Din 16 septembrie, elevii din Alba Iulia vor circula gratuit cu autobuzele STP
Proiectul de hotărâre inițiat de consilierii PSD Ovidiu Jidveian, Bogdan Medrea, Horațiu Clepan și Vasile Crișan, privind aprobarea acordării unor facilități la transportul public local de persoane pentru elevii cu domiciliul în municipiul Alba Iulia a fost aprobat vineri, în ședința de Consiliu Local.
Dezbaterea a fost destul de aprinsă și proiectul cât pe ce să fie amânat deoarece nu au fost precizate sursele de finanțare, având în vedere că este vorba despre un efort bugetar de 1.799.955 de lei. De asemenea, discuțiile s-au purtat și în jurul legalității acordării unei asemenea facilități care se traduc în subvenții acordate către STP (un subiect destul de sensibil pentru unii dintre consilierii locali).
În total este vorba despre aproximativ 8.950 de elevi pentru care Consiliul Local Alba Iulia va suporta costurile unui abonament întreg (de 67 de lei), care în prezent beneficiau de o reducere de 50%, acordată de Ministerul Educației.
În final hotărârea a fost adoptată cu o largă majoritate de voturi, aleșii locali fiind încurajați probabil și de îndemnul primarului Mircea Hava care a declarat că în opinia sa este o decizie foarte bună și, după rectificarea bugetară, se vor găsi resurse pentru a fi susținută financiar.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Șase străzi dintr-un sat din Alba modernizate printr-o investiție de peste 3 milioane de lei: A fost semnat contractul de lucrări
Șase străzi dintr-un sat din Alba modernizate printr-o investiție de peste 3 milioane de lei Primarul comunei Galda de Jos, Ioan Neag, a semnat, luni, 16 martie 2026 contractul de execuție a lucrărilor la obiectivul de investiții „Modernizare infrastructură rutieră în satul Benic”. Valoarea totală a contractului este de peste 3,1 milioane de lei. Prin […]
Comunicat de presă | Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: CJ Alba stă pe un purcoi de bani (33 mil. euro), dar lasă de izbeliște drumul spre Munții Șureanu
Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: CJ Alba stă pe un purcoi de bani (33 mil. euro), dar lasă de izbeliște drumul spre Munții Șureanu Se pare că președintele Consiliului Județean Alba, domnul Ion Dumitrel, are în fișa postului doar atribuția de a purta discuții sterile și de a-i amăgi atât pe proprietarii de pensiuni de […]
13 incendii de vegetație uscată în Alba, o persoană cu arsuri grave și o amendă de 5.000 lei, în primele zile ale lunii martie 2026: Măsuri la nivel județean în contextul creșterii numărului incendiilor de vegetație și fond forestier
13 incendii de vegetație uscată în Alba, o persoană cu arsuri grave și o amendă de 5.000 lei, în primele zile ale lunii martie 2026: Măsuri la nivel județean în contextul creșterii numărului incendiilor de vegetație și fond forestier 13 incendii de vegetație uscată, o persoană cu arsuri grave și o amendă de 5.000 lei, […]