Doliu la Universitatea ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Conf. univ. dr. Octavian Tătar a trecut la cele veșnice
Colectivul Universității ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia regretă profund trecerea în neființă a conferențiarului universitar doctor Octavian Tătar și transmite condoleanțe familiei.
”Colectivul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia regretă profund trecerea mult prea grăbită la cele veșnice a colegului nostru Conf. univ. dr. OCTAVIAN TĂTAR, căruia îi vom păstra cu toții o amintire luminoasă, cu imaginea dascălului dedicat total studenților săi, tonic, empatic și jovial, profesionist desăvârșit, de la care fiecare dintre noi am învățat câte ceva: de la idei, până la noblețea sufletului și bucuria de a fi unii lângă alții. Dumnezeu să-i dea odihnă veșnică, iar familiei puterea de a trece peste această încercare mult prea grea!”, se arată într-un mesaj publicat, sâmbătă, pe pagina de Facebook a Universității.
Octavian Tătar, care s-a stins din viață la vârsta de 59 de ani, era conferențiar universitar la departamentul de Istorie, Arheologie și Muzeologie, din cadrul Facultății de Istorie şi Filologie a UAB.
Acesta a fost doctor în istorie, absolvind doctoratul la Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu, fiind un dascăl foarte apreciat în mediul academic.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Banii pentru indexarea pensiilor, puși sub semnul întrebării de fostul preşedinte Traian Băsescu: ,,Eu nu cred că au resurse”
Banii pentru indexarea pensiilor, puși sub semnul întrebării de fostul preşedinte Traian Băsescu: ,,Eu nu cred că au resurse” Fostul președinte Traian Băsescu a criticat, duminică, modul în care Guvernul gestionează situația bugetară, susținând că Executivul nu are control asupra cheltuielilor și exprimându-și îndoiala că vor exista resurse suficiente pentru indexarea pensiilor. ,,În ţara asta, […]
Românii care deţin o singură maşină personală ar putea fi scutiţi de plata impozitului pentru acest vehicul. Proiect de lege, discutat în Parlament
Românii care deţin o singură maşină personală ar putea fi scutiţi de plata impozitului pentru acest vehicul. Proiect de lege, discutat în Parlament Șoferii din România care deţin o singură maşină personală ar putea fi scutiţi de plata impozitului pentru acest vehicul. Cei care au mai multe automobile pe numele lor vor putea alege pentru […]
Pensii în 2026: Cum poate fi dovedită vechimea dacă lipsește carnetul de muncă Carnetul de muncă a dispărut, firma s-a desființat, iar anii lucrați par să se fi pierdut în arhive. Există însă soluții legale pentru reconstituirea vechimii și recuperarea dovezilor necesare la pensionare. Pentru mulți români care se apropie de pensionare, lipsa carnetului de […]
