De ce bat clopotele bisericilor catolice din întreaga lume în fiecare zi, la ora 12. Legătura cu Alba Iulia și cu data de 22 iulie

De ce bat clopotele bisericilor catolice din întreaga lume în fiecare zi, la ora 12. Legătura cu Alba Iulia și cu data de 22 iulie

Clopotele din bisericile catolice bat în întreaga lume în fiecare zi, la ora 12.00. Acest lucru se întâmplă neîntrerupt de peste cinci sute de ani şi are o legătură directă cu Iancu de Hunedoara, voievod al Transilvaniei. Victoria acestuia la Belgrad, împotriva armatei turce condusă de Mahomed al II-lea în anul 1456, i-a adus recunoştinţa întregii lumi catolice.

Ioan de Hunedoara, mult mai cunoscut ca Iancu de Hunedoara sau Ioan Corvin (n. 1407 – d. 1456), a fost ban al Severinului din 1438, voievod al Transilvaniei între 1441-1456 şi regent al Ungariei între 1446-1452, mare comandant militar, tatăl marelui rege al Ungariei Matia Corvin. A repurtat câteva victorii care au rămas în istorie, împotriva Imperiului Otoman, care viza ocuparea Europei. Una dintre cele mai mari bătălii s-a dat în 1456, la Belgrad.

Sultanul Mahomed al II-lea a mobilizat, pentru cucerirea Belgradului forţe impresionante: circa 150.000 de soldaţi, o artilerie de asediu superioară celei folosite împotriva Constantinopolelui şi o flotă ce urma să acţioneze pe Dunăre (60 – 65 de galere şi circa 150 de vase mai mici). Iancu de Hunedoara şi-a întărit garnizoana cetăţii cu 5.000 de mercenari. Cu sprijinul călugărului franciscan Ioan de Capistrano, care a desfăşurat o intensă propagandă pentru o nouă cruciadă antiotomana, Iancu a reuşit să ridice o oaste de circa 30.000 de oameni, în cea mai mare parte vlahi şi sârbi ortodocşi, şi o flotă improvizată formată din 200 de vase.

”Din 4 iulie 1456, timp de câteva zile, artileria otomană, compusă din 300 de tunuri, a bombardat zidurile oraşului, încercând blocarea aprovizionării acestuia pe Dunăre, cu ajutorul flotei fluviale. La 14 iulie, flota creştină ataca vasele otomane distrugând şapte galere mari şi mai multe mici, provocând dispersarea acestora şi reuşind aprovizionarea cetăţii. În zilele următoare, forţele terestre comandate de Iancu au reuşit să spargă blocada otomană în zona Zemunului, ocupând poziţii favorabile.

La 21 iulie, sultanul a încercat să forţeze victoria printr-un asalt general. De două ori turcii au reuşit să pătrundă în oraş, dar au fost respinşi.

Al treilea atac asupra podului care asigura intrarea în fortăreaţa a fost respins de trupele comandate de Capistrano. Asupra turcilor care puseseră scări de asalt pe ziduri a fost aruncată apă clocotită şi materiale inflamabile. Noi şi noi detaşamente de „cruciaţi” soseau pe Dunăre în cetate şi, spre seară, au trecut la contraatac, oraşul fiind despresurat. La 22 iulie, armata creştină a trecut Sava, dezlănţuind atacul general.

Tunurile turcilor au fost capturate şi folosite împotriva armatei sultanului, care a fost rănit de o săgeată, fiind salvat de aga ienicerilor, Hassan, care şi-a dat viaţa protejându-l pe sultan cu propriul trup. La 23 iulie, turcii s-au retras în degringolada, părăsind tabăra, lăsând în urmă o pradă uriaşă şi foarte mulţi morţi (circa 24.000, după sursele creştine, în timpul asediului, cărora s-au adăugat alţii, în timpul retragerii) şi prizonieri (circa 4.000). Creştinii au pierdut relativ puţini oameni, circa 3.000 – 4.000”, afirmă istoricul Camil Mureşan în cartea „Ioan de Hunedoara şi vremea sa“.

Concepţia strategică modernă a lui Iancu l-a ajutat să-l înfrângă pe sultan în ciuda raportului de forţe defavorabil creştinilor şi să obţină cea mai mare victorie de până atunci a creştinătăţii împotriva turcilor. Ca omagiu, papa Calixt al III-lea a elogiat victoria obţinută de Iancu de Hunedoara ca fiind ”cel mai fericit moment al vieţii sale” şi a decretat, printr-o bulă papală emisă pe 6 august 1456, ca toate clopotele bisericilor catolice din Europa să fie trase în fiecare zi la ora 12.00. Această practică, a trasului clopotelor de amiază, este atribuită în mod tradiţional sărbătoririi internaţionale a victoriei în bătălia de la Belgrad, contra oştirii otomane a sultanului Mehmed al II-lea Cuceritorul Constantinopolului.

Mormântul lui Iancu de Hunedoara din Catedrala Romano-Catolică de la Alba Iulia

Voievodul transilvan a murit însă la câteva zile după victorie, pe 11 august 1456, în tabăra de la Zemun, din cauza ciumei. Mormântul acestuia se află în Catedrala Romano-Catolică de la Alba Iulia, iar pe sarcofagul de piatră al voievodului sunt ilustrate scene de luptă.

Pe piatra sa funerară stă înscris „s-a stins lumina lumii”. Până şi sultanul Mahomed al II-lea (Mehmed II) i-a adus omagiul său: „Cu toate că a fost inamicul meu, la moartea lui, m-am întristat, pentru că lumea nu a mai cunoscut, niciodată, un asemenea om”. Există voci care susţin că locul în care se află înmormântat în catedrală voievodul nu ar coincide cu cel unde este amplasat în prezent sarcofagul, care a fost mutat de mai multe ori de-a lungul secolelor, iar altele că sarcofagul ar fi de fapt gol.

Alături de monumentul funerar al lui Iancu de Hunedoara se află cele ale fratelui său, Ioan, mort la 1442, şi al fiului său, Laszlo, decedat la 1458, pe al cărui sarcofag este inscripţionată stema Huniazilor.

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI