Ştirea zilei

Curtea de Apel Bucureşti a suspendat, la solicitarea Federaţiei Sanitas, procedura proiectului legii salarizării personalului plătit din fondurile publice „Nu poate urma procedurile parlamentare”

Ioana Oprean

Publicat

în

Curtea de Apel Bucureşti a suspendat, la solicitarea Federaţiei Sanitas, procedura proiectului legii salarizării personalului plătit din fondurile publice „Nu poate urma procedurile parlamentare”

Curtea de Apel Bucureşti a suspendat, la solicitarea Federaţiei Sanitas, procedura proiectului legii salarizării personalului plătit din fondurile publice.

Petrecerea Divorțaților

Decizia de marţi, 21 iulie 2026, poate fi, însă, atacată cu recurs.

Reprezentanţii Sanitas susţin că proiectul „nu poate urma procedurile parlamentare, deoarece în Parlament nu pot fi introduse şi dezbătute proiecte de legi pe care Curtea de Apel le-a constatat, fie şi în procedura ordonanţei preşedinţiale, vădită aparenţă de nelegalitate”.

Potrivit informaţiilor publicate pe portalul instanţelor, Curtea de Apel Bucureşti a admis cererea Federaţiei Sanitas şi a suspendat „procedura proiectului legii salarizării personalului plătit din fondurile publice, publicat pe site-ul pârâtului în 17.07.2026, la rubrica Comunicate de presă, până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. 3657/2/2026”.

Decizia pronunţată marţi, 21 iulie 2026 poate fi atacată cu recurs, în termen de 5 zile de la comunicare, care se depune la Curtea de Apel Bucureşti.

„La cererea Federaţiei Sanitas Curtea de Apel a suspendat efectele proiectului de lege publicat pe data de 17.07.2026. Astfel a făcut dreptate şi ne-a dat şansa să ne spunem părerea, să fim consultaţi şi să oferim soluţii pertinente la problemele sistemului de sănătate. Avem acum dreptul de a participa la dialogul social”, au transmis reprezentanţii Federaţiei Sanitas.

Potrivit sindicaliştilor, „ca efect al suspendării, proiectul de lege nu mai poate produce niciun efect”.

„El nu poate urma procedurile parlamentare, deoarece în Parlament nu pot fi introduse şi dezbătute proiecte de legi pe care Curtea de Apel le-a constatat, fie şi în procedura ordonanţei preşedinţiale, vădită aparenţă de nelegalitate”, au susţinut aceştia.

Reprezentanţii Sanitas au adăugat că nu doresc privilegii, dar nici „legi prin care să ne vindem principiile, drepturile şi dialogul social”.

„De azi, trebuie să ne aşezăm temeinic la masă cu Guvernul! Dacă se poate, cu Guvernul cu puteri depline”, au arătat ei.

Forma actualizată a proiectului Legii salarizării pentru personalul plătit din fonduri publice a fost publicată, vineri, pe site-ul Ministerului Muncii. În proiect se precizează că, începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului sunt şi rămân, în mod exclusiv, cele prevăzute de prezenta lege, drepturile salariale în plată neputând, în nicio situaţie, să fie mai mari decât cele stabilite potrivit legii. De asemenea, prin contractele colective de muncă / acordurile colective de muncă şi contractele individuale de muncă nu pot fi negociate salarii sau alte drepturi de natură salarială în bani sau în natură care excedează sau contravin actualei legi.

sursa: News.ro

foto: arhivă (cu rol ilustrativ)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Update Video | Incident la sediul Poliției Municipiului Alba Iulia: Un bărbat cu o armă de tip airsoft și o grenadă ar fi amenințat polițiștii. A fost reținut

Ioana Oprean

Publicat

în

Incident la sediul Poliției Municipiului Alba Iulia: Un bărbat cu o armă de tip airsoft și o grenadă ar fi amenințat polițiștii Un incident straniu, care a pus însă polițiștii în alertă, s-a petrecut în seara zilei de sâmbătă, 24 octombrie 2026, la Alba Iulia. Potrivit surselor ziarulunirea.ro, un individ aparent înarmat cu un armă […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Ajutor pentru pensionari în decembrie 2026: Vor primi românii bani în plus? Ce spune ministrul Muncii

Ioana Oprean

Publicat

în

Ajutor pentru pensionari în decembrie 2026: Vor primi românii bani în plus? Ce spune ministrul Muncii Pensionarii cu venituri de până la 3.000 de lei urmează să primească, în decembrie, a doua tranșă a ajutorului financiar acordat de Guvern. Ministrul Muncii, Florin Manole, a dat asigurări, sâmbătă, 24 octombrie 2026, la Alba Iulia, că fondurile […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Un nou caz șocant de cruzime față de animale, în Alba: Cățelușă împușcată în coloană, la Sebeș! Animalul a fost operat de urgență la Cluj-Napoca. Asociația care l-a salvat are nevoie de ajutor

Ioana Oprean

Publicat

în

Un nou caz șocant de cruzime față de animale, în Alba: Cățelușă împușcată în coloană, la Sebeș! Animalul a fost operat de urgență la Cluj-Napoca. Asociația care l-a salvat are nevoie de ajutor Un nou caz de cruzime față de animale a fost semnalat în județul Alba. O cățelușă din Sebeș a fost găsită în […]

Citește mai mult