Actualitate

Din inimile colegilor pentru inima Roxanei!

Alexandra Mates

Publicat

în

 Timp de trei săptămâni, la iniţiativa Consiliului Şcolar al Elevilor  de la Şcoala Gimnazială „Ioan Maiorescu” din Bucerdea Grânoasă, sub directa implicare a elevelor Hebian Ioana şi Meragiu Anca din clasa a VIII-a , s-a desfăşurat proiectul educaţional „Din inimi pentru o inimă”.  Proiectul educaţional a avut drept scop unul cât se poate de nobil şi anume  strângerea unei sume de bani pentru a o ajuta pe Roxana.

Petrecerea Divorțaților

,,Roxana  arată ca noi , dar poartă însă  în piept o inimă care îi rânduieşte viaţa altfel decât a noastră, a celor de-o seamă cu ea.  Este o fostă colegă de şcoală , şi spunem ,, fostă,, deoarece  condiţia şi starea ei sănătate o împiedică să  mai vină la şcoală, boala agravându-se şi medicii neputând să-i facă deocamdată un transplant de inimă. Visul ei de a avea parte de educaţie pare imposibil de îndeplinit. Să o ajutăm!”, aşa şi-au motivat cele două eleve iniţiativa acestui proiect .

Roxana, care din cauza unei boli grave de inimă nu mai poate frecventa şcoala, este o fetiţă  de 12 ani, orfană (mama ei a murit pe când avea vârsta de doi ani), actualmente fiind crescută de bunica ei , văduvă, care şi ea este bolnavă. Venitul lor este destul de scăzut, şi chiar dacă medicamentele sunt gratuite, cheltuie foarte mulţi bani  pe deplasările lunare la clinica din Cluj- Napoca.

Activităţile desfăşurate, în cadrul acestui proiect, au fost variate, cea mai importantă fiind însă ,, Tombola inimii ,,, premiile puse la bătaie fiind 4 tablouri, picturi în ulei pe pânză, realizate de talentata elevă Hebian Ioana, cu materiale cumpărate de ea şi familia ei. Biletele de tombolă au fost vândute cu suma modică de trei lei pentru elevi şi 10 lei pentru profesori, iar  în urma extragerii biletelor câştigătoare au fost desemnaţi fericiţii posesori ai acelor picturi, adevărate opere de artă.

Suma strânsă este de aproape 500 de lei, bani care, o parte vor fi donaţi bunicii Roxanei , singura fiinţă care se îngrijeşte de ea,  iar restul vor fi cheltuiţi pe cărţi de citit, albume şi alte lucruri care vor contribui la educaţia Roxanei.

„Nu dispreţui lucrurile mici; o lumânare poate face oricând ceea ce nu poate face soarele niciodată: să lumineze în întuneric” ( Octavia Paler -Scrisori imaginare).


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Când sunt Moșii de toamnă în 2026: Zi rânduită pentru pomenirea celor trecuți la cele veșnice. Ce alimente se pun în pachetele de pomană pentru Sâmbăta Morților

Ioana Oprean

Publicat

în

Când sunt Moșii de toamnă în 2026: Zi rânduită pentru pomenirea celor trecuți la cele veșnice. Ce alimente se pun în pachetele de pomană pentru Sâmbăta Morților Moșii de toamnă în 2026 sunt prăznuiți sâmbătă, 7 noiembrie, fiind o zi rânduită pentru pomenirea celor trecuți la cele veșnice. Sărbătoarea face parte din calendarul zilelor dedicate […]

Citește mai mult

Actualitate

Când intră pensiile pe card în noiembrie 2026 și când primesc banii românii care au ales plata prin Poșta Română

Ioana Oprean

Publicat

în

Când intră pensiile pe card în noiembrie 2026 și când primesc banii românii care au ales plata prin Poșta Română Tot mai mulţi pensionari suportă din ce în ce mai greu cheltuielile pe care le au de făcut, din cauza situaţiei economice tot mai dificile din România, astfel că aşteaptă cu tot mai multă nerăbdare […]

Citește mai mult

Actualitate

Dovleacul, simbolul de Halloween, benefic pentru vedere, digestie și imunitate. Cum este recomandat să îl consumi

Ioana Oprean

Publicat

în

Dovleacul, simbolul de Halloween, benefic pentru vedere, digestie și imunitate. Cum este recomandat să îl consumi Dovleacul, unul dintre emblemele Halloween-ului, depășește rolul de simplu element decorativ și se remarcă prin valoarea sa nutritivă. Versatil și ușor de inclus într-o alimentație echilibrată, acesta poate contribui la menținerea sănătății și la buna funcționare a organismului. Psihonutriționistul […]

Citește mai mult