Desființarea Inspectoratelor Școlare – propunerea USR pentru „a rupe lanțul vicios al controlului politic asupra sistemului de educație”
Desființarea Inspectoratelor Școlare – propunerea USR pentru „a rupe lanțul vicios al controlului politic asupra sistemului de educație”
Uniunea Salvați România propune desființarea Inspectoratelor Școlare, pentru „a rupe lanțul vicios al controlului politic asupra sistemului de educație”, acuzând Guvernul PNL că merge „pe urmele PSD în Educație”.
„De 30 de ani vedem cum sistemul de educaţiei este ţinut captiv mediocrităţii, servind mai degrabă grupurilor de interese din politică decât educarea copiilor. O reformă reală a Educaţiei, pe lângă măsuri care să aibă în centru elevul şi profesionalizarea dascălilor, trebuie să cuprindă şi desfiinţarea Inspectoratelor Şcolare.
Instituţiile sunt câmp de bătaie sau răsplată pentru oamenii de partid, iar criteriul competenţei este un factor secundar. Acelaşi lucru îl vedem, zilele acestea, şi la ministrul Educaţiei care a înlocuit 19 inspectori şcolari generali cu nişte membri de partid.
Sunt practici pesediste, doar că diferă culoarea carnetului de partid, din roşu s-a făcut galben. În continuare avem de-a face cu o politizare extremă a sistemului de educaţie, iar reforma mult promisă de doamna Anisie e apă de ploaie. USR propune desfiinţarea Inspectoratelor pentru a rupe lanţul vicios al controlului politic asupra sistemului de educaţie”, transmite deputatul USR Cristina Iurişniţi, într-un comunicat de presă.
Astfel, USR propune, în programul de guvernare pentru 2020, desfiinţarea Inspectoratelor Şcolare, iar rolul acestora să fie transferat către consiliile de administraţie.
O altă propunere a USR, potrivit comunicatul remis MEDIAFAX, prevede întărirea rolului părinţilor în consiliile de administraţie şi în activităţile şcolare.
„Depolitizarea sistemului de educaţie este un prim pas către o reformă profundă, până atunci orice măsură nu este decât un joc de glezne pentru a mima interesul pentru educaţia din România, iar pierzătorii sunt generaţiile viitoare condamnate la analfabetism funcţional şi abandon şcolar, criterii la care suntem fruntaşi în UE.”, mai transmite deputatul USR Cristina Iurişniţi.
Surse: Mediafax
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Reconstrucția clasei politice la Alba: Partidul CRED și-a ales conducerea județeană sub coordonarea Secretarului General Liviu Iane
Reconstrucția clasei politice la Alba: Partidul CRED și-a ales conducerea județeană sub coordonarea Secretarului General Liviu Iane Bastionul suveranității și al valorilor conservatoare se consolidează în inima Transilvaniei. Partidul CRED (Comunitatea pentru Respect, Echitate și Demnitate) a organizat recent Conferința Județeană de Alegeri din Alba, un moment de cotitură pentru eșichierul politic local. În localitatea […]
Foto | Municipiul Sebeș, parteneriat educațional cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia
Municipiul Sebeș, parteneriat educațional cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia Marți, 29 septembrie 2026, Primăria Municipiului Sebeș a avut plăcerea de a primi vizita unui numeros grup de studenți români și străini, coordonați de lect. univ. dr. Maria Albu, de la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Vizita a oferit tinerilor prilejul […]
138 de apartamente din Alba Iulia vor fi reabilitate energetic cu peste 10,5 milioane de lei: Finanțare prin programul „Regiunea Centru” 2021-2027
138 de apartamente din Alba Iulia vor fi reabilitate energetic cu peste 10,5 milioane de lei: Finanțare prin programul „Regiunea Centru” 2021-2027 Prețul energiei, mereu în creștere, duce la o creștere direct proporțională a interesului pentru economisirea ei, pentru folosirea eficientă a resurselor, fără reducerea confortului, dar cu diminuarea cuantumului facturilor. În această direcție de […]
