Deşi supăraţi pe Guvern, Revoluţionarii din Cugir nu vor ieşi la proteste
Apariţia Legii nr. 410\2011 de aprobare a OUG nr 80\2010, care prevede mai multe măsuri de realizare de economii bugetare, printre care şi suspendarea indemnizaţiilor luptătorilor în revoluţie remarcaţi prin fapte deosebite, a creat nemulţumire şi în rândul Asociaţiei de revoluţionari 21 Decembrie 1989 Cugir.
În opinia liderului revoluţionarilor cugireni Liviu Bulzan, actul normativ promovat va avea consecinţe în rândul unor categorii sociale, inclusiv asupra unor revoluţionari, întrucât anulează indemnizaţiile reparatorii asupra celor ce şi-au riscat viaţa în Decembrie 1989.
”Chiar dacă Blocul Naţional al Revoluţionarilor – 1989 a hotărât, la Braşov, ca asociaţiile de revoluţionari din ţară să organizeze mişcări de protest în oraşele martir, revoluţionarii din Cugir nu vor ieşi deocamdată la asemenea acţiuni. Deşi Cugirul este declarat ”Oraş Martir”, noi aşteptăm ca o decizie în acest sens să vină de la Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor”, a precizat preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie 1989 Cugir. Potrivit lui Bulzan, legea a fost contestată la Curtea Constituţională şi are şanse să fie anulată, iar actul normativ nu a fost promulgat încă de preşedintele Traian Băsescu.
În baza unei evidenţe a Asociaţiei 21 Decembrie, la Cugir, primesc indemnizaţie 68 de revoluţionari. Dintre aceştia, 42 au statut de luptători răniţi, 5 sunt urmaşi ai eroilor răniţi iar 21 sunt luptători remarcaţi prin fapte deosebite.
Constantin PREDESCU
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Foto | Copiii dintr-un oraș din Alba, lecție practică de grădinărit: Au plantat, îngrijit și recoltat propriile legume, apoi i-au dăruit primarului un borcan de zacuscă
Copiii dintr-un oraș din Alba, lecție practică de grădinărit: Au plantat, îngrijit și recoltat propriile legume, apoi i-au dăruit primarului un borcan de zacuscă Copiii din Aiud au ocazia să învețe, în mod practic, cum se cultivă pământul și ce presupune îngrijirea unei grădini de legume, în cadrul unei inițiative interesante. Proiectul a pornit la […]
Societatea Numismatică Română revine la Alba Iulia cu ocazia Târgului de Antichități: Stand de prezentare și comunicare pentru pasionați
Societatea Numismatică Română revine la Alba Iulia cu ocazia Târgului de Antichități Societatea Numismatică Română este una dintre cele mai prestigioase organizații de profil din România. Înființată în 1903 având ca prim președinte pe Mihai Dimitrie Sturdza considerat ,,părintele Numismaticii românești” , Centenarul Societății Numismatice Române a fost marcat de către Banca Națională a României […]
Peste 1 milion de lei necesari la UPU-SMURD Alba Iulia pentru asigurarea funcționării până la sfârșitul lunii octombrie 2026. Câți angajați are secția
Peste 1 milion de lei necesari la UPU-SMURD Alba Iulia pentru asigurarea funcționării până la sfârșitul lunii octombrie 2026. Câți angajați are secția Unitatea de Primiri Urgențe – SMURD a Spitalului Județean de Urgență (SJU) Alba Iulia are nevoie de peste un milion de lei, reprezentând suma necesară asigurării funcționării până la sfârșitul lunii octombrie, […]