Politică Administrație

De ziua lor, ambulanţierii din toată România se vor strânge sâmbătă la Alba Iulia

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Evenimentul, dedicat Anului Centenar, va aduce în Cetatea Alba Iulia cel puțin 42 de ambulanțe de la toate serviciile de ambulanță din țară • La eveniment sunt așteptați ministrul Sănătății, Sorina Pintea și dr. Raed Arafat – șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU)

Ziua Naţională a Ambulanţei din România va fi marcată, în Anul Centenar, cu o serioasă desfășurare de forțe, la Alba Iulia. Cei 112 ani de luptă contra-cronometru pentru salvarea de vieți omenești vor fi sărbătoriți sâmbătă, 28 iulie, la Alba Iulia, de 42 de ambulanțe sosite din toate județele României plus București, care vor aduna în Piața Cetății cel puțin 400 de oameni, angajați la serviciile de ambulanță. Potrivit dr. Mircea Șuluțiu, directorul Serviciului Județean de Ambulanță Alba, ambulanțele se vor așeza în semicerc, în Piața Cetății, iar delegații vor primi, în cadru festiv, plachete aniversare.

”Vom avea inclusiv o șalupă a Ambulanței, care ne onorează cu prezența, venind tocmai de la Tulcea”, spune dr. Șuluțiu.

La eveniment sunt așteptați Sorina Pintea, ministrul Sănătății și Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU). După ceremonia din Piața Cetății, ambulanțele se vor răspândi în diferite puncte din oraș pentru a acorda asistență medicală trecătorilor (măsurători ale glicemiei, tensiunii etc).

În anul 1906 a apărut prima ”Salvare” din Bucureşti, la iniţiativa profesorului Nicolae Minovici. ”Societatea de Salvare din Bucureşti”, aşa cum se numea atunci, îşi desfăşura activitatea sub deviza ”Totdeauna şi tuturor, gata pentru ajutor!”, fiind sub directa îndrumare a profesorului dr. Minovici. Primul echipaj era format din vizitiu şi sergent de oraş, care utilizau o trăsură trasă de cai, având drept sediu o clădire veche situată pe cheiul Dâmboviţei.

Începând din 1907, Salvarea a funcţionat regulat, România devenind, astfel, al treilea stat din Europa, după Olanda şi Austria, cu un astfel de serviciu.

În 1912, au fost aduse în Bucureşti, de la Paris, primele ambulanţe de tip auto. În anul 1931, profesorul Nicolae Minovici a teoretizat, pentru prima dată în lume, ”împingerea actului medical calificat la locul accidentului”. Legea nr. 22/2015 privind instituirea zilei de 28 iulie – Ziua Naţională a Ambulanţei din România, publicată în Monitorul Oficial la 10 martie 2015, acordă posibilitatea autorităţilor publice centrale şi locale, ONG-urilor, muzeelor şi reprezentanţelor României în străinătate să organizeze evenimente dedicate rolului şi meritelor serviciului român de ambulanţă în salvarea de vieţi omeneşti, aceste acţiuni urmând a fi coordonate de către Ministerul Sănătăţii.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Comunicat de presă | PSD Alba: Unde a dispărut Ion Dumitrel? Nu are curajul să apere comunitățile din Alba, cărora Ilie Bolojan vrea să le ia din bugetele de investiții

Bogdan Ilea

Publicat

în

PSD Alba: Unde a dispărut Ion Dumitrel? Nu are curajul să apere comunitățile din Alba, cărora Ilie Bolojan vrea să le ia din bugetele de investiții Unde a dispărut subit, în aceste zile, domnul Ion Dumitrel, președintele Consiliului Județean Alba și președintele organizației județene a PNL? Obișnuit să pozeze într-o vedetă a rețelelor de socializare, […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European, despre acordul UE-Mercosur: „Agricultura europeană, implicit cea românească, nu are nevoie doar de compensații, ci de garanții ferme”

Ioana Oprean

Publicat

în

Victor Negrescu: „Agricultura europeană, implicit cea românească, nu are nevoie doar de compensații, ci de garanții ferme” Europa poate fi competitivă și puternică fără să își sacrifice agricultura, mediul și coeziunea socială, afirmă Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European. Într-o postare pe pagina sa de Facebook, europarlamentarul arată că în absența unor garanții ferme din […]

Citește mai mult

Politică Administrație

De când și cum pot fi plătite impozitele și taxele locale pe anul 2026 în Alba Iulia

Lucian Dărămuș

Publicat

în

De când și cum pot fi plătite impozitele și taxele locale pe anul 2026 în Alba Iulia În Alba Iulia, taxele și impozitele locale pentru anul 2026 se vor putea plăti de luni, 12 ianuarie 2026. Citește și: E jale! Cu cât a crescut impozitul pe clădiri, în cazul unui apartament cu 2 camere din […]

Citește mai mult