Politică Administrație

Dan Șova nu este speriat de Hava și Atanasiu. Ce așteptări are de la Dîrzu și compania la alegerile prezidențiale

Dragoş Suciu

Publicat

în

Ioan Dirzu, Dan Sova05Purtătorul de cuvânt al PSD Dan Șova are așteptări mari de la organizația din Alba. Fostul ministru a venit astăzi la Alba Iulia și a spus că se așteaptă ca PSD să ocupe prima poziție în primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, chiar dacă i s-a amintit scorul europarlamentarelor (73 de voturi în plus pentru PDL) și respectiv, fuziunea cu PNL.    

”Eu aștept să câștigăm în județul Alba și nu este un răspuns de om politic, ci unul de bun simț. În primul rând cetățenii din Alba cred că realizează că deși nu au votat cu alianța de guvernare, nici la alegerile europarlamentare, nu ne-au dat votul lor majoritar, totuși noi ne-am aplecat asupra zonei fără să ținem cont de vot. Nu spunem acum, v-am dat ceva, vrem să ne recompensați, nu! Este vorba despre o atitudine, aici noi votăm un om, nu stânga sau dreapta”, a declarat Dan Șova.

La începutul conferinței de presă Șova a amintit două proiecte realizate de guvernarea PSD, pentru județul Alba.

”Județul Alba a beneficiat din partea premierului Victor Ponta de o atenție deosebită și mi-aș permite să reamintesc doar două proiecte pe care le-am realizat în timpul mandatului de premier. Și mă refer la investiția Mercedes de la Sebeș, care nu ar fi fost posibilă fără contribuția importantă a doi oameni: Victor Ponta și primarul Sebeșului și de asemenea la Autostrada Sebeș-Turda. Am repetat, a fost o idee a lui Victor Ponta ca modalitate de dezvoltare a zonei și ca legare a  autostrăzii Transilvania de Coridorul patru. A fost întotdeauna o atenție deosebită care s-a acordat județului Alba”, a precizat Dan Șova.

Alegerile prezidențiale se desfășoară în 2 și 16 noiembrie.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

FOTO | Lucrările de extindere a adăpostului public pentru câini fără stăpân din Alba Iulia, finalizate: Alte 29 de țarcuri vor fi modernizate de primărie printr-un parteneriat cu Asociația “Prietenii lui Azor”

Ioana Oprean

Publicat

în

Lucrările de extindere a adăpostului public pentru câini fără stăpân din Alba Iulia, finalizate: Alte 29 de țarcuri vor fi modernizate de primărie printr-un parteneriat cu Asociația “Prietenii lui Azor” Au fost finalizate lucrările de extindere a adăpostului public pentru câini fără stăpân aflat pe strada Rogozului din Alba Iulia. Au fost construite încă 36 […]

Citește mai mult

Politică Administrație

AUR, SOS și POT vor legalizarea Mișcării Legionare și omagierea criminalilor de război: Proiect depus în Parlament

Ioana Oprean

Publicat

în

AUR, SOS și POT vor legalizarea Mișcării Legionare și omagierea criminalilor de război: Proiect depus în Parlament Un proiect de lege al AUR, SOS și POT permite omagierea criminalilor de război, fiind motivată prin necesitatea libertății de exprimare, și cere abrogarea mai multor legi. A fost semnat de 42 de parlamentari, între care și lidera […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Drumul județean DJ 107 din Alba, consolidat pe raza localității Cetatea de Baltă: În ce stadiu este proiectul

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Drumul județean DJ 107 din Alba, consolidat pe raza localității Cetatea de Baltă: În ce stadiu este proiectul Pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Județean Alba de joi, 2 aprilie 2026 se află și un proiect de hotărâre privind aprobarea Documentației de avizare a lucrărilor de intervenții (DALI), a indicatorilor tehnico-economici și […]

Citește mai mult