Rămâi conectat

Sport

Decizia oficială în cazul „Keita” amânată pentru 17 mai! Șanse mari pentru Național Sebiș să câștige la „masa verde” partida cu Performanța Ighiu!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Comisia de Disciplină din cadrul FRF a amânat cu o săptămână, până pe 17 mai, o decizie în cazul „Keita”, litigiul care ține în „șah” de luni bune lupta la promovare în Seria a 4-a a Ligii a 3-a.

Pronunțarea s-a amânat o săptămână, întrucât la ședința de astăzi a comisiei federale nu au fost reprezentanți ai Performanței Ighiu, aceștia urmând să fie citați în mod oficial pe site-ul FRF zilele următoare. Surse apropiate clubului arădean susțin că Național Sebiș va câștiga la „masa verde” respectiva întâlnire.

Cei de la Performanța Ighiu susțin că nu puteau fi judecați în lipsă, întrucât nu au fost citați pentru a se prezenta astăzi la FRF. „Indiferent de deznodământ voi face recurs, iar dacă Performanța Ighiu este considerată că nu este de bună credință, vom merge și la TAS„, a precizat Armando Popescu, finanțatorul Performanței Ighiu.

Conform www.sportarad.ro. în întrevederea de aproximativ 40 de minute, dintre reprezenții Sebișului și membrii Comisiei de Disciplină, s-a vorbit și despre posibilitatea ca și celelalte divizionare terțe împotriva cărora Performanța l-a folosit pe senegalezul să câștige la „masa verde”. Concluzia clară a lui Cernat, președintele Comisiei de Disciplină a fost că această variantă e exclusă.

Miercurea viitoare se așteaptă un verdict, tocmai înaintea meciului direct de la Sebiș, din penultima etapă, dintre Național și Performanța Ighiu.

Naţional Sebiş speră să redevină lider, prin obţinerea a trei puncte la „masa verde”, în cazul „Keita”, caz în care o altă conjudeţeană, Performanţa Ighiu, aşteaptă cu sufletul la gură deciziile FRF.

Litigiul a început acum 6 luni, în data de 19 noiembrie 2016, la finalul partidei Performanţa Ighiu – Naţional Sebiş, scor 3-1, când conducerea oaspeţilor a contestat dreptul de joc al lui Souleymane Keita pe motiv că a fost legitimat nelegal, conform www.sportarad.ro.

În 25 noiembrie 2016, Comisia de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal (FRF) a trimis o încheiere către Comisia Naţională de Soluţionare a Litigiilor (CNSL) spre verificarea legitimării jucătorului Keita pentru a putea lua o decizie. Pe 2 februarie 2017, CNSL s-a pronunţat şi a constatat lipsa de valabilitate a legitimării lui Keita, întrucât aceasta nu a fost făcută la FRF, ci la AJF Alba la data de 1.07.2016, iar contractul de joc al senegalezului a fost înregistrat de abia în septembrie. În data de 14 martie 2017, Comisia de Recurs a respins acţiunea în apărare formulată de Performanţa Ighiu şi astfel, cazul urma să se întoarcă la CNSL care trebuia să mai facă o formalitate, să îl trimită la Comisia de Disciplină. Aceste acte au întârziat să plece de la această Comisie până la începutul acestei luni mai 2017, adică la nu mai puţin de şase săptămâni de la pronunţare. Comisia de Disciplină, care este aşteptată să se pronunţe de urgenţă, având în vedere că Naţionalul este implicat în lupta la promovare, iar cele trei puncte îi sunt mai mult decât necesare.

Dacă va primi un verdict favorabil, Naţional va trece cu un punct peste Ripensia Timişoara, iar lupta la promovare “va lua foc” înaintea ultimelor etape, interesate fiind Ripensia Timişoara, CSM Şcolar Reșița, Industria Galda, CNS Deva și CSM Lugoj, înșirate în patru puncte!


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

Transfer la Volei Alba Blaj: extrema Ana Escamilla (Spania), voleibalistă care a evoluat ultima dată în Turcia

Dan HENEGAR

Publicat

în

Campioana Volei Alba Blaj a anunțat un transfer: extrema Ana Escamilla, voleibalistă care ultima dată a evoluat în Turcia! La finele anului, Volei Alba Blaj și-a prezentat o nouă achiziție, extrema Ana Escamilla, jucătoare care a jucat ultima dată în Turcia. Citește și: Volei Alba Blaj, campioana turului sezonului regular în Diviziei A1! În ultima rundă, […]

Citește mai mult

Sport

FOTO: Cupa Crăciunului Jet Point Aiud: fotbal, respect și spirit de sărbătoare | Kineto Pulse, învingătoare la atractivul turneu ce a avut și o latură caritabilă

Dan HENEGAR

Publicat

în

Cupa Crăciunului Jet Point Aiud 2025: fotbal, respect și spirit de sărbătoare | Kineto Pulse, învingătoare la atractivul turneu ce a avut și o latură caritabilă Cupa Crăciunului Jet Point Aiud 2025 a ajuns la final, învingătoare fiind echipa Kineto Pulse, la finele unei competiții intense, încărcate de emoții. Turneul a adunat echipe din Aiud […]

Citește mai mult

Sport

FOTO: CSȘ Blaj, rezultate excelente la volei masculin, Under 15 și Under 17

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSȘ Blaj, rezultate excelente la volei masculin, Under 15 și Under 17, sub comanda antrenorului Alexandru Man Rezultate excelente înregistrate de CSȘ Blaj la volei masculin, în competițiile organizate de Federația Română de Volei, la două categorii competiționale, Under 15 (speranțe) Under 17. Cele două formații din „Mica Romă” sunt pregătite de antrenorul Alexandru Man, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea