Rămâi conectat

Politică Administrație

Dan Simedru: Ministrul Agriculturii are de prezentat de urgență planul de măsuri pentru contracararea efectelor secetei

Ioana Oprean

Publicat

în

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, are de dat niște răspunsuri și are de prezentat de urgență planul concret de măsuri pentru contracararea efectelor secetei, dar mai ales un plan de investiții în infrastructura de irigații. Nu ne-am fi aflat în această situație dacă ministrul Agriculturii ar fi făcut  demersurile necesare încă de la preluarea mandatului. Existau semnale clare încă de la începutul  anului  în legătură cu seceta care va afecta agricultura românească, dar acțiunile concrete au întârziat să apară, iar acum ne confruntăm cu pagube imense în agricultură.

Dan SimedruAm pregătit o interpelare pe acest subiect pe care am adresat-o domnului ministru Daniel Constantin, care, deși chemat la sfârșitul lunii august în fața comisiei de  agricultură din Camera Deputaților, la solicitarea membrilor acesteia, nu a reușit să prezinte un set de măsuri articulat prin care să fie îmbunătățit într-un orizont de timp nu prea îndelungat, sistemul de irigații din România. Perioada de 7 ani anunțată de domnul ministru ca orizont de timp pentru realizarea acestui obiectiv este nepermis de mare, neexistând garanția că sumele promise a fi alocate anual pentru finanțarea lucrărilor în sistemul de irigații se vor și materializa. Astfel, domnul ministru a anunțat că își propune să aloce anual 145 milioane euro pentru modernizarea sistemului principal de irigaţii, infrastructura secundară urmând să beneficieze de fonduri europene în valoare de peste 430 de milioane de euro prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală.

Plecând de la trista realitate că sistemul de irigaţii din România a fost distrus în proporţie de 90%, astfel că din 3,3 milioane de hectare irigabile în 1989 în prezent sunt utilizate doar 300.000 de hectare, lam întrebat pe domnul ministru să prezinte care este efortul total bugetar necesar pentru a reuși irigarea întregii suprafețe agricole? L-am mai întrebat pe domnul ministru care este evaluarea pagubelor produse în agricultură de seceta din acest an, care este cuantumul acestora și situația pe județe? Până la această dată nu avem o situație oficială prezentată de minister, ci doar estimările asociaților profesionale din agricultură, care deja au anunțat că sunt posibile măriri de prețuri la produsele alimentare românești ca urmare a pagubelor produse de secetă.

I-am atras atenția domnului ministru că procedura de raportare a terenurilor afectate de secetă pentru  acordarea despăgubirilor către marii și micii fermieri se anunță la fel de greoaie ca și cea pentru acordarea subvențiilor pe suprafață. În legătură cu acest aspect, chiar domnul ministru a anunțat că autorităţile vor acorda diferenţiat despăgubirile specifice fermierilor mici şi fermierilor mari, cu mențiunea că pentru cei din urmă  este nevoie de aprobarea Comisiei Europene. De aceea, i-am cerut să explice în ce vor consta aceste diferențieri și cu cât va întârzia acordul Comisiei Europene privind acordarea efectivă a acestor despăgubiri către fermierii mari? De asemenea, ce criterii stau la baza acestei evaluări suplimentare efectuată de către Comisia Europeană și care este riscul ca aceste despăgubiri să fie invalidate de către forul european?

Pentru a construi un mediu favorabil și pentru a putea vorbi despre un sprijin real acordat  fermierilor este esențial ca Ministerul Agriculturii să gândească un mecanism de subvenționare a costurilor cu energia electrică pentru irigații. Astfel, l-am întrebat pe domnul ministru dacă  analizează posibilitatea subvenţionării costurilor cu energia electrică pentru irigaţii în cazul celor care dețin asemenea sisteme pentru că au avut costuri suplimentare, dar și care e metoda de stimulare pentru acest gen de investiții?

Politica agricolă promovată de orice guvern trebuie să fie una activă, nu reactivă, iar ministrul Agriculturii trebuie să aibă capacitatea și viziunea necesare de a preveni efectele unor calamități naturale, mai ales când nu este luat prin surprindere și are toate datele problemei. Voi urmări cu maxim interes bugetul pentru anul 2016 pe care domnul ministru al Agriculturii îl va prezenta Parlamentului și sper sa regăsesc toate sumele promise.

Dan Coriolan Simedru, deputat PNL de Alba


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

VIDEO | Au fost finalizate lucrările la locul de agrement și de joacă de la intersecția străzilor Ion Arion cu Olteniei, Alba Iulia: Investiția a fost făcută din bugetul local

Bogdan Ilea

Publicat

în

Au fost finalizate lucrările la locul de agrement și de joacă de la intersecția străzilor Ion Arion cu Olteniei, Alba Iulia Parcare publică de câteva zeci de locuri, spațiu de petrecut timp liber și un loc de joacă pentru  cei mici au fost realizate la intersecția străzilor Ion Arion cu Olteniei, din Alba Iulia.  Astfel, […]

Citește mai mult

Politică Administrație

VIDEO | Investiții cu fonduri europene, prin PNRR, la Mirăslău. Primarul Aurel Mărginean: „Vom avea o primărie complet renovată până la finalul anului”

Rebecca Buzdugan

Publicat

în

Investiții cu fonduri europene, prin PNRR, la Mirăslău. Primarul Aurel Mărginean: „Vom avea o primărie complet renovată până la finalul anului” Primarul comunei Mirăslău, Aurel Mărginean, a declarat că lucrările la clădirea primăriei se apropie de final și se desfășoară conform graficului stabilit. „Da, suntem în grafic cu lucrările. Oamenii, după cum se poate vedea, […]

Citește mai mult

Politică Administrație

VIDEO | Două blocuri, construite pentru tinerii specialiști care aleg să se stabilească într-un oraș din Alba. Primar: „Am avut o viziune în gândirea și dezvoltarea viitorului acestui oraș”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Două blocuri, construite pentru tinerii specialiști care aleg să se stabilească într-un oraș din Alba. Primar: „Am avut o viziune în gândirea și dezvoltarea viitorului acestui oraș” Administrația locală din Zlatna construiește două blocuri, cu un total de 12 apartamente, care urmează să fie oferite în chirie medicilor, profesorilor și altor tineri profesioniști care aleg […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea