Actualitate

DEZMĂȚ pentru primari, viceprimari și șefii consiliilor județene: Spor de 50% dacă gestionează proiecte finanțate din fonduri UE

Ioana Oprean

Publicat

în

DEZMĂȚ pentru primari, viceprimari și șefii consiliilor județene: Spor de 50% dacă gestionează proiecte finanțate din fonduri UE

Guvernul vrea să majoreze la 50% sporurile primarilor și ale președinților de consilii județene dacă gestionează proiecte finanțate din fonduri UE.

Până acum, primarii primeau un bonus fix de 25% pentru gestionarea proiectelor cu fonduri europene, însă, potrivit unui proiect de OUG, valoarea sporului va crește până la 50% din salariul de bază. „E nevoie de o uniformizare a procentului ca să stimulăm atragerea de fonduri europene”, a spus la Digi24 ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, care a respins ideea că ar fi „o formă mascată de majorare a salariului”.

Primarii și președinții de consilii județene vor fi evaluați în funcție de criterii naționale, dar în principal în funcție de câte proiecte gestionează într-un an.

Pentru un singur proiect, majorarea e de 15%, pentru două – 20%, în timp ce pentru trei sau mai multe 25%, la care se adaugă și partea fixă de 25%.

Până acum, spor de până la 50% aveau doar funcționarii publici care lucrează la proiectele cu fonduri europene și sunt evaluați buni sau foarte buni.

„La Ministerul Fondurilor Europene am avut această inițiativă, era nefiresc ca subordonații care lucrează în structuri ce implementează fonduri europene să aibă 50% sporuri din fonduri, iar cei care își asumă întreaga responsabilitate și gestionează proiecte europene să aibă 25%, aceștia fiind primarii și președinții de consilii județene.

E nevoie de o uniformizare a procentului ca să stimulăm atragerea de fonduri europene. Resursa umană calificată e esențială ca să atragem bani europeni.

Fără resursa umană și motivarea corespunzătoare nu avem instrumentele necesare pentru a gestiona acești bani.

Urmează să facem modificări la cadrul legislativ național a indicatorilor în baza cărora se acordă acest spor. Până acum era vorba de numărul de proiecte, sporul maxim era 25%. Urmează să ajustăm indicatorii de performanță ca să stimulăm autoritățile locale să atragă banii europeni. Greul e pe umerii autorităților locale, pe ei trebuie să îi stimulăm corespunzător că România să își poată dezvoltă localitățile.

E vorba de numărul de proiecte contractate, pentru care se încheie contract de finanțare.

Scopul e să gestionăm instrumentele pe care le creăm pentru gestionarea personalului, să legăm atragerea de fonduri de nivelul acordat pentru acest nivel de sporuri. Aceste sporuri sunt ca să avem o resursă umană bine pregătită care e implicată în procesul de absorbție.

Ce e mai important? Să atragem 80 de miliarde de euro sau să ne plângem că se ia acest spor? Acest spor nu se ia dacă nu sunt încheiate contracte de finanțare, aici e secretul pentru acordarea acestui spor, să avem contracte de finanțare.

Primarul care își face treaba merită cu vârf și îndesat acest spor dacă are contracte de finanțare și proiecte atrase. Muncă lui zilnică, faptul că renunță la multe lucruri din viață ca să o ducă mai bine comunitatea, asta ne motivează ca să acordăm acest spor.

Nu e o formă mascată de majorare a salariului, ci o formă directă de a stimula conducătorii de instituții – primarii și consilii județene pentru atragerea de fonduri și e un demers pe care l-am făcut și îl considerăm echitabil.

Era nefiresc că sporul funcționarului aflat în subordinea primarului să fie de 50% și primarul care își asumă responsabilitatea activității să aibă 25%. Un populism care nu e foarte bun, pentru că România e angajată în acest proces de absorbție a 80 de miliarde de euro”, a declarat Marcel Boloș.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

PENSII 2026 | Lovitură grea pentru pensionarii care au lucrat în grupe de muncă: Decizie definitivă a Curții de Apel Cluj

Bogdan Ilea

Publicat

în

Lovitură grea pentru pensionarii care au lucrat în grupe de muncă: Decizie definitivă a Curții de Apel Cluj Curtea de Apel Cluj a pronunțat o decizie definitivă cu impact asupra pensionarilor care au lucrat în condiții speciale și deosebite de muncă, stabilind că anii suplimentari acordați pentru aceste grupe nu reprezintă stagiu contributiv și, prin […]

Citește mai mult

Actualitate

28-30 iulie 2026 | ISU Alba prezent prin lotul reprezentativ la etapa zonală de la Brașov a Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situații de Urgență: „Mult succes, băieți!”

Ioana Oprean

Publicat

în

ISU Alba prezent prin lotul reprezentativ la etapa zonală de la Brașov a Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situații de Urgență Lotul reprezentativ al ISU Alba participă în perioada 28–30 iulie 2026 la Concursurile Serviciilor Profesioniste pentru Situații de Urgență – etapa zonală, organizate de ISU Brașov. La această competiție iau parte loturile reprezentative ale pompierilor […]

Citește mai mult

Actualitate

Măsurile luate de Ministerul Sănătății în timpul grevei din sistemul de sănătate: Ce a cerut direcțiilor de sănătate publică din țară

Bogdan Ilea

Publicat

în

Măsurile luate de Ministerul Sănătății în timpul grevei din sistemul de sănătate: Ce a cerut direcțiilor de sănătate publică din țară În contextul grevei generale din sistemul sanitar, Ministerul Sănătății a cerut direcțiilor de sănătate publică din întreaga țară să monitorizeze permanent activitatea unităților medicale și să raporteze de urgență orice incident sau situație de […]

Citește mai mult