Deputatul Corneliu Olar a prezentat în Parlament amendamente pentru modernizarea Drumurilor Naţionale din Munţii Apuseni
Deputatul PNL de Alba, Corneliu Olar a cerut în Parlamentul României, în şedinţa de plen pentru votarea bugetului pentru anul 2017, votul aleșilor pentru mai multe amendamente privind modernizarea drumurilor naţionale şi dezvoltarea turismului în Munţii Apuseni.
Olar i-a invitat pe parlamentarii din toate partidele să voteze cu sufletul, nu numai cu partidul, şi să aibă în vedere faptul că anul viitor toate drumurile duc la Alba-Iulia, cu prilejul aniversării a 100 de ani de la Marea Unire. El a prezantat ca principale argumente faptul că regiunea Munţilor Apuseni este defavorizată inclusiv de multe decizii greşite ale politicienilor şi parlamentarilor. Aurul şi pădurea Apusenilor au ajuns pe mâna străinilor, turismul din Apuseni nu are sprijin din partea Guvernului şi la oara actuală în Apuseni şi în toată zona montană din România este o criză a lemnelor de foc cauzată de prevederi absurde din Codul Silvic.
Pentru buna informare a alegătorilor din Apuseni şi din Alba prezentăm modul cum au fost votate amendamentele iniţiate de Corneliu Olar împreună cu coiniţiatorii, colegii din PNL Alba, senatorul Alexandru Pereş şi deputaţii Florin Roman, Claudiu Răcuci şi Sorin Bumb: amendamentele pentru modernizarea drumurilor naţionale DN75 (Turda – Câmpeni – Lunca) şi DN 74 (Alba Iulia – Abrud – Brad şi Abrud Câmpeni) au avut 70 de voturi ”pentru” şi 176 de voturi ”împotrivă”; amendamentul pentru finalizarea modernizării drumului Albac- Huedin a primit 73 de voturi ”pentru” şi 171 de voturi ”împotrivă” iar amendamentul pentru finalizarea unei investiţii turistice în Apuseni a avut 105 voturi ”pentru” şi 180 de voturi ”împotrivă”.
Chiar dacă parlamentarii PSD au votat împotriva acestor amendamente, Olar susţine că împreună cu colegii din PNL vor continua demersurile pentru alocarea de fonduri bugetare pentru modernizarea drumurilor din Munţii Apuseni.
Biroul de presă al PNL Alba
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
PSD îi susține pe Corneliu Mureșan pentru funcția de prefect și pe Sandu Heler pentru cea de subprefect al județului Alba
PSD îi susține pe Corneliu Mureșan pentru funcția de prefect și pe Sandu Heler pentru cea de subprefect al județului Alba Corneliu Mureșan a scris o postare pe o rețea de socializare după ce a primit votul de încredere al colegilor săi din Comitetul Politic Județean al PSD Alba. ,,Am avut posibilitatea să revin într-o […]
Comunicat PSD Alba | Ministrul social-democrat Petre-Florin Manole, la Gala Tineretului din România de la Alba Iulia: ideile și implicarea tinerilor, în prim-plan
Comunicat PSD Alba | Ministrul social-democrat Petre-Florin Manole, la Gala Tineretului din România de la Alba Iulia: ideile și implicarea tinerilor, în prim-plan Casa de Cultură a Studenților din Alba Iulia a găzduit sâmbătă, 24 octombrie, Gala Tineretului din România 2026, un eveniment dedicat recunoașterii proiectelor și inițiativelor prin care tinerii contribuie la dezvoltarea comunităților. […]
Video | La Blaj a început construcția depoului destinat autobuzelor electrice: Când se estimează că va fi funcțional noul sistem de transport din „Mica Romă”
La Blaj a început construcția depoului destinat autobuzelor electrice: Când se estimează că va fi funcțional noul sistem de transport din „Mica Romă” Lucrările aferente proiectului „Coridor mobilitate urbană prin traseu mobilitate urbană, amenajare depou și construire Park&Ride” au început la Blaj. În această etapă se lucrează la depoul destinat autobuzelor electrice, astfel încât să […]
