Demolarea blocului G2 „Turturica” din Alba Iulia: Se fac evaluările privind exproprierile celor care locuiesc în el
Demolarea blocului G2 „Turturica” din Alba Iulia: Se fac evaluările privind exproprierile celor care locuiesc în el
La mai bine de doi ani de când Consiliul Local Alba Iulia a votat PUZ-ul privind demolarea blocului G2, sau „Turturica”, pentru a se construi locuri de parcare, lucrurile par să mai avanseze puțin. Primarul Gabriel Pleșa a declarat pentru Ziarul Unirea că au început evaluările privind răscumpărarea locuințelor care încă sunt ocupate. Potrivit acestuia, sunt bani alocați pentru exproprierea celor care locuiesc.
„Am început evaluările în ceea ce privește exproprierile celor care încă locuiesc acolo și următorul pas este să intrăm cu ele în următoarea ședință de consiliu local. Eu sper să nu fie nevoie să așteptăm până la final de lună și să facem o extraordinară”, a precizat Gabriel Pleșa.
De asemenea, în ultima ședință de consiliu, aleșii locali au aprobat un proiect privind documentația tehnică pentru desfințarea construcției existente și construirea de parcaje colective, precum și amenajarea incintei, dar până la realizarea acestui obiectiv mai avem puțin de așteptat. Valoarea proiectului este de 15.513.833,76 lei, din care C+M 11.602.104,92 lei.
Potrivit caietului de sarcini, clădirea a fost construită în anul 1972 și inițial a funcționat ca „organizarea de șantier” pentru cazarea muncitorilor, însă așa cum rezultă din expertiza tehnică elaborată în 2019, aceasta nu este în conformitate cu prevederile legale. Spațiul public aflat în jurul blocului este foarte puțin amenajat și este utilizat impropriu de către locatarii blocului. În present, clădirea se află într-o stare avansată de degradare.
Prin acest proiect se propune construirea unei parcări supraetajate pe strada Arnsberg, pe amplasamentul creat după demolarea blocului G2, noua clădire având regimul de înălțime P+2E și o capacitate de 144 de locuri de parcare interioare și 27 de locuri de parcare exterioare. (F.S.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Ce persoane sunt scutite de plata CASS la final de 2025: Lista oficială a românilor care nu mai scot bani din buzunar
Ce persoane sunt scutite de plata CASS la final de 2025: Lista oficială a românilor care nu mai scot bani din buzunar Finalul lui 2025 aduce o nouă reorganizare a regulilor privind contribuțiile sociale, iar noile prevederi modifică substanțial regimul actual, mai ales pentru cei care până acum beneficiau automat de asigurare medicală fără să […]
Profesorul Cristian Păun, despre majorarea impozitului pe locuințe: ,,Dacă ai luat casa cu banii jos, cu credit ipotecar, în 30 de ani o mai plătești odată”. Comparație cu alte state din UE
Profesorul Cristian Păun, despre majorarea impozitului pe locuințe: ,,Dacă ai luat casa cu banii jos, cu credit ipotecar, în 30 de ani o mai plătești odată”. Comparație cu alte state din UE Profesorul Cristian Păun analizează, într-un text publicat pe o rețea de socializare, creșterea impozitelor pe proprietate din România prin comparație cu practicile din […]
Procurorii din CSM spun „nu” referendumului anunțat de Nicușor Dan: ,,Nu poți remedia pretinse încălcări ale legii prin alte încălcări ale legii”
Procurorii din CSM spun „nu” referendumului anunțat de Nicușor Dan: ,,Nu poți remedia pretinse încălcări ale legii prin alte încălcări ale legii” Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii respinge cererea președintelui Nicușor Dan privind organizarea unui referendum în cadrul sistemului judiciar. Procurorii din CSM argumentează că o astfel de inițiativă nu are suport […]