De astăzi, persoanele care se pensionează anticpat vor avea o pensie mai mare
Începând de astăzi, pensia anticipată parţială va fi mai mare decât în prezent, potrivit prevederilor Legii 142/2016, care modifică legea privind sistemul unitar de pensii publice, nr. 263/2010, lege care a apărut, joi, în Monitorul Oficial.
Practic legea schimbă modul de calcul al pensiei anticipate parţiale, şi din această modificare rezultă o creştere a sumei cuvenite drept pensie anticipată.
”Cuantumul pensiei anticipate parţiale se stabileşte din cuantumul pensiei pentru limită de vârstă, prin diminuarea acestuia în raport cu stagiul de cotizare realizat şi cu numărul de luni cu care s-a redus vârsta standard de pensionare, conform tabelului nr. 21”, se arată în noua lege.
Legea veche prevedea o penalitate unică, care nu ţinea cont de stagiul suplimentar de cotizare, şi care era mai mare decât valorile care vor intra în vigoare duminică.
Remintim că, potrivit legii pensiilor, pot cere pensionarea anticipată parţială cei care mai au cel mult cinci ani până la împlinirea vârstei standard de pensionare şi care au realizat stagiul compet de cotizare sau l-au depăşit cu cel mult opt ani.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Sondaj CURS | AUR rămâne pe primul loc în intenţia de vot la parlamentare. PSD, pe locul secund. Cum stau PNL și USR
AUR rămâne pe primul loc în intenţia de vot la parlamentare. PSD, pe locul secund. Cum stau PNL și USR AUR rămâne pe primul loc în preferințele electoratului pentru alegerile parlamentare, cu 34% din intențiile de vot, potrivit unui sondaj CURS realizat în luna septembrie. PSD înregistrează o creștere de un punct procentual față de […]
Când au elevii prima vacanță din anul școlar 2026-2027: Vacanța de toamnă în 2026 începe la sfârșitul primului modul de cursuri
Când au elevii prima vacanță din anul școlar 2026-2027: Vacanța de toamnă în 2026 începe la sfârșitul primului modul de cursuri Elevii au început noul an școlar doar de 3 săptămâni, însă nu vor avea mult de așteptat până la prima pauză. Prima vacanță din anul școlar 2026-2027 este programată în luna octombrie. Elevii și […]
Video | Ninsoare abundentă pe Transfăgărăşan: Drumarii au intervenit cu două utilaje şi peste 5 tone de sare pentru curăţarea carosabilului
Ninsoare abundentă pe Transfăgărăşan: Drumarii au intervenit cu două utilaje şi peste 5 tone de sare pentru curăţarea carosabilului Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov a anunțat, miercuri dimineață, că pe Transfăgărășan s-au înregistrat ninsori abundente, fiind necesară intervenția utilajelor de deszăpezire. ,,Ninsoare abundentă pe Transfăgărăşan! Am intervenit cu două utilaje şi peste […]
