Discuțiile între Kiev și Moscova vor fi reluate joi: Vor avea loc noi negocieri între Rusia și Ucraina
Discuțiile între Kiev și Moscova vor fi reluate joi: Vor avea loc noi negocieri între Rusia și Ucraina
În cursul zilei de joi, delegația ucraineană este așteptată în Belarus pentru noi negocieri ruso-ucrainene, arată negociatorul rus Vladimir Medinski, precizând faptul că o încetare a focului va fi discutată în cadrul acestor noi tratative, în urma unei prime runde de tratative desfășurate luni, încheiată fără niciun rezultat.
„Delegaţia ucraineană a plecat deja de la Kiev. Aşteptăm să sosească aici mâine dimineaţă”, a declarat Medinski, potrivit AFP. Preşedinţia de la Kiev a confirmat între timp că delegaţia ucraineană se îndreaptă către locul negocierilor.
Potrivit negociatorului rus, cele două părţi au ales „împreună” pentru tratative un loc din Belarus situat „nu departe de frontiera cu Polonia”.
Armata rusă va securiza un coridor pentru delegaţia rusă, a mai spus Vladimir Medinski, potrivit agenţiei TASS, citată de Reuters.
Agenţia ucraineană de presă UNIAN anunţase puţin mai devreme că Ucraina a acceptat să poarte noi negocieri cu Rusia miercuri seară, menţionând o declaraţia a şefului delegaţiei ucrainene, parlamentarul David Arakamia.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Povestea impresionantă a tânărului artilerist Tudorel Hotea, participant la tragerile celor 21 de salve de tun la Centenarul Marii Uniri, la Alba Iulia: „A fost o experiență unică, pe care doar peste încă 100 de ani o va mai trăi cineva”
Povestea impresionantă a tânărului artilerist Tudorel Hotea, participant la tragerile celor 21 de salve de tun la Centenarul Marii Uniri, la Alba Iulia: „A fost o experiență unică, pe care doar peste încă 100 de ani o va mai trăi cineva” Participarea la tragerile celor 21 de salve de tun Centenarul Marii Uniri, în 2018, […]
VIDEO | Doamnele și domnișoarele din trafic, întâmpinate cu mărțișoare de polițiștii din Alba Iulia, de 1 Martie 2026
VIDEO | Doamnele și domnișoarele din trafic, întâmpinate cu mărțișoare de polițiștii din Alba Iulia, de 1 Martie Șoferițele din trafic au avut parte duminică, 1 martie 2026, de surprize și urări din partea polițiștilor din Alba Iulia. Pentru prima zi de primăvară din acest an, polițiștii au organizat o „acțiune” în care au înlocuit […]
FOTO | ACCIDENT rutier în comuna Ciugud: O persoană, prinsă în interiorul autoturismului. Salvatorii intervin de urgență
ACCIDENT rutier urmat de INCENDIU în comuna Ciugud: O persoană, posibil prinsă în interiorul autoturismului. Un accident rutier a avut loc în localitatea Teleac, comuna Ciugud, astăzi, 28 februarie 2026, unde pompierii din cadrul Detașamentului Alba Iulia intervin de urgență pentru descarcerare. Potrivit ISU Alba, detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru descarcerare și stingerea […]
