Politică Administrație

Deputatul PSD de Alba, Ioan Dîrzu, este singurul membru din judeţ al Comisiei speciale privind Roşia Montană

Ioana Oprean

Publicat

în

Singurul parlamentar de Alba propus şi ales în Comisia specială privind Roşia Montană este deputatul PSD de Alba şi de Apuseni, Ioan Dîrzu. Alegerea deputatului confirmă atenţia pe care PSD a acordat-o în ultima perioadă organizaţiei sale din Alba prin promovarea de către Guvernul României a mai multor proiecte la nivelul judeţului Alba precum investiţia din Sebeş, realizarea autostrăzii Turda-Sebeş sau finanţarea modernizării Cupru Min.

Petrecerea Divorțaților

“Mă bucur că am fost susţinut de conducerea PSD şi de către premierul Victor Ponta pentru a face parte din această Comisie specială extrem de importantă pentru zona Apusenilor şi judeţul Alba. Angajamentul meu faţă de cetăţenii din Alba a fost de a avea puterea de a face auzită vocea judeţului la Bucureşti, iar această comisie este rezultatul muncii pe care am realizat-o împreună cu colegii mei din PSD în aceste prime 10 luni de mandat. Solicit astfel tuturor cetăţenilor din Alba, susţinători sau opozanţi, informaţi sau mai puţin informaţi, să nu ezite să ne contacteze pentru a-şi exprima opinia cu privire la proiectul Roşia Montană” a explicat preşedintele PSD Alba, Ioan Dîrzu.

Plenul comun al Parlamentului a aprobat cu 312 voturi pentru, cinci împotriva şi 15 abţineri, componenţa nominală a Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru avizarea Proiectului de Lege privind unele măsuri aferente exploatării minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roşia Montană şi stimularea şi facilitarea dezvoltării activităţilor miniere în România.

Comisia parlamentară va avea în total 21 de membri din care opt PSD, cinci locuri PNL, două locuri PDL, două locuri PPDD, două locuri UDMR, un loc Grupul minorităţi naţionale altele decât cel al UDMR şi un loc PC. Astfel, Biroul Comisiei speciale va fi compus dintr-un preşedinte, aparţinând grupurilor PSD, un vicepreşedinte PNL, un vicepreşedinte PDL, un vicepreşedinte PP-DD, iar secretarul este alocat grupului PC.

Din partea PSD din Comisia specială vor face parte deputaţii Ioan Dîrzu, Florin Iordache, Viorel Ştefan, Gheorghe Emacu şi senatorii Ioan Chelaru, Gabriela Firea, Toni Greblă şi Darius Bogdan Vâlcov.

Semnat: Biroul de presă, Organizaţia PSD Alba


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Reconstrucția clasei politice la Alba: Partidul CRED și-a ales conducerea județeană sub coordonarea Secretarului General Liviu Iane

Ioana Oprean

Publicat

în

Reconstrucția clasei politice la Alba: Partidul CRED și-a ales conducerea județeană sub coordonarea Secretarului General Liviu Iane Bastionul suveranității și al valorilor conservatoare se consolidează în inima Transilvaniei. Partidul CRED (Comunitatea pentru Respect, Echitate și Demnitate) a organizat recent Conferința Județeană de Alegeri din Alba, un moment de cotitură pentru eșichierul politic local. În localitatea […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Foto | Municipiul Sebeș, parteneriat educațional cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Municipiul Sebeș, parteneriat educațional cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia Marți, 29 septembrie 2026, Primăria Municipiului Sebeș a avut plăcerea de a primi vizita unui numeros grup de studenți români și străini, coordonați de lect. univ. dr. Maria Albu, de la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Vizita a oferit tinerilor prilejul […]

Citește mai mult

Politică Administrație

138 de apartamente din Alba Iulia vor fi reabilitate energetic cu peste 10,5 milioane de lei: Finanțare prin programul „Regiunea Centru” 2021-2027

Ioana Oprean

Publicat

în

138 de apartamente din Alba Iulia vor fi reabilitate energetic cu peste 10,5 milioane de lei: Finanțare prin programul „Regiunea Centru” 2021-2027 Prețul energiei, mereu în creștere, duce la o creștere direct proporțională a interesului pentru economisirea ei, pentru folosirea eficientă a resurselor, fără reducerea confortului, dar cu diminuarea cuantumului facturilor. În această direcție de […]

Citește mai mult