inclusiv pentru instituții să afle de această lege”, a declarat ministrul Energiei.

Legea nr. 9/2023 nu prevede sancţiuni pentru cei care o încalcă. Totuși, funcţionarii pot fi cercetaţi disciplinar dacă sunt depuse plângeri împotriva lor. Acestea pot fi depuse pe site-ul Romaniafaradosar.ro.

Ce prevede legea 9/2023:
„Instituțiile publice, organele de specialitate ale administrației publice centrale și locale, precum și persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică, nu pot solicita persoanelor fizice sau persoanelor juridice, în vederea soluționării cererilor pentru furnizarea unui serviciu public, dosare, dosare cu șină, precum și niciun alt articol sau obiect de birotică sau papetărie.

Prevederile alin. (1) se aplică și în cazul depunerii actelor necesare pentru participarea la concursurile pentru ocuparea unei funcții publice, precum și în cazul depunerii actelor necesare pentru participarea la procedurile de achiziții publice”, se precizează în actul normativ citat.

„Instituțiile publice, organele de specialitate ale administrației publice centrale și locale și persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică, care solicită copii în format fizic pe hârtie pentru diverse acte, cereri sau formulare au obligația de a asigura, în mod gratuit, fotocopierea acestora. Prevederile prezentului alineat nu se aplică pentru actele, cererile sau formularele emise de autoritățile și instituțiile publice centrale”, se precizează în noua lege.

Sursa:Bugetul.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Codul urbanismului 2026 | Noi reglementări în domeniul amenajării teritoriului și urbanismului: „Comunitățile vor avea acces mai ușor la investiții publice”

Ioana Oprean

Publicat

în

Codul urbanismului 2026 | Noi reglementări în domeniul amenajării teritoriului și urbanismului: „Comunitățile vor avea acces mai ușor la investiții publice” La propunerea Ministerului Dezvoltării, Guvernul a aprobat, vineri, 30 ianuarie 2026, o Ordonanță care modifică reglementările în vigoare din domeniul amenajării teritoriului și urbanismului. Noile reglementări debirocratizează autorizarea lucrărilor de construcții, a lucrărilor de […]

Citește mai mult

Actualitate

Ministrul Sănătății: Peste 30 de medicamente noi vor fi introduse pe lista celor compensate și gratuite

Bogdan Ilea

Publicat

în

Ministrul Sănătății: Peste 30 de medicamente noi vor fi introduse pe lista celor compensate și gratuite Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat că, în acest an, lista medicamentelor compensate și gratuite va fi completată cu 33 de noi medicamente, iar lista de boli pentru care sunt compensate substanțele deja incluse va fi extinsă. „Pentru pacienţi, […]

Citește mai mult

Actualitate

Spațiile comerciale de la parterul blocurilor ar putea fi scutite de plata întreținerii: Locatarii ar putea plăti diferența. Proiect în dezbatere

Ioana Oprean

Publicat

în

Spațiile comerciale de la parterul blocurilor ar putea fi scutite de plata întreținerii: Locatarii ar putea plăti diferența. Proiect în dezbatere Românii care locuiesc la bloc mai primesc o veste proastă de la Guvern, după ce abia s-au împăcat cu gândul că impozitele şi facturile la întreţinere s-au majorat. Magazinele situate la parter ar urma […]

Citește mai mult