Curier Județean

DGASPC Alba: 680 de persoane au fost consiliate în cadrul campaniei de prevenire a sarcinii nedorite. 190 de femei au ales o metodă contraceptivă

Ioana Oprean

Publicat

în

Intitulată sugestiv: “Fă copii, doar dacă ai loc și pentru ei în viața ta!ˮ, campania “Prevenirea sarcinii nedorite” a fost promovată la nivelul județului Alba în cele 9 luni de implementare a programului în toate primăriile din județ și, de asemenea, în cabinetele medicilor de familie de către specialiștii  din cadrul  Echipei mobile de prevenire a abandonului prin prevenirea sarcinii nedorite, educație contraceptivă și planning familial.

În cadrul ședințelor, de grup și/sau individuale, de consiliere desfășurate au fost  consiliate 680 de persoane, din care 190 de femei au hotărât să aleagă o metodă contraceptivă.

Proiectul “Prevenirea sarcinii nedorite” este finanțat și coordonat de către Fundația ˮSERA Româniaˮ în colaborare cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Alba, desfășurându-se  pe o perioadă de 18 luni (01.05.2017-01.12.2018).

Obiectivul major îl reprezintă implementarea unui program de prevenire a sarcinii nedorite și reducerea numărului de copii abandonați prin oferirea sprijinului necesar femeilor fertile și a celor care sunt însărcinate, dar se află în situația de a renunța la sarcină sau de a-și abandona copilul/copiii.

Printre obiectivele campaniei se mai numără: scăderea incidenței sarcinii nedorite în rândul adolescentelor, reducerea numărului de copii abandonați/ instituționalizați; reintegrarea socială, familială, școlară și profesională a femeilor care intră în categoria beneficiarilor direcți ai proiectului; creșterea gradului de implicare a comunității locale și a celorlalte instituții ale statului.

Grupul țintă îl reprezintă:  femeile care se află în situația de a-și abandona copilul/copiii și solicită sprijinul DGASPC Alba sau altor instituții; mamele minore; femeile care au abandonat unul sau mai mulți copii ori care au fost în situația de a cere sprijinul Comisiei pentru Protecția Copilului; adolescentele active sexual aflate în sistemul de protecție al DGASPC Alba; cazurile semnalate de serviciile publice de asistență socială (SPAS – uri, DAS – uri) aflate în subordinea primăriilor, unitățile sanitare, cabinetele medicale individuale; femeile care se adresează în mod direct Echipei mobile de prevenire a abandonului prin prevenirea sarcinii nedorite, educație contraceptivă și planning familial și pentru care, în urma investigațiilor, se constată necesară intervenția.

Prin intermediul acestui program se oferă femeilor fertile și celor care se găsesc în situația de a-și abandona copilul/copiii, sprijinul necesar pentru evitarea și chiar înlăturarea situației de risc ce poate apărea și pe care nu o pot rezolva fără o intervenție susținută și de specialitate. Astfel, femeile pot beneficia gratuit de: sfaturi, consultații de specialitate, transport/acompaniere la cabinetul medical specializat și material contraceptiv (sterilete, prezervative și pastile).

Echipa mobilă de prevenire a abandonului prin prevenirea sarcinii nedorite, educație contraceptivă și planning familial, funcționează la sediul DGASPC Alba din Alba Iulia, Bulevardul 1 Decembrie 1918 nr.68.

Persoane de contact: Perți Maria – asistent social și Vârtoc Flavia Daniela – asistent medical (Tel.0755-069 672).

 


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

ITM Alba: amenzi de 17.000 de lei și 19 avertismente după controalele din perioada 7 septembrie – 11 septembrie 2026. Ce nereguli au descoperit inspectorii de muncă

Bogdan Ilea

Publicat

în

ITM Alba: amenzi de 17.000 de lei și 19 avertismente după controalele din perioada 7 septembrie – 11 septembrie 2026. Ce nereguli au descoperit inspectorii de muncă Inspectorii ITM Alba au aplicat amenzi în valoare de 17.000 de lei și au dat 19 avertismente în urma controalelor din perioada 7 septembrie – 11 septembrie 2026. […]

Citește mai mult

Curier Județean

Video | „Procurorul pistolar” Radu Bucurică, adus din nou la Curtea de Apel Alba Iulia: Judecătorii decid asupra prelungirii arestării preventive

Bogdan Ilea

Publicat

în

„Procurorul pistolar” Radu Bucurică, adus din nou la Curtea de Apel Alba Iulia: Judecătorii decid asupra prelungirii arestării preventive Radu Bucurică, procurorul care a intrat cu pistolul într-o discotecă din Hunedoara și a făcut scandal, a fost adus, din nou, luni, 21 septembrie 2026, la Curtea de Apel Alba Iulia, unde judecătorii urmează să analizeze […]

Citește mai mult

Curier Județean

21 – 25 septembrie 2026 | „Săptămâna Prevenirii Criminalității” în Alba: Acțiuni ale polițiștilor pentru siguranța copiilor, seniorilor și prevenirea violenței

Bogdan Ilea

Publicat

în

„Săptămâna Prevenirii Criminalității” în Alba: Acțiuni ale polițiștilor pentru siguranța copiilor, seniorilor și prevenirea violenței Inspectoratul de Poliție Județean Alba, prin Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, derulează, în perioada 21 – 25 septembrie 2026, la nivelul județului Alba, activități dedicate evenimentului „Săptămâna Prevenirii Criminalității”. Acțiunile planificate în această săptămână au un caracter predominant […]

Citește mai mult