Actualitate

Beneficii sociale 2026 | Majorări ale sumelor destinate copiilor, persoanelor cu dizabilități și familiilor cu venituri reduse. LISTA

Ioana Oprean

Publicat

în

Majorări ale unor beneficii sociale acordate copiilor și familiilor cu venituri reduse, începând cu luna mai 2026

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), prin agențiile județene și a Municipiului București, asigură plata beneficiilor de asistență socială destinate copiilor, persoanelor cu dizabilități și familiilor cu venituri reduse, contribuind la prevenirea excluziunii sociale.

Începând cu luna mai 2026, pentru o serie de drepturi sociale se aplică noi cuantumuri, menite să ofere un sprijin suplimentar beneficiarilor.

Astfel, indemnizațiile acordate copiilor cu dizabilități au fost majorate, după cum urmează:

• pentru copiii încadrați în grad de handicap grav, indemnizația crește de la 463 lei la 548 lei;

• pentru copiii cu handicap accentuat, cuantumul crește de la 232 lei la 397 lei;

• pentru copiii cu handicap mediu, prestația socială crește de la 80 lei la 199 lei.

Majorările au intrat în vigoare pentru drepturile aferente lunii aprilie 2026, iar beneficiarii vor primi sumele majorate începând cu plățile efectuate în luna mai 2026.

Potrivit Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, aceste beneficii se acordă copiilor și adulților cu handicap care sunt cetățeni români, cetățeni ai altor state sau apatrizi, cu condiția să aibă domiciliul sau reședința în România.

Tot din luna mai 2026 se aplică și noile cuantumuri ale sprijinului acordat familiilor cu venituri reduse, stabilite în funcție de venitul net lunar ajustat și de numărul copiilor aflați în întreținere.

Familiile monoparentale cu venit net lunar ajustat de până la 393 lei primesc următoarele cuantumuri, în funcție de numărul copiilor aflați în întreținere:

• 227 lei pentru 1 copil;

• 451 lei pentru 2 copii;

• 675 lei pentru 3 copii;

• 900 lei pentru 4 sau mai mulți copii.

Pentru familiile monoparentale cu venit net lunar ajustat mai mare de 393 lei și de până la 998 lei, sprijinul acordat este următorul, în funcție de numărul copiilor aflați în întreținere:

• 202 lei pentru 1 copil;

• 394 lei pentru 2 copii;

• 593 lei pentru 3 copii;

• 786 lei pentru 4 sau mai mulți copii.

Familiile cu venit net lunar ajustat de până la 393 lei beneficiază de următoarele cuantumuri, stabilite în funcție de numărul copiilor aflați în întreținere:

• 186 lei pentru 1 copil;

• 372 lei pentru 2 copii;

• 556 lei pentru 3 copii;

• 741 lei pentru 4 sau mai mulți copii.

În cazul familiilor cu venit net lunar ajustat mai mare de 393 lei și de până la 998 lei, cuantumurile sunt următoarele, în funcție de numărul copiilor aflați în întreținere:

• 145 lei pentru 1 copil;

• 288 lei pentru 2 copii;

• 431 lei pentru 3 copii;

• 571 lei pentru 4 sau mai mulți copii.

„Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială împreună cu agențiile județene continuă să acorde sprijin copiilor și familiilor vulnerabile, prin măsuri de protecție socială menite să reducă riscul de excluziune socială și dificultățile socio-economice”, se arată într-un comunicat al agenției amintite.

foto: arhivă (cu rol ilustrativ)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Rata șomajului, în creștere în România: Cel mai ridicat nivel a fost înregistrat în rândul tinerilor, aproape 30%. Date INS

Bogdan Ilea

Publicat

în

Rata șomajului, în creștere în România: Cel mai ridicat nivel a fost înregistrat în rândul tinerilor, aproape 30%. Date INS Rata șomajului a ajuns la 6,8% în trimestrul al doilea din 2026, în creștere cu 0,3 puncte procentuale față de primele trei luni ale anului. Cea mai ridicată rată a fost înregistrată în rândul tinerilor […]

Citește mai mult

Actualitate

Care sunt gradele din Jandarmeria Română: de la sergent la general: Cum arată ierarhia și cine poate ajunge în vârful sistemului

Bogdan Ilea

Publicat

în

Care sunt gradele din Jandarmeria Română: de la sergent la general: Cum arată ierarhia și cine poate ajunge în vârful sistemului Jandarmeria Română are o ierarhie militară clară, stabilită prin lege. De la subofițeri și maiștri militari până la ofițeri și generali, fiecare grad indică poziția în structura militară și marchează un anumit nivel de […]

Citește mai mult

Actualitate

„Let’s Do It, România!” 2026: Mobilizare record pentru acțiunea de ecologizare de la începutul toamnei

Ioana Oprean

Publicat

în

„Let’s Do It, România!” 2026: Mobilizare record pentru acțiunea de ecologizare de la începutul toamnei Peste 130.000 de oameni s-au înscris deja pentru a participa, pe 19 septembrie 2026, la ampla acțiune de curățenie „Let’s Do It, România!”. Organizatorii își propun ca ediția din acest an să stabilească un nou record de participare și să […]

Citește mai mult