Desfăşurare de forţe ale IPJ Alba, pentru SIGURANŢA locuitorilor din zona Munţilor Apuseni
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba a organizat şi desfășurat, marți, 3 martie a.c., în zona Munițiilor Apuseni, o acţiune cu efective mărite, care a avut drept scop menținerea climatului de siguranță civică, prevenirea infracţiunilor, combaterea evaziunii fiscale şi a infracţiunilor silvice precum şi creşterea siguranţei participanţilor la traficul rutier.
Au participat 45 de polițiști din structurile de poliţie rutieră, ordine publică, investigaţii criminale şi investigare a criminalităţii economice care au fost sprijiniţi de lucrători ai Comisariatului pentru Regim Silvic şi Cinegetic Cluj Napoca – Inspecţia Silvică Alba. Au fost aplicate 91 de sancţiuni contravenționale, a fost confiscat material lemnos în valoare de 278.831 lei şi au fost constatate 4 infracţiuni.
În cadrul acestei acţiuni, la care au fost mobilizați poliţişti ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, ai Poliţiilor Orășenești Abrud, Cîmpeni şi Baia de Arieş precum şi ai Secţiei de Poliţie Rurală Cîmpeni, au fost efectuate 3 percheziţii, 17 controale şi 4 filtre rutiere.
Au fost constate 4 infracţiuni, toate de natură economico financiară, din care două la Legea 241/2005privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale şi două la regimul silvic.
Totodată au fost aplicate 91 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 32.160 lei din care una la Legea 61 din 1991 republicată pentru sancţionarea faptelor de încălcare a normelor de convieţuire socială şi a liniştii publice, 3 la Legea 12/1990 privind activitatea de comercializare a bunurilor, una la Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, 80 la O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi 6 la alte acte normative. A fost confiscat material lemnos în valoare de 278.831 lei.
*Exemple:
Cu ocazia controlului efectuat la o societate comercială din Sohodol, ce are ca obiect de activitate exploatarea şi prelucrarea materialului lemnos, după confruntarea documentelor societăţii cu datele implementate în aplicaţia SUMAL, a rezultat o diferenţă de 2.585 metri cubi material lemnos.
Această cantitate de material lemnos nu a putut fi justificată de către administratorul societăţii, motiv pentru care faţă de acesta a fost luată măsura sancţionării contravenţionale, cu amendă în valoare de 5.000 de lei, conform art. 19, lit. m din Legea 171/2010 precum şi confiscarea valorică a cantităţii de 2.585 metri cubi material lemnos, în valoare totală de 275.590 lei.
Pentru obţinerea de probe în acest caz, poliţiştii au efectuat percheziţii, în Cîmpeni şi în comuna Sohodol, la domiciliul şi reşedinţa administratorului societăţii şi la sediul societăţii comerciale controlate.
Tot cu ocazia acestei acţiuni, a fost efectuat un control la o societate comercială de prelucrare a materialului lemnos din Ciuruleasa, ocazie cu care a fost găsită cantitatea de 10,6 metri cubi material lemnos pentru care reprezentanţii societăţii nu au putut prezenta documente legale de proveniență.
Administratorul societăţii au fost sancţionat contravenţional conform art. 19, lit. k din Legea 171/2010, iar întreaga cantitate de material lemnos a fost confiscată.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Bărbat de 49 de ani din Alba Iulia, prins de polițiștii din Sibiu: Avea un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru conducere fără permis
Bărbat de 49 de ani din Alba Iulia, prins de polițiștii din Sibiu: Avea un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru conducere fără permis Un bărbat de 49 de ani, domiciliat în municipiul Alba Iulia, condamnat la un an de închisoare cu executare pentru conducerea unui vehicul fără permis, a fost depistat marți […]
4 noiembrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier
Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier Polițiștii rutieri acționează astăzi, 4 noiembrie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul Alba. Sistemul de monitorizare […]
Accident rutier la Doștat: Tânăr de 22 de ani, băut și fără permis de conducere, a intrat cu mașină într-un autoturism parcat
Accident rutier la Doștat: Tânăr de 22 de ani, băut și fără permis de conducere, a intrat cu mașină într-un autoturism parcat Un tânăr de 22 de ani, din județul Sibiu, a provocat un accident rutier, în noaptea de 4 noiembrie 2026, pe raza localității Doștat, după ce a pierdut controlul volanului și a intrat […]
