Din ianuarie 2015, SALARIILE tuturor angajaţilor din sănătate şi asistenţă socială VOR CREŞTE cu 100 lei. Promisiuni de la Guvern
Guvernul le-a promis sindicaliştilor că din ianuarie 2015 vor fi majorate cu 100 de lei salariile tuturor angajaţilor din sănătate şi din asistenţă socială, nu doar cele sub plafonul de 1.500 de lei, aşa cum se discutase în iunie, la MFP. Astfel, Federaţia Sanitas a renunţat la protestele anunţate.
Prim-vicepreşedintele Federaţiei Sanitas, Marius Sepi, a declarat că în cadrul discuţiilor pe care sindicaliştii le-au avut, miercuri, cu premierul Victor Ponta, s-a stabilit ca salariile pentru angajaţii din sistemul sanitar şi cei din asistenţă socială să fie majorate cu 100 de lei, din 1 ianuarie 2015.
Sepi a precizat că Guvernul s-a angajat şi să finalizeze în 30 de zile negocierile privind contractul colectiv de muncă în domeniul sanitar şi să înceapă discuţii pentru eliminarea problemelor apărute în aplicarea Legii 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
Sindicaliştii au mai cerut extinderea numărului de unităţi care să intre în contractul colectiv de muncă din asistenţă socială.
În urmă cu o săptămână, Federaţia Sanitas ameninţa cu proteste, dacă până în 29 octombrie Guvernul nu va găsi soluţii pentru majorarea cu 100 de lei a salariilor tuturor angajaţilor din sănătate şi din asistenţă socială, începând din 1 noiembrie 2014, şi pentru aplicarea prevederilor Legii 284/2010, din 1 ianuarie 2015.
Federaţia Sanitas cerea atunci de la Guvern ca până în 29 octombrie să fie aprobat un act normativ privind creşterea salariilor întregului personal din sistemul sanitar şi de asistenţă socială, pentru ca angajaţii să primească di noiembrie salarii mai mari cu 100 de lei.
Sindicaliştii ameninţau că, în cazul în care nu vor fi soluţionate revendicările lor, în 29 octombrie vor picheta sediului Guvernului, iar în 12 noiembrie vor organzia un miting de amploare.
„Menţionăm că responsabilitatea pentru consecinţele acestor forme radicale de protest revine în întregime factorilor decizionali din Guvernul României, care tratează cu indiferenţă criza generală din sistemul sanitar românesc”, arăta Federaţia Sanitas, într-un comunicat de presă.
Ministrul Finanţelor, Ioana Petrescu, anunţa, la finele lunii iunie, că a ajuns la un acord cu reprezentanţii Federaţiei Sanitas pentru creşterea cu 10% a salariilor angajaţilor din sistemul public de sănătate şi ale asistenţilor sociali situate sub plafonul de 1.500 de lei.
Ioana Petrescu nu vorbea de creşterea salariilor cu 10% din toamnă, ci preciza că majorarea va fi efectuată în două etape, respectiv cu 5% începând cu 1 decembrie 2014 şi cu încă 5% de la 1 martie 2015.
Ministerul estima că de această majorare salarială vor beneficia aproximativ 126.000 de angajaţi din sistemul public sanitar şi de asistenţă socială.
Reprezentanţii Federaţiei Sanitas anunţau atunci că oferta guvernamentală de majorare a salariilor din sănătate şi asistenţă socială mai mici de 1.500 de lei a fost respinsă de Consiliul Naţional al Sanitas. Sindicaliştii cereau creşteri salariale pentru toţi angajaţii şi dădeau atunci data de 15 septembrie ca termen pentru negocieri în vederea găsirii unei soluţii, fără proteste.
În luna iunie, Federaţia Sanitas a organizat proteste la ministerele Sănătăţii, Muncii şi Finanţelor Publice. Sindicaliştii au cerut, printre altele, încheierea unui contract colectiv de muncă în sectorul sanitar, creşterea cu zece la sută a salariilor din sănătate şi asistenţă socială, precum şi deblocarea posturilor.
Sursa: mediafax
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Când se desfășoară programele „Școala altfel” și „Săptămâna verde” în anul școlar 2026-2027
Când se desfășoară programele „Școala altfel” și „Săptămâna verde” în anul școlar 2026-2027 Programele naționale „Școala altfel” și „Săptămâna verde” vor fi organizate în perioada 7 septembrie 2026 – 23 aprilie 2027 pe parcursul anului școlar 2026-2027. Fiecare program se va desfășura pe durata a câte cinci zile consecutive lucrătoare, în perioade stabilite de fiecare […]
5-6 septembrie 2026 | Alertă aeriană în Tulcea: Ținte detectate în apropierea graniței cu Ucraina
5-6 septembrie 2026 | Alertă aeriană în Tulcea: Ținte detectate în apropierea graniței cu Ucraina Noapte de alertă în nordul județului Tulcea. Sâmbătă, 5 septembrie, la ora 23.40, sistemul de supraveghere radar al MApN a detectat un grup de ținte aeriene care evolua în proximitatea frontierei fluviale cu Ucraina. Sistemele de apărare antiaeriană au fost […]
Când te poți pensiona în funcție de anul în care te-ai născut: Cel puțin 15 ani de cotizare contributivă. Stagiul complet este de 35 de ani
Când te poți pensiona în funcție de anul în care te-ai născut: Cel puțin 15 ani de cotizare contributivă. Stagiul complet este de 35 de ani Momentul pentru a te pensiona în România pentru limită de vârstă nu depinde doar de numărul anilor în care a lucrat. Potrivit regulilor prevăzute de Legea nr. 360/2023, dreptul […]