Actualitate

De la 1 mai scăpăm de samsarii din pieţele agroalimentare. Toți comercianţii trebuie să prezinte un certificat de producător

Ioana Oprean

Publicat

în

Începând cu data de 1 mai, comercianţii din pieţele agroalimentare trebuie să prezinte un certificat de producător, astfel că ar trebui să vedem aici mai mulţi ţărani care să-şi vândă direct produsele.

piataToţi producătorii agricoli care vor să-şi vândă legumele, fructele, animalele sau alte roade ale gospodăriei lor au nevoie de atestat de producător: acesta conține informații detaliate despre fermier și suprafaţa exploatată a acestuia.

Potrivit Legii 145/2014 care a intrat în vigoare în luna octombrie a anului trecut, atestatul conţine informaţii precum numele producătorului agricol, denumirea produselor şi suprafaţa de teren exploatată de acesta, respectiv efectivele de animale pe care le deţine şi pe care le-a înregistrat în registrul agricol.

Cei care nu afişează astfel de etichete vor fi amendaţi cu până la 300 de lei.

Producatorii agricoli persoane fizice care vor sa comercializeze produse agricole vor trebui, mai intai, sa obtina un atestat de producator, care va inlocui din 1 mai actualul certificat de producator, se mentioneaza in reglementarile in vigoare.

Concret, certificatele emise in temeiul HG nr. 661/2001 pot fi utilizate pana la expirarea perioadei de valabilitate a vizei aplicate pe acestea, dar nu mai tarziu de 180 de zile de la data intrarii in vigoare a Legii nr. 145/2014, adica pana la data de 1 mai 2015. Practic, incepand cu aceasta data, atestatul de producator va deveni obligatoriu. Modelul acestui act a fost aprobat prin Ordinul ministrului agriculturii nr. 1846/2014, publicat in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 881 din 4 decembrie 2014, si il puteti consulta in fisierul atasat.

Conform Legii nr. 145/2014, atestatul de producator reprezinta documentul eliberat persoanei fizice care desfasoara activitate economica in sectorul agricol, valabil pentru titularul acestuia, si care atesta calitatea de producator agricol persoana fizica. Acest document va cuprinde numele si prenumele producatorului agricol, precum si denumirea produselor si suprafata de teren exploatata, respectiv efectivele de animale, care sunt inregistrate in registrul agricol organizat de autoritatile administratiei publice locale pe a caror raza se afla terenul/ferma/gospodaria.

Atestatul de producator va fi valabil un an calendaristic de la data emiterii si va fi vizat semestrial, prin aplicarea stampilei si a semnaturii primarului comunei, orasului, municipiului, sectorului municipiului Bucuresti, dupa caz.

Dispozitiile in vigoare prevad ca documentul se va elibera, la cerere, persoanelor fizice, dupa ce autoritatile vor verifica, atat pe baza datelor din registrul agricol, cat si pe baza celor din teren, daca exista suprafetele de teren, respectiv efectivele de animale pentru care se solicita eliberarea atestatului de producator.

Dupa aceea, primarul va elibera atestatul de producator in termen de 5 zile lucratoare de la data solicitarii, cu avizul consultativ al structurilor asociative profesionale/patronale/sindicale din agricultura, dupa caz, constituite potrivit legii si organizate la nivel local si judetean.

Sursa: realitatea.net


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

12-13 septembrie 2026 | Alerte de vreme severă: Ploi torențiale, vijelii și grindină în mai multe regiuni ale României. Anunțul de ultimă oră al meteorologilor

Ioana Oprean

Publicat

în

12-13 septembrie 2026 | Alerte de vreme severă: Ploi torențiale, vijelii și grindină în mai multe regiuni ale României. Anunțul de ultimă oră al meteorologilor România intră sub semnul instabilității atmosferice în acest weekend. De sâmbătă, 12 septembrie 2026, până duminică seara, 13 septembrie 2026, sunt așteptate averse torențiale, descărcări electrice, vijelii și izolat grindină, […]

Citește mai mult

Actualitate

Aproape 85 de cazuri de infecţie cu virusul West Nile, înregistrate în acest sezon. Numărul deceselor, în creștere

Bogdan Ilea

Publicat

în

Aproape 85 de cazuri de infecţie cu virusul West Nile, înregistrate în acest sezon. Numărul deceselor, în creștere Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) anunță 83 de cazuri de infecție cu virusul West Nile înregistrate în acest sezon, până la 9 septembrie, dintre care 72 au fost confirmate prin analize de laborator. Cinci persoane au […]

Citește mai mult

Actualitate

Foto | Deplasări de tehnică militară și personal pe rute terestre, precum și zboruri la joasă înălțime pe întreg teritoriul României, în perioada 14-25 septembrie 2026: Care este motivul

Ioana Oprean

Publicat

în

Deplasări de tehnică militară și personal pe rute terestre, precum și zboruri la joasă înălțime pe întreg teritoriul României, în perioada 14-25 septembrie 2026: Care este motivul Forțele Aeriene Române desfășoară, în perioada 14–25 septembrie 2026, exercițiul „BUREBISTA 26”, pe întreg teritoriul național. Exercițiul este unul complex și se desfășoară după un scenariu fictiv, la […]

Citește mai mult