Rămâi conectat

Ştirea zilei

Destin ”muncit” cu credință și dedicație: Un tânăr dintr-un sat din județul Alba a ajuns medic la Southampton General Hospital, UK

Ziarul Unirea

Publicat

în

Destin ”muncit” cu credință și dedicație: Un tânăr dintr-un sat din județul Alba a ajuns medic la Southampton General Hospital, UK

Dr. Traian Văidean este din satul Balomiru de Câmp, comuna Șibot, şi s-a născut în 14 iunie 1982. Părinții Ana și Avram Văidean l-au crescut pe el, alături d eceilalți trei frați, în spiritul credinței, modestiei, cinstei și onoarei. Cei trei frați ai săi: Mircea, Lucian (un pictor talentat) și Avram și-au întemeiat familii și sunt plecați pe alte meleaguri.

Chiar dacă sunt singuri, părinții se consolează cu gândul că dacă băieţii lor sunt fericiți și o duc bine, sunt și ei mulțumiți. Dr. Traian Văidean este înregistrat din 2008 la Colegiul Medicilor din România, din 2010 la Colegiul Medicilor din Marea Britanie (General Medical Council), iar din 2 iunie 2015 numele său poate fi găsit în Registrul Marii Britanii de Specialiști Ortopedie-Traumatologie, cu pregătire de specialitate. Are o experiență de aproape 8 ani în Marea Britanie (din care aproape 5 ani ca Senior Fellow la Southampton General Hospital – Centrul Regional Traumă de nivelul 1).

Lucrează de 3 ani în echipa de chirurgie reconstructivă a membrelor din cadrul Southampton General Hospital, sub îndrumarea dr. Amir Qureshi, doctor cu renume international. Dr. Văidean a dovedit un interes particular pentru intervențiile chirurgicale la nivelul genunchiului şi lucrează cu o echipă de chirurgi renumiţi la nivel naţional şi international, printre care și prof. Philip Chapman-Sheath. Este în permanență preocupat de desăvârșirea profesională şi a participat la cursuri de formare în România, Marea Britanie, Elveția, Spania, Italia, Germania. A fost prezent la congrese naționale, europene și mondiale de chirurgie de specialitate și a susținut sau publicat lucrări de valoare. Traian Văidean este căsătorit cu Alexandra, medic stomatolog și au o  fiică minunată, Elise Anne-Marie, iar familia reprezintă pentru el totul. Nu s-a obișnuit nici acum cu smog-ul și nici cu ceaiul de la Five o’clock.

Cu oarecare amărăciune își amintește Traian despre anii de școală: “Am terminat școala primară din Balomir, apoi am mers zilnic pe jos 6 km la Școala generală din Șibot, şi asta timp de 4 ani. Am făcut apoi o navetă grea pentru a urma cursurile Colegiului Naţional ”David Prodan” din Cugir. Luam trenul “Cugireana” la 5,45 din Balomir și mă întorceam, cu trenul de navetiști, la 15:30. Am luptat să iau premiul I timp de 12 ani, nu pentru a demonstra cuiva că sunt cel mai bun, dar știam că doar școala mă poate scăpa de ce îmi era mai greu ca și copil: munca în agricultură”. Nu s-a abătut de la principiile etice și morale sădite din copilărie de către părinți, nici în timpul cursurilor la UMF Cluj, ”Iuliu Hațieganu”. ”Un moment greu pentru mine a fost când, într-o discuție cu ceva colegi ai căror părinți erau medici, am fost întrebat ce specialitate în medicină are tatăl meu. Le-am răspuns că tata e profesor doctor în zidărie, îi cel mai priceput din zonă, îl cunoaște un oraș întreg și încă vreo 7 sate !!!”, mărturisește cu mândrie Traian.

– Ce învățător/profesor v-a marcat, în sens pozitiv, copilăria/tinerețea?

– E foarte greu să menționez doar un singur profesor care mi-a marcat copilăria. Îmi aduc aminte cu drag de toți care au contribuit la educația mea, începând cu Doamna Educatoare de la grădiniță și până la profesorii din liceu. Toți au avut un rol deosebit și cred că majoritatea au văzut în mine un copil liniștit care era preocupat să învețe… pentru că eu îmi aduc aminte că mama mă certa că eu mă apucam direct de temele de casă când ajungeam acasă.. .nici nu mă schimbam de hainele de școală. Pot spune totuși că doamna profesor Rodica Florea (profesoara mea de franceză din liceu), m-a ajutat să trec peste un moment dificil din clasa a XII-a. Eu începusem să mă pregătesc de examenul de admitere pentru Facultatea de Medicină din Cluj dar pentru câteva săptămâni am renunțat să mă mai pregătesc și asta pentru că nu am avut sprijinul moral mai ales din partea familiei, părinții mei nu își puteau imagina, cred eu, că aș putea deveni doctor și cumva mi-au insuflat că acea facultate ar fi prea mult pentru mine. Aici a venit sprijinul doamnei profesor Florea care m-a încurajat și m-a făcut să cred în forțele mele.Cred că dânsa nu a realizat pe moment cât de mult m-a ajutat și cât de mult a contribuit la destinul meu. Am avut onoarea să mă reîntâlnesc cu dânsa după ce eram deja plecat în UK și am vrut neapărat să îi mulțumesc pentru acel moment crucial.

-De care colegi/prieteni din perioada liceului vă amintiți cu drag?

– Cu colegii de liceu am rămas foarte buni prieteni și chiar am reușit anul trecut să ne reîntâlnim, marea majoritate. Am sărbătorit majoratul, adică 18 ani de când am terminat liceul. A fost deosebit pentru că chiar dacă acum suntem oameni mari, majoritatea cu copii, când ne-am reîntâlnit amconstatat că rămas aceeași copii ca la 16 ani! Acum avem și un grup pe Facebook prin care ținem acum legătura.

– Ce amintiri  frumoase vă răzbat încă din copilărie?

– Viața la țară nu a fost tot timpul ușoară dar cel mai mult mi-a plăcut natura de care eram tot timpul înconjurat. Și acum, când mă reîntorc la părinții mei, în satul natal, fac câte o plimbare pe marginea râului și îmi aduc aminte  de locurile unde stăteam ore în șir la pescuit. Îmi aduc aminte de serile târzii când stăteam toții copiii de pe strada noastră afară și ne jucăm tot felul.  Îmi aduc aminte de nopțile de vară când stăteam afară să privesc cerul plin de stele. Îmi aduc aminte de zilele când eram ”pedepsit” să am grijă de oile familiei, dar eu mi-am găsit preocuparea să privesc în detaliu microcosmosul de la rădăcinile ierbii și cred că de acolo mi se trage de pasiunea pentru fotografia macro.

– Sincer, ce v-a determinat să părăsiți România?

– A fost un amalgam de motive. Probabil, principal la acel moment, a fost remunerația slabă ca și medic rezident. Era chiar perioada de criză când, pe lângă salariile mici, a mai venit și tăierea cu 25% a salariilor bugetarilor. Îmi aduc aminte de frustrarea că nu am avut bani să mă duc la un curs internațional de ortopedie care în sfârșit se ținea și în România. Când am ajuns să lucrez în UK, am strâns bani și am început să urmez tot felul de cursuri și în același timp și să vizitez țări diferite, lucru pe care nu mi l-am permis niciodată cât am fost în România.

Un alt motiv a fost provocarea deosebită de a lucra într-o țară străină, într-un alt sistem. Trebuie să recunosc că am prins și timpurile în care majoritatea rezidenților își doreau să plece din România. Din câte îmi aduc aminte 8 dintre colegii mei de an, din 9, au plecat  și majoritatea sunt încă și acum plecați. Eu pot zice că eram atunci încântat de faptul că România a intrat în UE în 2007 exact când am început eu rezidenșiatul și aveam speranțe mari că lucrurile se vor schimba înspre bine. Însă nu a fost așa…

Și, nu în ultimul rând, eu am simțit că după ce termin rezidențiatul nu sunt suficient de bine pregătit și am vrut să văd cum se lucrează într-o țară din Vest.

– Ați operat vreo celebritate până acum?

– Îmi aduc aminte, când eram rezident în Cluj, că am operat împreună cu medicul primar un fotbalist de la Națională Romaniei de Fotbal, iar eu l-am și certat puțin pentru că doar cu vreo două săptămâni înainte au jucat și au pierdut un meci chiar la Cluj, meci la care am fost și eu spectator. Totuși, a fost drăguț, mi- dăruit un tricou cu semnătura lui.

În UK, cel mai celebru pacient mi-a fost… primul chirurg ortoped de la spitalul din Southampton unde lucrez eu!  Eram de gardă, l-am internat cu o fractură, el avea atunci vreo 95 de ani. Mi-am dat seama după nume lui, cumva… că așa se numește și biblioteca de ortopedie din cadrul spitalului!

Aici vreau să menționez un lucru extrem de important. Discutam cu medicii seniori din spitalul meu, cum de îi învață pe medici atât de bine meserie pe medicii lor rezidenți, eu venind dintr-un sistem în care rezidenții învățau meseria doar ”furând-o” de la chirurgii mai în vârstă. Răspunsul lor a fost sincer și logic: eu când o să ajung bătrân și îmi rup șoldul, vreau că tu să mă repari și să o faci foarte bine, de asta te învăț tot ce știu și eu!

– V-a afectat în vreun fel, profesional sau personal, Brexit-ul?

– Profesional, Brexitul nu m-a afectat foarte mult deoarece echipa cu care lucrez e deosebită și nu s-a coborât la nivelul discuțiilor văzute pe la televizor si de asemenea ,mulți dintre colegi sunt și ei veniți din alte țări sau au origini în alte țări. Au făcut o glumă, așa mai de umor negru britanic, și m-au întrebat dacă mi-am luat doar dus următorul bilet spre România…

Dar pot zice că lucrurile s-au schimbat după Brexit și s-a simțit destul de tare că nu mai suntem bineveniți în țara lor…

-Cum ”simte” un medic pandemia de coronavirus în Anglia?

-Am fost și sunt în continuare speriat de această pandemie, la fel cum sunt mulți dintre colegii cu care discut, și asta nu prea contează de țara unde lucrează. În primul rând, discutăm de un inamic pe care nu îl vedem și nu îl cunoaștem din punct de vedere medical foarte bine și vedem că face atât de multe victime, iar printre ele se numără și personal medical. Pe mine personal mă îngrijorează lipsa echipamentului adecvat, lucru la care nici UK nu stă foarte bine, din păcate. Eu, de exemplu, merg să vizitez pacienții cu infecție cu coronavirus purtând doar o mască simplă chirurgicală, mănuși chirurgicale și un șorț de plastic, pentru că așa e protocolul în Anglia. Eu pot doar să sper că acest coșmar se va termina cu bine pentru toți și vom învața multe lucruri, să fim mai pregătiți pe viitor în primul rând.

-Aveți vreo rețetă a succesului pentru tinerii liceeni din ziua de azi?

-Cred că rețeta succesului e diferită pentru fiecare, de asta în țările mai dezvoltate, după câte știu eu, se încearcă dezvoltarea aptitudinilor fiecărui elev în parte. Ce recomand personal, este multă muncă, seriozitate și să creadă în visul lor pentru că nimic nu este imposibil. Aș recomandă ca fiecare să fie sincer cu el însuși și să cântărească foarte bine când decide ce vrea să facă în viitor pentru că e decizia vieții.

În momentele critice din viață, dacă au dubii vizavi de alegerea făcută, aș recomandă să discute cu familia și mai ales cu profesorii lor, aceștia le știu aptitudinile și îi ot îndruma. Dar, în primul rând, să creadă în forțele proprii și să își urmeze visul, oricât de imposibil ar arăta la momentul deciziei. Niciodată nu m-am considerat un copil inteligent ci un copil foarte muncitor și silitor. Răsplata întotdeauna va veni pentru cei care iau munca în serios!

-Vă mulțumesc și vă doresc success în continuare!

A consemnat,

Nicoleta IDITA – TOMUȚA


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Supermarket-urile NU vor fi închise în weekend: Ciolacu – ”Nu este oportun, nu mai suntem în pandemie”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Supermarket-urile NU vor fi închise în weekend: Ciolacu – ”Nu este oportun, nu mai suntem în pandemie” Marcel Ciolacu a declarat, joi, la începutul ședinței de Guvern, că din semnalele primite din rândul societăţii, rezultă clar că nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend. Programul de funcționare a supermarketurilor din România nu […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea