Economie

Declaraţia unică poate fi depusă în format de hârtie şi în iulie

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Ministerul Finanţelor Publice a decis să prelungească cu o lună termenul în care contribuabilii pot depune declaraţia fiscală unică în format de hârtie. Astfel, aceştia pot depune până cel târziu la data de 25 iulie Declaraţia 112, atât la ghişeele Fiscului, cât şi la oficiile acreditate în acest sens. Prelungirea a fost decisă prin Ordinul 2215/2011. Declaraţia trebuie să fie semnată şi ştampilată conform legii, fiind însoţită de declaraţia în format electronic (pe suport electronic). Iniţial, începând cu luna iulie, contribuabilii erau obligaţi să depună Declaraţia 112 doar on-line, pe bază de semnătură digitală. Pentru depunerea declaraţiei prin mijloace electronice de transmitere la distanţă angajatorii trebuie să deţină un certificat calificat, eliberat în condiţiile Legii 455/2001 privind semnătura electronică sau să împuternicească persoane care deţin acest certificat. Certificatul digital calificat pentru semnătura electronică se obţine de la unul din cei trei furnizori de certificare acreditaţi în condiţiile Legii 455/2001 privind semnătura electronică: SC Cert Sign SRL – www.certsign.ro; SC Digi Sign SA – www.digisign.ro; SC Trans Speed SRL – www.transsped.ro. Nedepunerea sau depunerea cu întârziere a formularului 112 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de 500 – 1.000 lei pentru persoane fizice, respectiv 1.000 – 5.000 lei pentru persoane juridice. În situaţia în care angajatorul nu depune în mod repetat declaraţia lunară, acesta va fi declarat inactiv. (A.D.T.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Economie

Economie

Anunț de mediu – 28 septembrie 2026: Solicitare obținere aviz de mediu pentru PUZ, în vederea amenajării unei zone mixte de agrement și servicii în localitatea Petrești

rlucian

Publicat

în

De

Solicitare obținere aviz de mediu pentru PUZ, în vederea amenajarii unei zone mixte de agrement și servicii în localitatea Petrești – extravilan, CF 81945, nr. cad. 3336 , jud. Alba. S.C. LINCOLN PLUS S.R.L., prin Cibu Gheorghe, cu sediul în municipiul Sebeș, strada Schweighofer nr. 6, județul Alba, titular al proiectului de plan „Introducere în […]

Citește mai mult

Economie

Comunicat de presă – 27 septembrie 2026: Lansarea proiectului: „Fluidizarea traficului rutier prin măsuri de mobilitate urbană durabilă – construire arteră cu rol de culoar verde de mobilitate pe latura de sud-vest a municipiului Alba Iulia”

Dana Opruta

Publicat

în

Alba Iulia, 27 septembrie 2026   COMUNICAT DE PRESĂ Lansarea proiectului: FLUIDIZAREA TRAFICULUI RUTIER PRIN MĂSURI DE MOBILITATE URBANĂ DURABILĂ – CONSTRUIRE ARTERĂ CU ROL DE CULOAR VERDE DE MOBILITATE PE LATURA DE SUD-VEST A MUNICIPIULUI ALBA IULIA, SMIS 349615 Municipiul Alba Iulia anunță demararea activităților proiectului „Fluidizarea traficului rutier prin măsuri de mobilitate urbană […]

Citește mai mult

Economie

Anunț de mediu – 27 septembrie 2026: Solicitare revizuire Autorizație Integrată de Mediu pentru SC KRONOSPAN TRADING SRL Sebeș

Dana Opruta

Publicat

în

27 septembrie 2026 – Solicitare revizuire Autorizație Integrată de Mediu pentru SC KRONOSPAN TRADING SRL Sebeș, str. Mihail Kogălniceanu nr. 59, județul Alba. KRONOSPAN TRADING SRL cu sediul în localitatea Sebeș, str. Mihail Kogălniceanu nr. 59, Camera nr.1/12, Et.1, județul Alba, anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitării de revizuire a Autorizaţiei Integrate de Mediu nr. […]

Citește mai mult