Actualitate

Diferențele de preț la chirie în marile țări europene: Franța, Anglia, Germania, Spania și altele. În România, chiriile s-au majorat cu circa 30% în ultimul deceniu

Suciu Andra-Ioana

Publicat

în

Diferențele de preț la chirie în marile țări europene: Franța, Anglia, Germania, Spania și altele. În România, chiriile s-au majorat cu circa 30% în ultimul deceniu

Una dintre marile probleme ale Uniunii Europene este creșterea semnificativă a chiriilor din ultimii ani, mai toate țările confruntându-se cu un asemenea fenomen.

Petrecerea Divorțaților

În România, chiriile s-au majorat cu circa 30% în ultimul deceniu.
Chiriile au crescut în mai toate țările Uniunii Europene din cauza mai multor factori care au produs o oarecare criză economică și, implicit, creșteri de prețuri, inclusiv din cauza inflației.

Dacă în România chiriile s-au majorat cu circa 30% în ultimul deceniu, există țări în Uniunea Europeană unde chiriile pur și simplu au explodat, majorându-se și cu peste 200%.

Trebuie însă precizat că cele mai mari creșteri de prețuri la case și chirii s-au înregistrat în statele care au intrat după 2000 în Uniunea Europeană, respectiv în state precum Lituania și Estonia.

Culmea, există și state unde chiriile au scăzut, două dintre acestea fiind Grecia și Cipru, țări unde au scăzut inclusiv prețurile la case.

Cât costă chiria în Franța, Anglia, Germania, Spania și alte țări din Europa
Ultimele cifre oficiale arată că în București, de exemplu, chiria medie pentru un apartament cu două camere este undeva la 340 de euro, însă aceasta poate să ajungă inclusiv la 400 sau chiar 450 de euro.

Ca și termen de comparație, în Paris este greu să găsești ceva sub 550 de euro, dar se poate ajunge chiar și la peste 1.000 de euro pe lună, pentru a închiria un apartament cu două camere.

În Londra, prețurile sunt și mai mari și pornesc chiar de la 500 de lire sterline pentru o singură cameră, dar prețul mediu pentru un apartament poate să ajungă și la circa 1.700 de lire sterline.

În Berlin, prețurile sunt mai accesibile. Deși există o diferență între apartamentele închiriate în blocuri mai vechi și apartamentele închiriate în blocuri mai noi, prețul mediu este undeva la 700-750 de euro pe lună. Chiar și așa, vorbim despre un preț dublu față de cel mediu al chiriilor din București.

sursa: observator.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Reglementarea păcănelelor la Alba Iulia: Plângere prealabilă depusă de Loteria Română

Ioana Oprean

Publicat

în

Reglementarea păcănelelor la Alba Iulia: Plângere prealabilă depusă de Loteria Română Compania Națională „Loteria Română” S.A. a contestat Hotărârea Consiliului Local nr. 313 din 31 august 2026, prin care Alba Iulia și-a stabilit regimul activităților de jocuri de noroc. Executivul local consideră însă plângerea neîntemeiată și propune Consiliului Local să o respingă. Un proiect de […]

Citește mai mult

Actualitate

Când începe vacanța de toamnă în 2026 și când revin elevii la școală. Când este următoarea vacanță din anul școlar 2026-2027

Ioana Oprean

Publicat

în

Când începe vacanța de toamnă în 2026 și când revin elevii la școală. Când este următoarea vacanță din anul școlar 2026-2027 În câteva zile, elevii din România vor intra în prima vacanță din anul școlar 2026-2027, programată la finalul lunii octombrie. Vacanța de toamnă va dura nouă zile consecutive, iar calendarul aprobat de Ministerul Educației […]

Citește mai mult

Actualitate

Pensii private | Premierul Luca Niculescu, mesaj ferm: „Nimeni nu se atinge de Pilonul II de pensii”

Ioana Oprean

Publicat

în

Pensii private | Premierul Luca Niculescu, mesaj ferm: „Nimeni nu se atinge de Pilonul II de pensii” Premierul Luca Niculescu afirmă că Pilonul II de pensii private nu va fi modificat, subliniind că predictibilitatea trebuie să reprezinte un principiu de bază al politicilor publice. Potrivit șefului Guvernului, fondurile acumulate în cadrul acestui sistem însumează aproximativ […]

Citește mai mult