DOCTRINA USL? NU EXISTĂ.

Pe toate canalele media se discută intens – e normal, nu-i aşa! – despre programul economic alternativă oferit de USL. Crin Antonescu proclamă retoric – stârnind zâmbetele îngăduitoare ale economiştilor – că deficitul bugetar nu are importanţă dacă sumele sunt folosite pentru investiţii. Doar sunt multe ţări, argumentează preşedintele PNL, care au înregistrat deficite bugetare mari şi totuşi au avut creştere economică. Dacă ar fi deschis un ziar de specialitate sau s-ar fi uitat pe Bloomberg, ar fi aflat că tocmai datorită acestor deficite mari economia mondială se află în faţa unei noi crize economice şi guvernele caută cu disperare soluţii de scăpare. Iar Crin Antonescu, care doreşte şi renegocierea acordului cu FMI, spulberând astfel credibilitatea ţării abia câştigată, se pregăteşte să devină preşedintele României. Alături de procurorul Ponta, pe post de prim-ministru. Filosofia documentului programatic al USL se dovedeşte, dincolo de promisiunile seducătoare care dau bine la electorat, pernicioasă pentru ţară. Mariajul nefiresc între doctrina liberală şi cea social-democrată a creat un soi de varză din care nimeni nu mai înţelege nimic. Am încercat să descifrez cu sinceritate în programul USL, ce a putut să unească două partide cu ideologii divergente, cum sunt PNL şi PSD. Este foarte uşor să înşirui ţinte prolixe privind creşterea economică şi a nivelului de trai. De fapt, am descoperit, singurul lucru clar în programul USL este că cei care se vor la guvernare ŞTIU (secretul lui Polichinele) cam ce ar vrea populaţia şi mediul de afaceri. Din păcate nu indică sursele, deci NU ŞTIU cum să acţioneze. Politicul continuă să ignore cu obstinaţie profesioniştii în economie.
Teoria politică spune clar că nici un partid nu devine credibil şi nu obţine audienţă dacă nu îşi defineşte cu claritate doctrina. Liberalii n-au arătat mai nimic în cele două perioade (1996-2000 şi 2004-2008) când s-au aflat la guvernare. Statul român a cedat cu o uşurinţă condamnabilă investitorilor strategici bănci, companii metalurgice, de telecomunicaţii sau petrol fără să păstreze  pachetul de control iar banii obţinuţi din privatizare nu au mers în producţie sau autostrăzi ci în pensii şi salarii, deci în consum. Liberalii au dovedit că habar n-au ce este aceea piaţă de capital, nervul oricărei economii capitaliste. Polonia a scăpat de criză exclusiv pentru că a privatizat şi listat la bursă mii de întreprinderi de stat, dând posibilitate cetăţenilor să devină investitori autentici şi responsabili. A apărut astfel un nucleu de peste un milion de investitori persoane fizice, care pot susţine şi alte oferte de privatizare. Statul a păstrat pachetele de control.
România a procedat total diferit. Social-democraţii au împărţit averea  poporului prin cunoscuta „cuponiadă” din anii ’90. Au rezultat milioane de acţionari de doi bani, posesori ai unor certificate fără valoare, care nu au nici un cuvânt de spus în managementul celor cinci SIF-uri (societăţi de investiţii financiare).  Apoi s-a apelat la investitorii „strategici”, care ne joacă acum cum vor ei. Austriecii de la Erste nu se grăbesc să listeze BCR, cea mai mare bancă locală, deşi şi-au asumat prin contract această obligaţie. Iar grecii de la Romtelecom nu mai au bani să cumpere o nouă participaţie. Pe bursă poţi strânge uşor bani din vânzarea unor pachete minoritare, bani care nu trebuie înapoiaţi şi pentru care nu se plăteşte dobândă. Prin politica lor şi neştiinţa guvernării, liberalii seamănă izbitor cu social-democraţii, deci construcţia USL nu  mai pare atât de aberantă. Coaliţiile de conjunctură nu au rezistat niciodată, aceasta a învăţat şi România. Începând cu Guvernul Ciorbea, partidele-căpuşă, devenite indezirabile, au fost expulzate de la guvernare. Ar rezista un guvern USL? Având în vedere problemele de azi ale ţării eu, unul, mă îndoiesc.
Mihai BABIŢCHI

---

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI

---

---