DAJ Alba: Crescătorii de porci din rasele Bazna și Mangalița sunt susținuți pentru producerea cărnii. Condițiile pentru solicitanții ajutorului de minimis
Ajutorul de minimis reprezintă purceii primiți cu titlu gratuit de crescătorii de porci care îşi desfăşoară activitatea în sectorul producţiei primare. Valoarea totală a schemei de ajutor de minimis, pentru anul 2018 este de 4.600.000 lei.
Crescătorii de porci, peste 60 identificați la nivelul DAJ Alba, furnizorii și procesatorii sau alte persoane juridice autorizate în desfacerea producției de carne care sunt interesați se pot înscrie în Registrele Unice, deschise la DAJ Alba, în termen de 90 de zile de la apariția legii.
Solicitanţii ajutorului de minimis sunt furnizorii de purcei din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa, care trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
a) sa deţină scroafe şi/sau scrofițe înscrise în registrul genealogic;
b) să furnizeze purcei către procesator, sau altă persoană juridică, la greutate minimă de 10
kg/cap, în baza unui contract de livrare;
c) purceii să fie identificaţi potrivit legislaţiei în vigoare.
Crescătorii de porci, pentru a fi eligibili, trebuie să deţină exploatații înregistrate/autorizate sanitar veterinar și să îndeplinească, cumulativ următoarele condiţii:
• să încheie un contract cu un procesator sau cu altă persoană juridică
• să primească cu titlu gratuit, un număr par de purcei, minim 2 și maxim 10, de la un procesator sau de la o altă persoană juridică cu care are încheiat contract;
• să livreze minimum 50% din purceii primiți cu titlu gratuit, la procesator sau la o altă persoană juridică cu care a încheiat contract, la o greutate, în viu, de minim 130 kg/cap;
• sa utilizeze efectivul nelivrat, în exploatația proprie, pentru reproducție sau autoconsum,
• sa raporteze DAJ-ului în termen de 30 zile de la livrarea efectivului către procesator sau la o altă persoană juridică a modului de utilizare a efectivului de porci nelivrați.
• să respecte structura rației furajere stabilită în contractul cu procesatorul
• să deţină registrul individual al exploatației, completat și actualizat.
Procesatorii şi alte persoane juridice, vor îndeplini condiţiile de:
a) preluare de purcei de la furnizorii de purcei din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa, în baza unui contract de livrare, şi transport la beneficiari;
b) încheiere contract cu beneficiarii pentru creşterea şi îngrăşarea purceilor
c) preluare de la beneficiari, în vederea abatorizării şi procesării,a cel puţin 50% din efectivul de purcei destinat îngrăşării/beneficiar, la o greutate minimă, în viu, de 130 kg/cap;
d) plată către beneficiar a preţului stabilit prin contract.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Video | Prima creșă nouă din mediul rural din județul Alba, aproape de finalizare: Zeci de locuri pentru cei mici. Primar: ,,O investiție așteptată de familiile tinere”
Prima creșă nouă din mediul rural din județul Alba, aproape de finalizare: Zeci de locuri pentru cei mici. Primar: ,,O investiție așteptată de familiile tinere” În județul Alba, în comuna Ighiu, se construiește prima creșă nouă din mediul rural, iar proiectul prinde, pe zi ce trece, tot mai mult contur, lucrările fiind aproape de finalizare. […]
VIDEO | Iarnă ca în povești la Șureanu! Peisaje de vis după prima ninsoare din sezonul 2026–2027
Iarnă ca în povești la Șureanu! Peisaje de vis după prima ninsoare din sezonul 2026–2027 Iarna își intră în drepturi în Munții Șureanu, din județul Alba! Peisajele au devenit spectaculoase după prima ninsoare din sezonul rece 2026–2027, iar zona montană a fost acoperită de un strat consistent de zăpadă. Natura a îmbrăcat deja haine de […]
FOTO | Accident în Alba Iulia: Coliziune între două mașini la Micești, la ieșire de pe Calea Labului
Accident în Alba Iulia: Coliziune între două mașini la Micești, la ieșire de pe Calea Labului Un accident rutier a avut loc sâmbătă seara, în jurul orei 17.00, în Alba Iulia. Două mașini s-au ciocnit la Micești. În evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme. Potrivit martorilor, accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale. Cauza […]
