Actualitate

Cursuri de formare și specializare în pedagogia preșcolară Waldorf, la Cluj Napoca

Ioana Oprean

Publicat

în

În 31 mai la Universitatea ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia s-a desfășurat Conferința ”Educație pentru viitor și autoeducația educatorilor (dascăli, educatori părinți)”, susținută de lector universitar Sorin Țigăreanu, de la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației – linia germană, din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, specializat în pedagogie Waldorf.

La Conferință au participat cadre didactice, reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Alba și ai administrației locale.

De asemenea, în cadrul conferinței, s-a anunțat că la Cluj-Napoca, vor avea loc cursuri de formare și specializare în pedagogia în pedagogia preșcolară Waldorf.

Un curs cuprinde 800 de ore de activități didactice, artistice și practice care se desfășoară pe durata a 14 săptămâni, în vacanțele școlare.

Primul modul durează trei săptămâni și începe în 23 iulie.

Cursul se va desfășura în locația centrului de formare și documentare Waldorf. Grădinița Waldorf, Cluj-Napoca, str. Anatole France 14.

Taxa de curs pe săptămână este 250 de lei (200 de ron pentru educatoarele care lucrează deja la o grupă Waldorf)

Mai multe detalii la nr. de telefon: 0744 627 922, 0745 071 295, 0740 035 351 sau 0746 046 098.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

El Niño continuă să se intensifice și va aduce valuri de căldură și în octombrie 2026. Avertimentul experților Organizației Meteorologice Mondiale

Ioana Oprean

Publicat

în

El Niño continuă să se intensifice și va aduce valuri de căldură și în octombrie 2026. Avertimentul experților Organizației Meteorologice Mondiale El Niño va continua să se intensifice și va deveni un fenomen puternic în perioada august–octombrie 2026, aducând temperaturi peste medie în cea mai mare parte a regiunilor continentale, avertizează Organizația Meteorologică Mondială (OMM). […]

Citește mai mult

Actualitate

Foto | Vacanță la mare pentru mai mult de 40 de elevi de la Colegiul Militar din Alba Iulia cu rezultate școlare deosebite: Au urcat și la bordul Fregatei „Regina Maria” și al Submarinului „Delfinul”

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Vacanță la mare pentru mai mult de 40 de elevi de la Colegiul Militar din Alba Iulia cu rezultate școlare deosebite: Au urcat și la bordul Fregatei „Regina Maria” și al Submarinului „Delfinul” 43 de elevi de la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia cu rezultate deosebite obținute în anul școlar recent încheiat s-au […]

Citește mai mult

Actualitate

Purtătorul de cuvânt al CNAIR: ,,Numărul tinerilor morţi în accidente l-a depăşit pe cel al deceselor provocate de tuberculoză şi droguri”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Purtătorul de cuvânt al CNAIR: ,,Numărul tinerilor morţi în accidente l-a depăşit pe cel al deceselor provocate de tuberculoză şi droguri” Numărul tinerilor care își pierd viața în accidente rutiere a ajuns să îl depășească pe cel al deceselor provocate de tuberculoză și consumul de droguri, a declarat joi purtătorul de cuvânt al CNAIR, Alin […]

Citește mai mult