Diferență URIAȘĂ între cea mai mare și cea mai mică pensie din România – 28.825 de lei, față de 400 de lei
Cea mai mare pensie din sistemul public de stat este de 28.825 de lei și este primită de o persoană din București, conform datelor furnizate de Casa Națională de Pensii Publice, la solicitarea AGERPRES.
Conform CNPP, acestei pensii de 28.825 de lei i se aplică următoarele rețineri: 5,5% contribuția de asigurări sociale de sănătate și 16% cota de impozit. Astfel, după aplicare acestor rețineri, pensia netă a fost de 23.090 de lei.
În ceea ce privește cel mai mic cuantum al pensiei, CNPP precizează că în sistemul public de pensii nu există cuantum sub 400 de lei. Instituția menționează faptul că, potrivit articolului 50 din Legea 339/2015 a bugetului de stat pe anul 2016, în acest an nivelul indemnizației sociale pentru pensionari, prevăzut prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, este de 400 de lei.
De asemenea, datele CNPP arată că la data de 31 mai 2016 în sistemul public de pensii din România exista un număr de 5.100.799 de pensionari. Pensia medie este 885 de lei.
Sursa: agerpres.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
Foto: Show de excepție la Alba Iulia! Orchestra Simfonică București a ridicat sala în picioare cu Vivaldi Rocks
Show de excepție la Alba Iulia! Orchestra Simfonică București a ridicat sala în picioare cu Vivaldi Rocks, un spectacol senzațional Sala plină, muzică live, emoție și aplauze la scenă deschisă! Orchestra Simfonică București a oferit duminică seara, 25 octombrie 2026, un spectacol memorabil la Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia. Concertul Vivaldi Rocks […]
MESAJE de SFANTUL Dumitru 2026: Felicitări, urări, SMS-uri pe care le poți trimite celor care își sărbătoresc onomastica
Mesaje de Sfântul (Sf.) Dumitru 2026 • Felicitări, mesaje, SMS -uri, urări de „la mulţi ani” pe care le poți trimite prietenilor care își sărbătoresc ziua numelui. Mesaje de Sfântul Dumitru haioase și amuzante. Considerat apărătorul păstorilor și al ostașilor, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie (prăznuit la 26 octombrie) a trăit pe vremea împăraţilor Diocleţian şi […]
23 octombrie 1956: A început Revoluția Ungară. Insurecție împotriva regimului comunist și a dominației sovietice
23 octombrie 1956: A început Revoluția Ungară. Insurecție împotriva regimului comunist și a dominației sovietice O demonstrație studențească pornită pe străzile capitalei ungare s-a transformat, în câteva ore, într-o insurecție națională împotriva regimului comunist și a dominației sovietice. Evenimentele din 23 octombrie 1956 au deschis cea mai gravă criză a blocului estic de la moartea […]
