Doi tineri albaiulieni aşteaptă iarna în stradă, cu un prunc de 9 luni în braţe!

Nu ştiu cum se face că în fiecare an, în timpul celor două posturi creştineşti importante, cel al Sfintelor Paşti şi cel al Naşterii Domnului, în biroul meu îşi fac apariţia oameni dintre aceia pe care Iisus Hristos i-a iubit cel mai mult. Oameni din norodul acela numeros al Lui: săraci, bolnavi, fără de adăpost… Fireşte că nimic nu este întâmplător şi am început să privesc totul ca pe un fel de încercare, atât pentru mine, cât şi pentru cei ce citesc ziarul acesta. Chiar acum, când scriu aceste rânduri, de la mine au plecat doi tineri albaiulieni prin frig şi prin ploaie, cu feţele triste şi cu un prunc de numai 9 luni în braţe. Curaţi, cuminţi, simpli dar cu o vorbire respectuoasă şi corectă. Am privit-o pe tânăra mamă îndepărtându-se aplecată, cu pruncul strâns la sân şi acoperit cu propriile ei haine, iar atunci m-a fulgerat un gând: în toate mamele din lume, în toate dătătoarele de viaţă, sălăşluieşte Sfânta Născătoare de Dumnezeu. Mai ales aici, în grădina Maicii Domnului (Papa Benedict al XVI-lea dixit), care e plină de mame sărmane, deznădăjduite şi izgonite de colo-colo. Şi, fireşte, ca să fie şi mai izbitor de vizibil mesajul divin, pe tânăra femeie care ne-a vizitat, o cheamă… Maria!
Povestea celor doi tineri e simplă şi dureroasă, ca toate miile de poveşti româneşti contemporane, despre sărăcie şi mizerie. Ea nu are decât 20 de ani şi abia a ieşit de pe băncile şcolii. El are 31 de ani şi a avut cândva un loc de muncă stabil. Pe vremea aceea s-au căsătorit şi femeia a rămas însărcinată. Dar, până când a venit pruncul pe lume, situaţia lor s-a schimbat radical. El a rămas fără slujbă şi nu şi-a mai găsit altceva de lucru, decât în construcţii, cu ziua, pe unde apucă. Ea e încă doar o copilă iar părinţii amândurora sunt săraci şi aglomeraţi în casele lor. Până acum au stat în chirie la un cetăţean de origine germană, căruia îi plăteau o sumă simbolică de vreo 300 de lei pe lună. Dar acesta s-a hotărât să plece în Germania şi şi-a vândut proprietăţile, iar noul proprietar are alte gânduri cu imobilul: demolare, reconstruire, privatizare etc. Ce să facă, aşadar, cei doi părinţi disperaţi? Primăria Alba Iulia nu are locuinţe sociale. Tot ce poate face Serviciul Public de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei este să le dea o masă caldă, zilnic, la cantina de ajutor social. Am apelat şi eu la părintele Nicolae Ignat, directorul coordonator al Filantropiei Ortodoxe. Acesta s-a arătat foarte binevoitor şi chiar dispus să-i ajute pe cei doi tineri (lunar, dacă va putea) cu o anumită sumă de bani, dar Filantropia nu are aşezăminte pentru familii. La cel de la gară nu se poate sta cu un prunc, aşa că singura soluţie ar fi fost să-i despartă: tatăl la gară, iar mama şi pruncul într-un aşezământ de tip maternal, cum e „Speranţa”. Tinerii sunt, însă, hotărâţi să nu se despartă, ci să locuiască împreună, fireşte, amândoi, cu copilul lor abia născut.
Închei aici, amintindu-vă vouă, cititorilor noştri, că sunteţi creştini şi că ne aflăm în Postul Naşterii Domnului. Mă adresez mai ales celor ce dispun de spaţiu locativ mai mult decât ar avea nevoie ei înşişi şi familiile lor: daţi adăpost acestei tinere familii măcar pentru o iarnă şi vă veţi îmbogăţi sufleteşte, în pace şi iubire divină. Ajutaţi-o pe această tânără Maria, iar Maica Domnului să vă binecuvânteze! (I.H.)