Ştirea zilei

Deja se fac rezervări la hotelurile din Alba Iulia pentru Centenarul Unirii. O cameră a fost reținută cu 500 de euro pentru două nopți

Dragoş Suciu

Publicat

în

Târgul Grădinarului

O cameră la un hotel din Alba Iulia a fost rezervată cu 500 de euro pentru 29 noiembrie – 1 decembrie 2018, perioadă în care se sărbătoresc 100 de ani de la Marea Unire, în acest caz înregistrându-se o creștere de circa 350%.

Persoane care doresc să sărbătorească Centenarul Unirii în Alba Iulia, oraș în care s-a hotărât și semnat actul Marii Uniri, au plătit pentru două nopți de cazare într-o cameră spațioasă și cu toate facilitățile incluse, premergătoare zilei de 1 decembrie 2018, suma de 500 de euro.

Administratorul unității de cazare a declarat joi, pentru ziarulunirea.ro, că respectiva cameră se rezervă în zilele obișnuite din an cu circa 70 de euro pentru o noapte, iar în preajma zilei de 1 decembrie 2018, datorită cererii foarte mari, prețul a ajuns la 250 de euro.

Anii trecuți, în preajma zilei de 1 decembrie, în Alba Iulia și împrejurimi nu se mai găsea nicio unitate de cazare disponibilă, după ce zeci de mii se persoane au ales să sărbătorească Ziua Națională a României în Orașul Marii Uniri.

În municipiul Alba se află peste 20 de hoteluri și pensiuni care dispun de peste 1.000 de locuri de cazare.

Fostul ministru al Comunicațiilor, Marius Bostan, a declarat, la sfârșitul anului 2016, că Alba Iulia ar putea fi vizitată de câteva milioane de turiști în 2018 și de peste o mie de primari.

La 100 de ani de la Marea Unire, mai multe organizații patriotice, administrația locală și județeană, dar și unele partide politice doresc construirea unui monument al Unirii în municipiul Alba Iulia, iar lucrările ar trebui să înceapă curând, având în vedere că ridicarea acestuia ar dura mai bine de un an.

PNL a cerut, recent, Guvernului să finanțeze sărbătoarea centenarului Marii Uniri, precizând că este nevoie de 15 milioane de lei pentru Monumentul Unității Naționale de la Alba Iulia.

Totodată, administrația publică, județeană și liberalii cer finanțare pentru reabilitarea Muzeului Național al Unirii, Sălii Unirii, Palatului Principilor, Bibliotecii Batthyaneum, Catedralei Încoronării, și a casei lui Camil Velican, care a fost primul primar român al oraşului Alba Iulia.

Tot pentru pregătirea Centenarului Marii Uniri, au început lucrările la Câmpia Libertății din Blaj, locul unde în 1848, la Marea Adunare Națională, circa 40.000 de români au strigat ”Noi vrem să ne unim cu țara!”. Costurile depășesc cinci milioane de lei și sunt susținute de Consiliul Județean și Primăria Blaj.

În dimineaţa zilei de 1 Decembrie 1918, în Sala Unirii din Alba Iulia, pe atunci cazinou militar, 1.228 de delegaţi din Transilvania au hotărât Unirea cu România.

Pe 27 iulie 1990, Parlamentul a decis ca 1 Decembrie să devină Ziua Naţională a României.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Comisar-șef Luminița Prodan, o carieră dedicată poliției și comunicării: „Am primit apeluri și la 1 noaptea, dar a fost un rol asumat”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Comisar-șef Luminița Prodan, o carieră dedicată Poliției și comunicării: „Am primit apeluri și la 1 noaptea, dar a fost un rol asumat” Comisarul-șef de poliție Luminița Prodan și-a dedicat 24 de ani carierei în Poliție, timp în care a trăit atât numeroase momente frumoase, cât și situații dificile, pe care a reușit să le depășească […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Vlad Bințințan, de la HCC Alba Iulia, dublă calificare la olimpiadele naționale de informatică 2026. Vrea sa-și continue studiile la Universitatea ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca

Ioana Oprean

Publicat

în

Vlad Bințințan, de la HCC Alba Iulia, dublă calificare la olimpiadele naționale de informatică 2026. Vrea sa-și continue studiile la Universitatea ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca Elevul Bințințan Vlad Cosmin de la Colegiul Național ”HCC” din Alba Iulia s-a calificat la două olimpiade naționale de informatică în 2026, obținând locul 1 pe județ. Acesta va reprezenta județul […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Medicul Adrian Ienea, din Sebeș, trimis în judecată pentru luare de mită: Ar fi primit de nouă ori sume cuprinse între 100 și 1.000 de euro. În trecut a mai avut astfel de ,,isprăvi”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Medicul Adrian Ienea, din Sebeș, trimis în judecată pentru luare de mită: Ar fi primit de nouă ori sume cuprinse între 100 și 1.000 de euro. În trecut a mai avut astfel de ,,isprăvi” Medicul primar din Sebeș, Adrian Ienea, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, fiind acuzat […]

Citește mai mult