Dosar PENAL după ce unul dintre protestatarii de la 10 august s-a simțit rău și a murit: Polițiștii au fost sesizați de reprezentanții spitalului
Dosar PENAL deschis de polițiști după ce unul dintre protestatarii de la 10 august s-a simțit rău și a murit. Autoritățile au fost sesizațe de reprezentanții spitalului.
Poliţiştii din Teleorman au fost sesizaţi de reprezentanţii spitalului din Alexandria cu privire la decesul unui bărbat în vârstă de 62 de ani, care s-a simţit rău în urma protestului din 10 august din Capitală, şi au deschis un dosar penal, transmite Mediafax.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Teleorman, Teodora Dragole, a declarat că poliţiştii au fost sesizaţi de reprezentanţii spitalului din Alexandria cu privire la decesul unui bărbat în vârstă de 62 de ani.
„Un bărbat în vârstă de 62 de ani, din Turnu Măgurele, ar fi decedat în noaptea de 19 spre 20 august. În această (luni- n.r.) dimineaţă, colegii noştri au deschis un dosar penal. S-a dispus efectuarea necropsiei pentru a se stabili cauza decesului. Cercetările se efectuează sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria”, a declarat reprezentantul Poliţiei.
La rândul său, directorul medical al Spitalului Alexandria, Valentina Roibu, a declarat, pentru MEDIAFAX că reprezentanţii unităţii medicale au solicitat deschiderea unei anchete pentru a nu exista vreo suspiciune.
„Am solicitat Serviciul de Medicină Legală şi Poliţia pentru a ridica orice suspiciune, să vedem ce a fost. Nu am avut de la aparţinători nicio solicitare, iar aparţinătorii nu ne-au declarat nouă nimic“, a declarat reprezentantul spitalului.
Ea a adăugat că starea pacientului era una degradată.
„Pacientul s-a prezentat la camera de gardă a Spitalului Turnu Măgurele, de acolo, cu vărsături, cu sângerare, cu melenă hematemeză, a fost trimis către spitalul nostru. A fost internat în Serviciul de Terapie Intensivă, unde i s-au făcut toate cele, cu tratament maximal, respectând tot protocolul. În data de 19, a prezentat stop cardio-respirator, care nu a răspuns la manevrele de resuscitare şi s-a declarat decesul. Pacientul era într-o stare destul de critică“, a mai spus Valentina Roibu.
Surse locale au declarat corespondentului MEDIAFAX că bărbatul a leșinat în urma acțiunii cu gaze lacrimogene, la mitingul din Piața Victoriei, din urmă cu mai bine de o săptămână. Bărbatul ar fi suferit o puternică hemoragie nazală și bucală, iar de atunci starea sa de sănătate s-a înrăutăţit.
Sursa: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Președintele PSD, Sorin Grindeanu: ,,Anul viitor taxele pentru români și companiile românești nu vor crește”
Președintele PSD, Sorin Grindeanu: ,,Anul viitor taxele pentru români și companiile românești nu vor crește” Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat luni, la finalul ședinței Biroului Permanent Național al partidului, că în 2027 nu vor fi majorate taxele pentru populație și companiile românești. Acesta a criticat politicile de austeritate ale fostei guvernări Bolojan, pe care […]
Impozitele pe locuinţe ar putea creşte de cinci ori în 2027: Taxa pe lux ar putea aduce dări mai mari pentru unele proprietăţi. Avertismentul economiştilor
Impozitele pe locuinţe ar putea creşte de cinci ori în 2027: Taxa pe lux ar putea aduce dări mai mari pentru unele proprietăţi. Avertismentul economiştilor Noul Guvern vrea impozite şi mai mari pentru locuinţe, la nici un an de la dublarea taxelor pe proprietate. Românii ar putea fi taxaţi în funcţie de valoarea de piaţă […]
Cât ar putea să crească euro în 2027 și ce se va întâmpla cu prețurile: Ce spun analiștii financiari
Cât ar putea să crească euro în 2027 și ce se va întâmpla cu prețurile: Ce spun analiștii financiari Moneda Euro ar putea crește în raport cu leul în anul 2027, potrivit estimărilor analiștilor financiari din România. Un sondaj realizat de Asociația CFA România, care reuneşte renumiţi analişti financiari, arată că aproape toți participanții se […]
