Deputatul PSD Radu Coclici: „Guvernul Boc îşi bate joc de satul românesc”
Deputatul PSD de Alba Radu Coclici a adresat primului-ministru Emil Boc o interpelare referitoare la abandonarea zonei rurale de către actualul Executiv, parlamentarul social-democrat acuzând că intenţiile guvernamentale pe acest subiect au rămas la stadiul de vorbe goale. Coclici i-a scris premierului că, în februarie 2010, a promis acţiuni economico-sociale ample şi susţinute în vederea renaşterii satului românesc.
„Între timp însă, ca şi în cazul altor promisiuni, intenţiile Executivului s-au dovedit a fi simple vorbe fără materializare. Constatăm în prezent că Guvernul pe care cu onor îl conduceţi a abandonat complet mediul rural”, a arătat deputatul Radu Coclici în interpelarea trimisă şefului Guvernului.
Parlamentarul PSD l-a acuzat pe Boc că a anunţat cu un an şi jumătate în urmă că va relansa mediul rural printr-o serie de măsuri menite a stabiliza specialiştii în zonă şi a stopa depopularea. „Aţi anunţat la vremea respectivă ca veţi construi zece case, în fiecare comună, în care să fie instalaţi specialişti profesori, medici, prioritari fiind tinerii cu vârstă de până la 35 de ani. Nu s-a întâmplat aşa ceva, cu toate că în prezent peste 2.000 de localităţi rurale nu au medici, iar dascălii renunţă la profesie din cauza costurilor cu naveta, care ajung şi la jumătate din salariu”, a mai punctat Coclici în interpelarea trimisă lui Boc. În finalul documentului parlamentar, deputatul PSD l-a întrebat pe Boc ce s-a întâmplat concret cu abandonarea acestui program pentru stimularea mediului rural şi l-a somat să-i prezinte situaţia actuală din zona rurală în ceea ce priveşte educaţia şi sănătatea, atât la nivel naţional, cât şi la nivelul judeţului Alba. (BP)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
La doar 38 de ani, albaiulianul Radu Ilyeș a pierdut lupta pentru viața sa: A fost răpus de o boală crâncenă
La doar 38 de ani, albaiulianul Radu Ilyeș a pierdut lupta pentru viața sa: A fost răpus de o boală crâncenă La doar 38 de ani, Radu Ilyeș, din Alba Iulia, a pierdut lupta pentru viața sa. Radu s-a confruntat cu probleme medicale extrem de grave: tromboze ale venelor mezenterice, hipertensiune portală severă, varice digestive, […]
Bărbat din Zlatna, trimis în judecată pentru agresiune sexuală, arestat după ce ar fi încercat să intre cu o bâtă într-o locuință. S-a ascuns și a așteptat să atace victima
Bărbat din Zlatna, trimis în judecată pentru agresiune sexuală, arestat după ce ar fi încercat să intre cu o bâtă într-o locuință. S-a ascuns și a așteptat să atace victima Un bărbat aflat sub control judiciar și trimis în judecată pentru agresiune sexuală a fost arestat preventiv, după ce ar fi pătruns fără drept în […]
VIDEO | Prima zăpadă din iarna 2026–2027 în Munții Șureanu! A început să ningă la sfârșit de octombrie
Prima zăpadă din iarna 2026–2027 în Munții Șureanu! A început să ningă la sfârșit de octombrie A început să ningă ca în povești de luni seara în Munții Șureanu, în zona Poarta Raiului, deși este doar finalul lunii octombrie 2026. Zăpada începe să se așterne, iar stratul ar putea ajunge în curând la câțiva centimetri. […]
