Curier Județean

Doar 41 de ambulanțe la o medie lunară de 3.000 de solicitări, în județul Alba

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Majoritatea Serviciilor Județene de Ambulanță din ţara noastră dispun de autovehicule de intervenție în proporție mai mică decât necesarul estimat. Nici județul Alba nu face excepție la acest capitol. În prezent aici există 41 de ambulanțe funcționale, însă multe dintre ele sunt vechi.

Petrecerea Divorțaților

Potrivit directorului tehnic al SJA Alba, ing. Eugen Maier, din totalul mașinilor de urgență care deservesc județul, 7 au fost fabricate între anii 1998-2000 și sunt ținute cu greu în funcțiune din cauza lipsei pieselor de schimb. Alte 14 ambulanțe au sosit în județ în cursul anului 2008 iar ultimele 3 au fost primite în anul 2011.

”Anul trecut au ajuns la noi doar trei ambulanțe. Pentru a le putea schimba măcar pe cele vechi, ar mai fi nevoie de cel puțin șapte mașini. Numai în Sebeș, cele două ambulanțe existente fac lunar câte 7.000 de km”, a explicat Maier, precizând că numai în weekend-ul trecut au ”căzut” șase mașini, toate de urgență, care au nevoie de cel puțin 2-3 zile pentru a fi reparate.

Lunar, în județul Alba sunt în jur de 3.000 de solicitări către ambulanță iar dacă ar fi să împărțim la numărul de locuitori ar rezulta că există câte o mașină de urgență pentru aproximativ 7.800 de persoane.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Prezența unui urs, semnalată în Ponor, pe strada Principală: A fost emis mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă

Ioana Oprean

Publicat

în

Prezența unui urs, semnalată în Ponor, pe strada Principală: A fost emis mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă Prezența unui urs a fost semnalată joi seara, în jurul orei 20.00, pe strada Principală din Ponor. A fost emis mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă. În comuna Ponor a fost semnalată prezența unui urs. La fața […]

Citește mai mult

Curier Județean

Terenul fostului ștrand municipal din Alba Iulia, introdus în registrul spațiilor verzi: Urmează să fie amenajat un parc cu spații recreative și de agrement în zona Schit

Ioana Oprean

Publicat

în

Terenul fostului ștrand municipal din Alba Iulia, introdus în registrul spațiilor verzi: Urmează să fie amenajat un parc cu spații recreative și de agrement în zona Schit Consilierii locali din Alba Iulia vor avea pe ordinea de zi, în ședința extraordinară de luni, 9 noiembrie 2026, un proiect de hotărâre privind actualizarea Registrului local al […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Accident rutier cu un autoturism implicat, pe autostrada A10 Sebeș-Turda: Intervin pompierii din Alba Iulia pe sensul Alba-Sebeș

Ioana Oprean

Publicat

în

Accident rutier cu un autoturism implicat, pe autostrada A10 Sebeș-Turda: Intervin pompierii din Alba Iulia pe sensul Alba-Sebeș Un accident rutier a avut loc joi seara, în jurul orei 18.40, pe autostrada A10 Sebeș-Turda. A fost implicat un singur autoturism. Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru asigurarea măsurilor specifice și prim ajutor medical la […]

Citește mai mult