Ştirea zilei

Desfiinţarea judeţului Alba – la mâna consilierilor judeţeni ai PDL

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

De două săptămâni, agenda politică a României are un singur punct –  reorganizarea administrativă a ţării, fiind complet uitată agenda cetăţeanului, care este cu totul alta decât cea a preşedintelui Traian  Băsescu. Pe cetăţeni îi preocupă salariile mici (tăiate de Guvernul Boc-Băsescu), creşterea continuă a preţurilor, lipsa tot mai acută a locurilor de muncă, precum şi celelalte “beneficii” ale guvernării dezastroase a PDL. Preşedintelui României, Traian Băsescu, i s-a părut că e prea multă linişte în ţară şi a venit cu ideea regionalizării şi desfiinţării judeţelor.
CE AR ÎNSEMNA DESFIINŢAREA JUDEŢULUI ALBA?
1. Ar avea un efect devastator asupra unităţilor administrative şi asupra deconcentratelor din judeţ. Toţi salariaţii de la aceste instituţii vor avea de suferit. Odată cu reducerea atribuţiilor instituţiilor o parte din salariaţii actuali îşi vor pierde locurile de muncă, iar cei rămaşi probabil vor primi salarii mai mici. În consecinţă, vom avea mai mulţi şomeri prin aplicarea acestui proiect, chiar dacă mulţi angajaţi de la aceste instituţii sunt foarte bine pregătiţi profesional.
2. În ceea ce priveşte dezvoltarea economică a zonei, vom înregistra de la început un recul. Trebuie să fii de-a dreptul naiv să crezi că mai marilor regiunii, care vor fi, majoritatea lor, din zona regiunii (în cazul nostru Braşov) le va păsa de localităţile aflate la 400-500 km!
3. Cetăţenii, fie că vor, fie că  nu,  vor avea nevoie de o semnătură sau o ştampilă de la regiune, ceea ce poate însemna o deplasare la 400-500 km. În loc de o apropiere a administraţiei de cetăţean, vom constata o îndepărtare a acesteia de cetăţeni, o mai mare centralizare.
4. Cheltuielile administrative în nici un caz nu se vor reduce, ele vor rămâne la acelaşi nivel. Aş oferi doar un singur exemplu: cheltuielile de asistenţă socială vor fi aceleaşi pentru zona judeţului Alba sau chiar mai mari.
5. În concluzie, desfiinţarea judeţului Alba este o măsură păguboasă atât pentru instituţiile administrative, cât şi pentru cetăţenii din zona noastră. Eu consider că un asemenea proiect de reorganizare administrativă necesită, conform legilor României, consultarea populaţiei judeţului printr-un referendum. Consilierii USL (PSD+PNL) au depus la Consiliul Judeţean un proiect de hotărâre în vederea organizării unui referendum la nivelul judeţului, pentru consultarea populaţiei, deoarece suntem convinşi că cetăţenii nu doresc desfiinţarea judeţului Alba. În prezent, în Consiliul Judeţean Alba sunt 33 de consilieri, repartizaţi pe partide astfel: 19 consilieri PDL, 7 consilieri PSD şi 7 consilieri PNL. PDL are majoritate absolută, prin urmare desfiinţarea judeţului se află, în primul rând, în mâna consilierilor PDL.
Noi, consilierii PSD şi PNL, dorim ca iniţiativa preşedintelui Traian Băsescu, de reorganizare administrativă, să nu devină lege!
ec. Ioan FLOREA, consilier judeţean PSD


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

38 de ani de la accidentul care i-a schimbat viața ultramaratonistului Levente Polgar. Ultima fotografie cu el ,,întreg”, readusă la viață cu ajutorul AI: ,,Port mereu cu mine acea amintire a copilului care am fost”

Ioana Oprean

Publicat

în

38 de ani de la accidentul care i-a schimbat viața ultramaratonistului Levente Polgar. Ultima fotografie cu el ,,întreg”, readusă la viață cu ajutorul AI: ,,Port mereu cu mine acea amintire a copilului care am fost” Marți, 17 martie 2026, se împlinesc 38 de ani de la momentul care a schimbat radical destinul aiudeanului Levente Polgár. […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Noua companie de transport a Primăriei Alba Iulia: Procedură de selecție a administratorilor în desfășurare. A fost publicată scrisoarea de așteptări

Ioana Oprean

Publicat

în

Noua companie de transport a Primăriei Alba Iulia: Procedură de selecție a administratorilor în desfășurare Primăria Alba Iulia a publicat, marți, 17 martie 2026 componenta inițială a planului de selecție a celor 3 administratori ai societății „Alba Iulia-Transport Local” și scrisoarea de așteptări a autorității tutelare – Consiliul Local Alba Iulia pentru administratorii noii companii […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Laboratorul de microbiologie al Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud, modernizat: Va fi creat un Compartiment de microbiologie

Ioana Oprean

Publicat

în

Laboratorul de microbiologie al Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud, modernizat: Va fi creat un Compartiment de microbiologie La sediul Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud a avut loc, marți, 17 martie 2026 evenimentul de prezentare a rezultatelor proiectului de modernizare a Laboratorului de microbiologie, finanțat în cadrul Priorității 3 a Programului Sănătate Managerul unității medicale, Noiela […]

Citește mai mult