Politică Administrație

Dan Simedru: Master Planul General de Transport – 2 minştrii PSD, 2 variante, 2 gogoşi umflate servite românilor

Bogdan Presecan

Publicat

în

ALBA FEST 2026

Declarație Dan Simedru, Deputat PNL de Alba

După un an de zile de întârzieri şi bâlbe guvernamentele minţile luminate ale PSD-ului în materie de infrastructură, fostul ministru Dan Şova şi actualul ministru Ioan Rus, au definitivat cu greu Masterplanul General de Transport.

Dan SimedruAcest document strategic în domeniul infrastructurii şi în baza căruia România va accesa viitoarele fonduri europene în perioada 2014-2020 a fost prezentat miercuri, 1 octombrie, în faţa comisiilor de transporturi din Camera Deputaţilor şi Senatului.

În calitate de membru al comisiei de transporturi şi infrastructură din Camera Deputaţilor am participat la această dezbatere în care ministrul Rus a încercat să ne convingă că viziunea conţinută în acest document este cea câştigătoare şi nu cea prezentată în luna aprilie a.c. de colegul său de partid, domnul Şova, care ne promitea peste 2000 de km de autostradă până în anul 2020.

Acum domnul Rus împreună cu consultanţii care au elaborat acest Masterplan au mai tăiat din coada ursului şi au ajuns la concluzia că pe lângă cei 644 de km de autostradă existenţi ar mai fi loc de maxim 600 de kilometri până in 2020. Deci, nici vorbă de cifra astronomică servită cu multă convingere de domnul Şova în urmă cu câteva luni.

Despre cine va gestiona toate aceste proiecte de infrastructură, cu ce bani şi în ce termene nicio vorbă. Doar scenarii. Nu cred că o astfel de abordare poate fi convingătoare pentru partenerii europeni care au cerut seriozitate şi criterii clare de selecţie în prioritizarea proiectelor de infrastructură. Fondurile europene nu vor fi acordate pe un program superficial, în care autostrăzile sunt trasate după interesele politice de moment ale PSD-ului. Să nu uităm despre cadoul pe care PSD-iştii doreau să-l facă colegului Liviu Dragnea, căruia în varianta preliminară a Masterplanului  i-au desenat cu dedicaţie o autostradă de la Bucureşti la Alexandria, tăiată de pe listă de Comisia Europeană.

Domnul ministru Ioan Rus nu a fost deloc credibil şi convingător la prezentarea acestui Masterplan, cum nu a fost nici predecesorul său Dan Şova  atunci când promitea peste 2000 de kilometri de autostradă. De fapt constat că neseriozitatea este o trăsatură de partid a PSD-ului.

Cum poţi fi crezut că vrei cu adevărat să dezvolţi infrastructura din România, când cu o zi înainte în şedinţa de guvern ai aprobat ordonanţa de urgenţă privind rectificarea bugetară în care ai fost de acord să se taie 1 miliard lei din fondurile  europene nerambursabile pentru autostrăzi?

Mai mult, cum poate acest Guvern să susţină că e interesat să construiască drumuri în România când domnul ministru Ioan Rus nu a fost capabil să-mi răspundă la întrebarea pe care i-am adresat-o în legătură cu destinaţia  banilor din acciza pe combustibil şi dacă are garanţii că ei se vor aloca pentru construcţia de autostrăzi în România, aşa cum au promis?

Ar trebui ca românii să-şi primească aceşti bani înapoi pentru că este inadmisibil să colectezi la buget fonduri din această acciză plătită de toţi cetăţenii  pentru ca apoi Guvernul să-şi îndestuleze din ei clientela de partid.

Laşitatea domnului ministru Rus a fost evidentă în cadrul acestei prezentări a Masterplanului. Am aflat că de fapt nu ministrul este cal care face acest masterplan, aşa a bătut în retragere domnul Rus în faţa întrebărilor incomode. Îmi amintesc că la fel a procedat şi domnul Şova atunci când intrebat fiind despre Masterplan  a  replicat “sunt doar asfaltangiu,nu stabilesc eu pe unde trece autostrada”.

Aceştia sunt marii bărbaţi de stat ai PSD-ului, miniştrii care se ascund în spatele consultanţilor. Pentru aceste caricaturi politice asumarea politică în faţa cetăţenilor nu există, cât despre apărarea intereselor cetăţenilor nici nu poate fi vorba.

Din nou, mesajul guvernanţilor pentru români este – Nu avem nevoie de autostrăzi!

Dan Simedru,

Deputat PNL de Alba


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Centura de sud-vest a municipiului Alba Iulia, proiect de 30 de milioane de euro: Undă verde de la Direcția Județeană de Mediu

Ioana Oprean

Publicat

în

Centura de sud-vest a municipiului Alba Iulia, proiect de 30 de milioane de euro: Undă verde de la Direcția Județeană de Mediu Direcția județeană de mediu a dat luni, 8 iunie 2026, undă verde pentru realizarea centurii de sud-vest a municipiului Alba Iulia. Acordul de mediu este ultimul aviz necesar pentru proiectul ,,Fluidizarea traficului rutier […]

Citește mai mult

Politică Administrație

FOTO | Balastierele și exploatările de agregate minerale din Alba, tot mai aproape de legalitate: Încasări cu 2 milioane mai mari față de 2025, la bugetul județului

Ioana Oprean

Publicat

în

Balastierele și exploatările de agregate minerale din Alba, tot mai aproape de legalitate: Încasări cu 2 milioane mai mari față de 2025, la bugetul județului Încasările la bugetul județului Alba din redevențe de la balastierele și exploatările de agregate minerale au crescut cu 2 milioane de lei față de anul trecut. Vicepreședintele Consiliului Județean Alba, […]

Citește mai mult

Politică Administrație

FOTO | Modernizarea străzilor din comuna Săsciori continuă: Investiție de peste 1,3 milioane de lei pentru îmbunătățirea infrastructurii rutiere

Ioana Oprean

Publicat

în

Modernizarea străzilor din comuna Săsciori continuă: Investiție de peste 1,3 milioane de lei pentru îmbunătățirea infrastructurii rutiere Primăria Comunei Săsciori a lansat, în 5 iunie 2026, procedura de achiziție pentru implementarea proiectului „Modernizare Străzi în Comuna Săsciori II, județul Alba”, o investiție care urmărește creșterea gradului de accesibilitate și siguranță rutieră pentru locuitorii comunei. Potrivit […]

Citește mai mult