Din 2016, impozit de 20 DE ORI MAI MARE pentru persoanele fizice care dețin spaţii comerciale sau de birouri
Persoanele fizice care dețin spaţii comerciale sau de birouri vor plăti, începând de anul viitor, un impozit care poate ajunge chiar de 20 de ori mai mare decât cel plătit până în prezent. Pentru toți ceilalți români impozitul pe locuință ar putea crește, după ce noul Cod Fiscal dă undă verde autorităților locale să aplice majorări.
Românii nu vor scăpa în 2016 de majorări la impozitele pe case și apartamente, în condițiile în care noul Cod Fiscal încurajează o indexare a acestora. Creșterile vor varia de la localitate la localitate.
Majorarea impozitelor locale, prevăzută de noul Cod fiscal, este certă. Sistemul de impozitare a proprietăţilor imobiliare se va schimba radical, din 2016, conform noului cod.
Cele mai afectate vor fi persoanele fizice care deţin clădiri nerezidenţiale, folosite în scop economic, adică spaţii comerciale sau de birouri.
Destinaţia clădirii – rezidenţială sau nerezidenţială – este principalul criteriu în funcţie de care se vor stabili taxele locale de anul viitor, potrivit Capital.ro. În prezent, Codul fiscal nu face această distincţie şi instituie formulele de calcul (cota de impozit, valoarea impozabilă) în funcţie de statutul proprietarului: persoană fizică sau juridică.
Prin urmare, persoanele fizice care, acum, plătesc aceleaşi impozite, indiferent de scopul în care este utilizat imobilul, vor datora mai mult, din 2016. Pentru spaţiile comerciale sau de birouri, vor plăti exact ca firmele. Taxa va fi cel puţin dublă şi va putea ajunge chiar de 20 de ori mai mare.
Nivelul va depinde de decizia consiliilor locale care vor putea alege o cotă din intervalul 0,2%-1,3%. (Z.U.)
Surse: capital.ro, realitatea.net
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
12 Martie – Ziua Gărzii Naționale de Mediu Ziua Gărzii Naționale de Mediu este sărbătorită, în fiecare an, la data de 12 martie, fiind instituită prin Ordinul de ministru nr. 224 din 27 februarie 2007. La 12 martie 2003, Guvernul României a înființat Garda Națională de Mediu, un corp specializat de inspecție și control, care […]
12 martie 1990: A fost adoptată Proclamația de la Timișoara. Condamnarea explicită a Comunismului și a luptei de clasă promovată de comunism
12 martie 1990: A fost adoptată Proclamația de la Timișoara. Condamnarea explicită a Comunismului și a luptei de clasă promovată de comunism În timpul manifestaţiei populare maraton din Piaţa Operei din Timişoara, care începuse cu o zi in urma, la 11 martie 1990, a fost adoptată Proclamaţia de la Timişoara. Proclamația de la Timișoara este […]
Biserica ortodoxă îl pomenește în 11 martie pe Sfântul Ierarh Sofronie, Patriarhul Ierusalimului
Biserica ortodoxă îl pomenește în 11 martie pe Sfântul Ierarh Sofronie, Patriarhul Ierusalimului Biserica ortodoxă îl pomenește în fiecare an în 11 martie pe Sfântul Ierarh Sofronie, Patriarhul Ierusalimului, născut în Damasc, Siria, în a doua jumătate a secolului al VI-lea. Din tinereţile sale fericitul Sofronie şi-a câştigat viaţa potrivit cu numele său, iubind înţelepciunea […]