Actualitate

De luni am putea avea peste 20.000 de persoane vaccinate pe zi în România: Ce spune Valeriu Gheorghiţă

Ioana Oprean

Publicat

în

Medicul Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul Comitetului Naţional pentru Planificarea Vaccinării Covid-19 în România, a afirmat că din data de luni, 4 ianuarie, ar trebui să avem 20.000 de persoane vaccinate pe zi.

Petrecerea Divorțaților

„Trebuie menţionat că astăzi avem 13.200 de persoane vaccinate şi încă un lucru foarte important, activitatea de vaccinare a fost începută într-un număr relativ mic de centre de vaccinare. Sunt circa 47 de centre de vaccinare care au avut activitate în aceste zile începând cu acele 10 centre medicale de linie 1″, a declarat, la Antena 3, Valeriu Gheorghiţă.

Acesta a adăugat că de luni, 4 ianuarie, activitatea va fi începută în peste 90% din cele peste 70 de centre de vaccinare destinate personalului medical, „ceea ce ar trebui să ne asigure o imagine reală a ratei de vaccinare din România”.

Sâmbătă, Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva Covid-19 (CNCAV) a anunțat că 1.586 de persoane au fost vaccinate anti-Covid în România, în ultimele 24 de ore.

Numărul total al persoanelor vaccinate, începând cu data de 27 decembrie 2020, a ajuns la 13.242.

În ultimele 24 de ore a fost înregistrată o singură reacție adversă, comună și minoră, iar de la începutul campaniei de vaccinare numărul reacțiilor adverse a ajuns la 27. Dintre acestea, 4 au fost reacții locale cu durere la locul injectării, iar 23 au fost reacții generale (febră, cefalee, mialgii, astenie, alergii de tip urticarie).

Sursa: stiripesurse.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Circulație rutieră închisă pe DN 7C – Transfăgărășan din cauza ninsorilor și a ceții: Redeschiderea drumului depinde de evoluția vremii

Ioana Oprean

Publicat

în

Circulație rutieră închisă pe DN 7C – Transfăgărășan din cauza ninsorilor și a ceții: Redeschiderea drumului depinde de evoluția vremii Circulația rutieră pe Transfăgărășan a fost închisă temporar de marți, 27 octombrie 2026, din cauza ninsorilor, a ceții și a temperaturilor scăzute. Măsura vizează sectorul cuprins între Piscul Negru și Bâlea Cascadă. Potrivit Companiei Naționale […]

Citește mai mult

Actualitate

FOTO | Accident în Dej, provocat de un șofer de 35 de ani, din Alba: Bărbatul a intrat pe contrasens și s-a izbit de o mașină care circula regulamentar 

Ioana Oprean

Publicat

în

Accident în Dej, provocat de un șofer de 35 de ani, din Alba: Bărbatul a intrat pe contrasens și s-a izbit de o mașină care circula regulamentar Un accident rutier s-a produs marți seara, în jurul orei 20.20, pe strada Vâlcele din municipiul Dej. În evenimentul rutier a fost implicat și un șofer din Alba. […]

Citește mai mult

Actualitate

Reparații la masca barajului Oașa: De ce sunt necesare lucrările. Aviz de mediu solicitat pentru proiect

Ioana Oprean

Publicat

în

Reparații la masca barajului Oașa: De ce sunt necesare lucrările. Aviz de mediu solicitat pentru proiect S.P.E.E.H. Hidroelectrica S.A., Sucursala Hidrocentrale Sebeș, a depus solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Lucrări de reparații la masca barajului Oașa – Organizare de șantier”. Proiectul este propus pe teritoriul comunei Șugag (CF nr. 108818, județul […]

Citește mai mult