Rămâi conectat

Ştirea zilei

Doi albaiulieni trimiși în judecată de DNA Craiova, într-un dosar de fraudare a fondurilor europene pentru producția de flori și plante ornamentale

Ziarul Unirea

Publicat

în

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Craiova au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a 21 de inculpați, în legătură cu obținerea pe nedrept de fonduri europene în valoare de aproximativ 700.000 lei pe bază de documente false sau incomplete.

Între inculpați se afla și doi albaiulieni – Lucaci Marius-Denis și Lucaci Ioana – acuzați de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă faptele au ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene în formă continuată; fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată. Potrivit procurorilor, cei doi au ajutat 7 persoane să obțină finanțare europeană prin întocmirea unor înscrisuri (contracte de vânzare cumpărare, documente de calitate și conformitate, procese verbale de recepție calitativă și cantitativă, facturi) în care au fost consemnate date necorespunzătoare realității, prin care se atesta îndeplinirea unor condiții impuse de Măsura 112 – Instalarea tinerilor fermieri.

Concret, au fost trimiși în judecată următorii:

DĂNILĂ (fostă LUCULESCU) MARIA DANIELA, BUNESCU BOGDAN CONSTANTIN, ȘERBAN MARIN, BOLOVAN DUMITRU și LUCULESCU GHEORGHE ADRIAN, la data faptelor beneficiari ai fondurilor europene, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată,

MOTEA (fostă BUNCIANU) MIHAELA–NICOLETA, la data faptelor beneficiară a fondurilor europene, pentru săvârșirea infracțiunilor:
– folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene în formă continuată,
– fals în declarații,

LUCULESCU IONELA NICOLETA, la data faptelor beneficiară a fondurilor europene, pentru săvârșirea infracțiunilor:
– folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene în formă continuată,
– fals în declarații, în formă continuată,

LUCULESCU MARIA, la data faptelor angajată a Oficiului Județean de Consultanță Agricolă Gorj, pentru săvârșirea infracțiunilor:
– complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene în formă continuată,
– fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată,
– complicitate la infracțiunea de fals intelectual în formă continuată,

LUCULESCU ION pentru săvârșirea infracțiunilor:
– complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene în formă continuată,
– fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată,
– complicitate la fals intelectual în formă continuată,
– fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată,

VASILE MARIA, RUNCANU DUMITRU, IFTIMIE CĂTĂLIN IULIAN, MIHĂILESCU COSTEL MARIUS, STĂNCULETE IOAN, SASU MARIUS FLORENTIN, DRĂGUȘIN RODICA, POPESCU TEODOR – VIOREL și ZDRĂILĂ MONICA, la data faptelor funcționari în cadrul Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, pentru săvârșirea infracțiunilor:
– complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă faptele au ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene în formă continuată,
– fals intelectual, în formă continuată,

BĂLAN GERMINIA-CONSTANTINA, la data faptelor funcționar în cadrul Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, pentru săvârșirea infracțiunilor:
– complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă faptele au ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,
– fals intelectual,

LUCACI MARIUS-DENIS și LUCACI IOANA, la data faptelor reprezentanți ai unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunilor:
– complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă faptele au ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene în formă continuată,
– fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată,

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În cursul anului 2009, în vederea obținerii frauduloase a unor fonduri nerambursabile privind „Creșterea și diversificarea producției de flori și plante ornamentale în câmp destinată comercializării…” inculpații Dănilă (fostă Luculescu) Maria Daniela, Bunescu Bogdan Constantin, Șerban Marin, Bolovan Dumitru, Luculescu Gheorghe Adrian, Motea (fostă Buncianu) Mihaela – Nicoleta și Luculescu Ionela Nicoleta au depus la Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit mai multe documente false sau inexacte. Din aceste documente rezulta că ei ar fi îndeplinit, printre altele, condițiile impuse de Măsura 112 – Instalarea tinerilor fermieri (de a fi membri ai unei familii de fermier și de a fi lucrat mai mult de 50% din timpul lor de lucru în cadrul unei ferme, cu cel puțin 12 luni înaintea instalării lor pe cont propriu la conducerea unei exploatații agricole).

Cele șapte persoane au beneficiat de ajutorul inculpaților Luculescu Ion și Luculescu Maria, care au sprijinit obținerea fondurilor europene prin participarea efectivă la întocmirea unor documente ce cuprindeau date necorespunzătoare realității (adeverințe, contracte de arendare etc.).

De asemenea, persoanele respective s-au bucurat și de sprijinul inculpaților Lucaci Ioana și Lucaci Marius-Denis, concretizat în întocmirea unor înscrisuri (contracte de vânzare cumpărare, documente de calitate și conformitate, procese verbale de recepție calitativă și cantitativă, facturi) în care au fost consemnate date necorespunzătoare realității, prin care se atesta îndeplinirea unor condiții impuse de Măsura 112 – Instalarea tinerilor fermieri.

În același context, inculpații, funcționari din cadrul Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit cu atribuții în ceea ce privește verificarea conformității/eligibilității cererilor de finanțare formulate de cei șapte solicitanți, au atestat date necorespunzătoare realității în cuprinsul documentelor în care erau consemnate verificările efectuate pentru stabilirea eligibilității plăților ce urmau a fi efectuate către beneficiarii fondurilor europene.

Prin aceste demersuri, inculpații au obținut fonduri nerambursabile în valoare de 697.402,91 lei, sumă cu care Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale s-a constituit parte civilă în cauză, la care se adaugă dobânzi și penalități calculate până la data plății efective.

În cauză, procurorii au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra mai multor bunuri mobile și imobile ce aparțin inculpaților: Bolovan Dumitru, Drăgușin Rodica, Iftimie Cătălin-Iulian, Luculescu Gheorghe-Adrian, Luculescu Ion, Mihăilescu Costel Marius, Popescu Teodor –Viorel, Runcanu Dumitru, Sasu Marius Florentin, Stănculete Ioan, Șerban Marin,Vasile Maria, Zdrăilă Monica și Bălan Germinia- Constantina.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Gorj cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

CTS Alba, apel la donare de sânge: Este nevoie de donatori cu grupele O negativ și A negativ

Ziarul Unirea

Publicat

în

CTS Alba, apel la donare de sânge: Este nevoie de donatori cu grupele O negativ și A negativ Reprezentanţii Centrului de Transfuzie Sanguină Alba au lansat joi, 28 martie 2024, un apel la persoanele care pot să doneze sânge din grupele A negativ și B negativ. ”În aceasta săptămână au fost multe solicitări pe grupele […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea