Dan Roman și-a ales staff-ul cu care va colabora la CS Ocna Mureș | Cioară a plecat la Industria
Dan Roman (36 de ani) este noul antrenor principal al divizionarei terțe CS Ocna Mureș. Jucător activ în ediția trecută și marcator al unei duble împotriva ocnamureșenilor, în meciul Viitorul Cluj – CS Ocna Mureș, scor 2-1, masivul atacant va colabora pe banca tehnică a grupării din orașul salin cu Nicolae Suciu (fost antrenor cu portarii la Viitorul Cluj).
Deocamdată este incertă situația lui Romeo Arinar, fostul secund, nefiind sigur va fi implicat în activitate la nivelul juniorilor, în cazul său colaborarea extinzându-se și la centrul de copii și juniori. Primul antrenament al ocnamureșenilor sub comanda lui Dan Roman este fixat în 18 iulie, data reunirii echipei (atunci va începe și Metalurgistul Cugir, iar Unirea Alba Iulia o zi mai târziu). În privința efectivului, au semnat noile înțelegeri sau sunt sub contract Oprinca, Cioargă, Ceaca, Căt. Creț, Guț, Coltor, Socaci și G. Goronea (revenit de la Sticla Arieșul Turda).
*Cioară, la Industria Galda
În același timp însă sunt și plecări importante, respectiv atacantul Alexandru Cioară (golgheterul sezonului anterior, la egalitate cu Ceaca, 7 reușite. În tot campionatul Al. Giurgiu are 8 goluri, 3 pentru Unirea Alba Iulia și 5 pentru „Soda”) ce s-a întors după un an și jumătate la Industria Galda. Certă este și despărțirea de D. Lupșan (s-a înteles cu CSU Alba Iulia), iar Al. Giurgiu (curtat de Unirea Alba Iulia) va da un răspuns în cursul zilei de azi. Și Ov. Truță va pleca, iar Haiduc este trei luni în Italia, la muncă. Se poartă negocieri cu portarul Ed. Mihail, ce aparține de Petrolul Ploiești și ar agrea să continue la Ocna Mureș, cu Vasinc – pentru semnarea unei noi înțelegeri dar și cu apărătorul Damian Cimpoieșu (Sticla Arieșul Turda, ce a mai jucat un sezon, 2018/2019, în “alb-albastru”).
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Student Sport Alba Iulia – succes la junioare, eșec la senioare în competițiile de fotbal feminin
Student Sport Alba Iulia – succes la junioare, eșec la senioare în competițiile de fotbal feminin În ultimele jocuri, Student Sport Alba Iulia a câștigat la senioare și a pierdut la senioare. Citește și: FOTO | Antonia Botescu, noul director executiv al clubului Student Sport Alba Iulia: „Vin cu o perspectivă nouă și cu dorința […]
FOTO: Atomic Blaj, rezultat excelent: calificare la turneul semifinal 2 la volei feminin Under 17 | Echipa pregătită de Dan Balu, victorii pe linie în turneul de la Blaj
Atomic Blaj a reușit un rezultat excelent: calificarea la turneul semifinal 2 la volei feminin Under 17 | Echipa pregătită de Dan Balu, victorii pe linie în turneul de la Blaj Performanță de apreciat realizată de Atomic Blaj, echipa pregătită de Dan Balu calificându-se la la turneul semifinal 2 de volei feminin Under 17 (cadete)! […]
Nicolae Stanciu, căpitanul României, nu se retrage de la Națională: „Dacă va fi nevoie de mine, voi veni cu mare drag”! Astăzi, Slovacia – România, amical fără Mircea Lucescu
Nicolae Stanciu, căpitanul României, nu se retrage de la Națională: „Dacă va fi nevoie de mine, voi veni cu mare drag”! Astăzi, Slovacia – România, amical fără Mircea Lucescu pe banca tricolorilor Albaiulianul Nicolae Stanciu, căpitanul României, nu se retrage de la Națională. „Cât timp voi fi în activitate, dacă va fi nevoie de mine, […]