Politică Administrație

Dorin Nistor: PSD pregăteşte pe şest un nou val de disponibilizări din administraţiile financiare judeţene

Ioana Oprean

Publicat

în

PSD pregăteşte pe şest un nou val de disponibilizări din administraţiile financiare judeţene

Dorin NistorProfitând de faptul că atenţia opiniei publice este asaltată mai mereu de subiecte care nu prea au legătură cu organizarea şi funcţionarea statului, ci au mai mult un aspect spectacular (percheziţii DNA, DIICOT, eliberări din închisoare ale unor personalităţi gen Gică Popescu, cotele obligatorii pentru primirea refugiaţilor etc.), guvernul PSD pregăteşte pe ascuns un nou val de disponibilizări în administraţiile finanicare de la nivelul judeţelor. Desigur, la nivel naţional va apărea că s-au creat locuri de muncă, dar adevărul este altul.

Despre ce discutăm?

Ei bine, cu aproape un an în urmă vorbeam despre efectele negative ale reorganizării ANAF. Ele s-au tradus la nivelul judeţului Alba în desfiinţarea a 200 de locuri de muncă ceea ce a avut efecte negative asupra vieţii a 200 de familii, dar nu numai atât. Faptul a influenţat negativ şi veniturile localităţilor unde aceştia lucrau pentru că dispariţia acestor locuri de muncă a însemnat şi neîncasarea sumelor din impozitele şi taxele plătite pentru acestea.

Iar zilele acestea ne confruntăm cu o nouă etapă de reorganizare decisă printr-o recentă hotărâre de guvern astfel:

*Direcția generală de administrare a marilor contribuabili va funcționa și va fi organizată ca organ fiscal cu personalitate juridică și buget propriu. Asta înseamnă în primul rând creerea de servicii suport (contabilitate, resurse umane, administrativ, juridic etc.) proprii și toate vor genera locuri de muncă în București și nu în teritoriu deși firmele ce le administrează sunt din teritoriu. HALAL DESCENTRALIZARE PRIN CENTRALIZARE!

*Direcția de executare silită cazuri special, de asemenea, se înființează în București și va avea structuri teritoriale la nivel regional. Aceste structuri vor avea atribuții în coordonarea și monitorizarea modalităților de executare silită, inclusiv a valorificării bunurilor sechestrate prin modalitățile prevăzute de lege, precum și a aplicării măsurilor asiguratorii. În concluzie se mai înființează la nivel central (București) dar și la nivel de regiune (în cazul nostru Brașov) multe funcții de conducere cu auxiliarii aferenţi, adică directori, directori adjuncți, șefi serviciu secretare, șoferi etc. Este important de știut că azi avem structuri de executare silită bine organizate la nivel teritorial, dar că legislația este foarte stufoasă și o executare presupune parcurgerea unui traseu foarte greoi cu termene și de cele mai multe ori cu suspendări din partea instanțelor până la soluționarea anumitor expertize, partaje etc. Prin urmare atâta timp cât nu se schimbă legislaţia, înființarea unei astfel de direcții nu face decât să creeze funcții de conducere fără a rezolva problema.

S-a promis reforma achizițiilor publice dar în realitate s-au desființat ANRMAP – autoritatea de reglementare și UCVAP – autoritatea  de verificare din cadrul Ministerului Finanţelor și s-a înființat Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice, instituție publică autonomă cu personalitate juridică, buget propriu în subordinea MF dar pe picior de egalitate cu ANAF.  Asta presupune funcții la nivel central, în București, de președinte, vicepreședinți, directori, șefi servicii servicii suport etc. Nici în acest caz nu s-a schimbat nimic în legislaţie deci putem concluziona că reforma în achiziții constă în creerea de funcții de conducere și locuri de muncă la nivel central deşi atribuțiile au rămas aceleași!

De parcă asta nu ar fi de ajuns, începând cu 1 octombrie 2015 serviciul contribuabili mijlocii  trece la regiune, adică la Brașov în cazul județului nostru, iar administrațiile orășenești și municipale se desființează. Dar ce se întâmplă cu angajații? Informațiile ar fi că vor fi redistribuiţi, dar cum la nivel local rămân doar contribuabili mici și persoanele fizice, tare mă tem ca în viitor, după ce majoritatea oamenilor vor uita de această mişcare, se va stabili că nu se justifică numărul de salariați din administraţiile judeţene ale finanţelor publice și vor urma noi disponibilizări.

Sigur că soarta unui om este foarte importantă. Sigur că soarta unui grup de oameni este foarte importantă, dar pentru oamenii politici, nu pentru politruci, trebuie să fie mai importante rezultatele pe termen lung ale deciziilor pe care le iau. La PSD sunt doar politruci. Spun asta pentru că efectele pe termen lung ale deciziilor de mai sus sunt dezastruoase pentru dezvoltarea unor zone importante, a unor judeţe întregi. De ce? Pentru că sociologic este dovedită tendinţa oamenilor de a migra din zonele slab dezvoltate spre cele dezvoltate. Ori, prin reorganizarea aceasta care centralizează în loc să descentralizeze, se încurajează dezvoltarea accelerată a unor judeţe deja dezvoltate, bineînţeles în defavoarea altora. Oare la PSD nu s-a auzit de politica de dezvoltare în coeziune? Adică de o politică de dezvoltare armonioasă între regiuni, de reducere ori chiar de eliminare a discrepanţelor de dezvoltare între diferite localităţi şi regiuni. Se pare că nu; iar dacă s-a auzit, atunci celor de la PSD nu le pasă de oameni în general, dar le pasă doar de oamenii lor de partid, care fără nicio îndoială vor primi „prin concurs” posturile cele nou înfiinţate!

 

Dorin NISTOR,

Preşedintele Comisiei Buget – Finanţe a PNL Alba


Secțiune Știri sub articolul principal

Adăugați Ziarul Unirea ca sursă de ȘTIRI GOOGLE



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

FOTO | Premieră în Alba! Primul pasaj subteran, investiție de peste 74 milioane de lei. Primar: ,,Va schimba fundamental modul în care se circulă în Alba Iulia”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Premieră în Alba! Primul pasaj subteran, investiție de peste 74 milioane de lei. Primar: ,,Va schimba fundamental modul în care se circulă în Alba Iulia” Prezentarea publică a proiectului și a finanțării prin care va fi construit un pasaj auto subteran la intersecția străzii Moților cu B-dul Republicii, zona Stadion, a avut loc astăzi, 30 […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Comunicat | Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: Oprirea transportului public din Alba Iulia încalcă dreptul la muncă, sănătate și mobilitate

Bogdan Ilea

Publicat

în

Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: Oprirea transportului public din Alba Iulia încalcă dreptul la muncă, sănătate și mobilitate Dreptul la transport public este un DREPT ESENȚIAL! Ceea ce se întâmplă în aceste zile la Alba Iulia prin întreruperea totală a transportului local încalcă drepturile oamenilor la mobilitate, muncă sau sănătate. Zeci de mii de oameni […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Drept la replică | PSD Alba: Domnul Hațegan numără like-urile pe Facebook, cetățenii numără gropile pe drumurile reparate de CJ Alba

Bogdan Ilea

Publicat

în

PSD Alba: Domnul Hațegan numără likae-urile pe Facebook, cetățenii numără gropile pe drumurile reparate de CJ Alba Nu știm dacă e de râs sau nu, dar ultima ieșire publică a vicepreședintelui Consiliului Județean Alba, Marius Hațegan, frizează de-a dreptul ridicolul. Cel supranumit deja de angajații de pe șantiere „Marius Selfie”, din cauza apetitului exagerat pentru […]

Citește mai mult