Ştirea zilei

Deputatul Radu Coclici a fost degradat – MApN a revocat peste 800 de ordine de avansare

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Ordinele de avansare sau acordare a gradelor în rezervă din anii 2011 şi 2012 pentru care s-au constatat nereguli au fost revocate de ministrul Apărării. Pe listele publicate de minister apare și deputatul PSD de Alba, Radu Coclici, care a fost avansat în anul 2011 la gradul de locotenent.

Petrecerea Divorțaților

”Urmare a rezultatelor analizei efectuate de către comisia constituită prin ordin al ministrului Apărării Naţionale, Corneliu Dobriţoiu, pentru verificarea modului de acordare a gradelor şi înaintare în grad a ofiţerilor în rezervă din M.Ap.N, s-a dispus revocarea ordinelor de avansare sau acordare a gradelor în rezervă pentru cazurile din anii 2011 şi 2012, în care nu au fost îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea 80/1995”,  se arată în comunicatul de presă emis de MApN.

Dacă Mircea Hava, Ion Dumitrel și Ștefan Bardan își mai păstrează pentru o perioadă gradele de colonel, deoarece au fost avansați în anul 2010 (listă care încă se află în lucru, după cum a declarat ministrul Corneliu Dobrițoiu), ordinul ministrului nu l-a ”ocolit” pe deputatul PSD Radu Coclici, care a fost avansat în anul 2011 de la sublocotenent la locotenent (poziția 55 pe lista celor avansați în grad în rezerva), și se află acum pe lista retrogradaților.

Contactat telefonic de ziarulunirea.ro, Coclici a declarat că a absolvit școala militară de artilerie antiaeriană pentru ofițeri în rezervă ”Leontin Sălăjan” din Brașov, cu gradul de sublocotenent și nu știe când a fost avansat la gradul de locotenent. Acesta a precizat că ”nu primește soldă”, în sensul că nu a primit vreodată bani în plus deci nu pierde nimic.

Situaţia ordinelor de avansare sau acordare a gradelor în rezervă, emise în anii 2011 şi 2012, şi care nu îndeplinesc condiţiile legale, este: persoane care au fost înaintate în grad în anul 2011 – 316; persoane cărora li s-au acordat grade în rezervă în anul 2011 – 426; persoane care au fost înaintate în grad în anul 2012 – 77; persoane cărora li s-au acordat grade în rezervă în anul 2012 – 16.

Situaţiile nominale cu persoanele care au beneficiat de avansări sau acordări de grade în rezervă, în cazul cărora s-au constatat nereguli, sunt publicate integral pe pagina din Internet a Ministerului Apărării Naţionale, www.mapn.ro.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Transport în comun în Alba Iulia: Pregătiri pentru delegarea gestiunii către noua companie a administrației locale. Proiect de hotărâre în consultare publică

Ioana Oprean

Publicat

în

Transport în comun în Alba Iulia: Pregătiri pentru delegarea gestiunii către noua companie a administrației locale. Proiect de hotărâre în consultare publică Primăria Alba Iulia a pus luni, 2 noiembrie 2026 în consultare publică proiectul de hotărâre privind delegarea gestiunii serviciului de transport public local. Documentul, susținut printr-un referat de aprobare, este însoțit de un […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Corneliu Mureșan, noul prefect al județului Alba, a depus jurământul

Ioana Oprean

Publicat

în

Corneliu Mureșan, noul prefect al județului Alba, a depus jurământul Corneliu Mureșan, noul prefect al județului Alba, a depus jurământul într-o ceremonie care s-a desfășurat la Instituția Prefectului – Județul Alba în dimineața zilei de luni, 2 noiembrie 2026.  Corneliu Mureșan, președintele PSD Alba și fost membru al Guvernului României, a fost numit, vineri, 30 […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Accident grav pe DN 7, provocat de un șofer din Alba, care a intrat într-o depășire neregulamentară: Patru persoane, dintre care doi minori, au ajuns la spital

Ioana Oprean

Publicat

în

Accident grav pe DN 7, provocat de un șofer din Alba, care a intrat într-o depășire neregulamentară: Patru persoane, dintre care doi minori, au ajuns la spital Un accident rutier grav a avut loc duminică noaptea, în jurul orei 21.00, pe DN 7, la ieșire din Boița spre Vâlcea. Mașina unui șofer din Alba a […]

Citește mai mult