Rămâi conectat
MA-RA-MU

Ştirea zilei

Disperarea românilor atinge cote alarmante! Întreţinătoarea unei bătrâne paralizate ameninţă că se sinucide

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Aceasta este târâtă de 4 ani prin  procese, de un om lacom şi fără scrupule

    Emilia Crişan este o femeie încă la vârsta activă, dar fără niciun venit, cu excepţia a ceea ce câştigă lucrând cu acul şi  ghergheful. A avut cândva serviciu, dar acum a ieşit şi din perioada de şomaj. În principiu ar trebui să fie acceptată ca însoţitoare pentru mama ei, în vărstă de 81 de ani şi foarte bolnavă. Dar, după cum afirmă ea, bătrânei nu i s-a stabilit niciun grad de handicap, indiferent de medicii la care a apelat. Femeia afirmă că toţi „i-au întors spatele”, pentru că… nu a avut să le dea nimic. Dar nu a putut să confirme că ar fi încercat să mituiască pe cineva şi nici nu ne-a spus (deocamdată) vreun nume, pentru că se teme de „represalii”. Acest lucru m-a nedumerit, pentru că, deşi nu sunt specialist şi nu se cade să mă pronunţ cu privire la lucruri despre care nu am habar, diagnosticul mamei femeii, aşa cum reiese din documentele medicale, mie mi s-a părut foarte grav: hemipareză dreaptă spastică sechelară, sechele după un accident vascular cerebral, ateroscleroză cerebrală, demenţă incipientă, hipertensiune, insuficienţă cardiacă etc. (vezi facsimilul) Aceste documente datează din anul 2010, dar Emilia Crişan afirmă că mama sa este paralizată de vreo 13 ani. Nu înţelegem în acest caz, cum de nu a fost încadrată într-un grad de handicap grav! Specialiştii comisiei de evaluare a persoanelor cu handicap, din cadrul DGASPC Alba, ne-au declarat că femeia ar trebui să se prezinte de urgenţă cu documentele medicale la sediul din strada Bucureşti, să completeze cererea necesară şi să-i fie întocmită documentaţia în baza căreia i se va putea elibera certificatul.
Dar o nenorocire nu vine niciodată singură. Pe lângă faptul că cele două femei de-abia supravieţuiesc din pensia bătrânei şi din ceea ce câştigă fiica ei, muncind pe unde apucă şi ce apucă, s-au mai trezit şi cu un proces pe cap. Pensia bătrânei este de 350 de lei, iar chiria pentru casa în care locuiesc cele două este de 300 de lei. De unde bani pentru utilităţi, hrană, medicamente etc.? Darămite pentru un proces? Acţiunea în instanţă a fost făcută de un individ lacom şi fără scrupule din Şard, care susţine că bătrâna i-ar fi vândut lui, în septembrie 2003, un teren de 600 mp., situat într-o zonă rezidenţială. Dar acest lucru se pare că era imposibil, deoarece bătrâna este paralizată din anul 1999, iar din iunie 2003 până în octombrie 2011 a locuit la Tg. Mureş. Din declaraţia ei reiese că nici măcar nu-l cunoaşte pe cetăţeanul respectiv, acuzându-l că vrea să profite de boala şi de sărăcia ei.
Deocamdată norocul celor două femei a apărut doar în parte, prin preluarea de către av. Ioan Rus a acestei cauze şi prin faptul că instanţa s-a dovedit imparţială şi intransigentă. Astfel, după patru ani de noi termene şi amânări, la sfârşitul anului 2011, bătrânei paralizate i s-a dat câştig de cauză. Dar partea adversă a înaintat un recurs, ce se va afla pe rolul Tribunalului Alba în data de 10 februarie. De data asta, însă, cele două femei au ajuns la capătul puterilor. În momentul în care m-am întâlnit cu doamna Crişan am văzut-o într-o stare de evidentă tulburare, plânsă şi disperată. Ea mi-a declarat, în scris, că este gata să „încheie conturile” cu această viaţă, pentru că nu mai rezistă. Nu am scris cele de mai sus cu scopul de a influenţa instanţa (nici nu este posibil acest lucru), dar dacă din documentele existente în dosarul cauzei nu reiese clar, fără niciun dubiu, că terenul a fost vândut de bătrâna paralizată, atunci nu numai că celor două ar trebui să li se facă dreptate, dar mai mult, cetăţeanul care s-a lăcomit la bruma de avere a unor nefericite sărmane ar trebui pedepsit exemplar.
Ioan HĂNŢULESCU


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Revoluția din 1989 de la Cugir, văzută prin ochii unui copil de 6 ani : „Am înțeles atunci că niciodată nu o să mai fie cum a fost înainte de geroasele zile de 21 și 22 decembrie”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Revoluția din 1989 de la Cugir, văzută prin ochii unui copil de 6 ani : „Am înțeles atunci că niciodată nu o să mai fie cum a fost înainte de geroasele zile de 21 și 22 decembrie” Îmi amintesc și acum, după 35 de ani, zilele geroase de decembrie din 1989, când gândul meu de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea