Actualitate

Discuția telefonică dintre Joe Biden și Vladimir Putin. Rusia, avertizată: Vor fi ”costuri severe” pentru orice atac asupra Ucrainei

Ioana Oprean

Publicat

în

Discuția telefonică dintre Joe Biden și Vladimir Putin. Rusia, avertizată: Vor fi ”costuri severe” pentru orice atac asupra Ucrainei

Preşedintele american, Joseph Biden, i-a transmis omologului său rus, Vladimir Putin, că Statele Unite şi aliaţii vor riposta prin sancţiuni masive împotriva Rusiei, în cazul unui atac asupra Ucrainei, pledând însă pentru continuarea acţiunilor diplomatice în scopul evitării unui conflict militar.

Petrecerea Divorțaților

„Preşedintele Joseph R. Biden a discutat astăzi cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, despre escaladarea mobilizării de forţe militare la frontierele Ucrainei. Preşedintele Biden a transmis clar că, în cazul în care Rusia va lansa o nouă invazie în Ucraina, Statele Unite împreună cu aliaţii şi partenerii vor reacţiona decisiv şi vor impune rapid costuri severe asupra Rusiei”, anunţă Preşedinţia Statelor Unite, conform unui comunicat postat pe site-ul propriu, informează Mediafax.

„Preşedintele Biden a reiterat că o nouă invazie rusă în Ucraina ar produce suferinţe umane extinse şi va afecta poziţia Rusiei. Preşedintele Biden a subliniat clar în conversaţia cu preşedintele Putin că deşi Statele Unite rămân pregătite să se implice în eforturi diplomatice, în coordonare deplină cu aliaţii şi partenerii noştri, în acelaşi timp, suntem pregătiţi şi pentru alte scenarii”, precizează Casa Albă.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Cum ar vota românii dacă duminică ar avea loc alegeri parlamentare: AUR conduce în intențiile de vot cu 34%. Ce se întâmplă cu PSD și PNL – Sondaj CURS

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum ar vota românii dacă duminică ar avea loc alegeri parlamentare: AUR conduce în intențiile de vot cu 34%. Ce se întâmplă cu PSD și PNL – Sondaj CURS AUR (Alianța pentru Unirea Românilor) se află pe primul loc în intențiile de vot dacă duminică s-ar organiza alegerile parlamentare, cu 34%, urmată de Partidul Social […]

Citește mai mult

Actualitate

Pensii în 2026: Pot primi românii pensie din mai multe țări dacă au lucrat doar câțiva ani în fiecare?

Ioana Oprean

Publicat

în

Pensii în 2026: Pot primi românii pensie din mai multe țări dacă au lucrat doar câțiva ani în fiecare? Românii care au muncit în mai multe state pot beneficia de pensii din fiecare țară în care au fost asigurați, chiar dacă perioadele de activitate au fost relativ scurte. În anumite condiții, anii de cotizare se […]

Citește mai mult

Actualitate

Biserica Ortodoxă Română avertizează asupra grupărilor care se pretind ortodoxe: Măsuri pastorale pentru protejarea credincioșilor

Bogdan Ilea

Publicat

în

Biserica Ortodoxă Română avertizează asupra grupărilor care se pretind ortodoxe: Măsuri pastorale pentru protejarea credincioșilor Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis intensificarea informării credincioșilor cu privire la grupările schismatice și eretice care se prezintă drept ortodoxe. Reprezentanții centrelor eparhiale vor atrage atenția asupra riscurilor participării la activitățile acestora și vor sublinia importanța păstrării […]

Citește mai mult