Curăţenie de Paşti la Teiuş
Numai în prima zi a campaniei „Voluntari pentru un oraş curat” care a debutat la începutul acestei luni la iniţiativa Consiliului Elevilor al Liceului Teoretic Teiuş, tinerii au reuşit să strângă saci întregi de gunoaie din oraş şi de la periferie, a anunţat prof. Romina Pop, purtătorul de cuvănt al liceului teiuşean. Dotaţi cu mănuşi şi saci, elevii au adunat de pe străzi, spaţii verzi şi maidane PET-uri, ambalaje din hârtie, pungi, resturi vegetale şi alte deşeuri întâlnite în cale, pe care firma de salubritate le-a transportat la rampa de gunoi. „Sfintele Paşti se apropie şi e în tradiţia românilor să îşi primenească gospodăria pentru acest eveniment deosebit. Bucuria şi respectul pentru acest moment trebuie să se reflecte şi în aspectul oraşului şi al liceului nostru. Vrem un oraş mai curat în care dorim să ne plimbăm, să ne desfăşurăm activităţile de zi cu zi într-o ambianţă plăcută”, a declarat prof. Mihaela Suărăşan, coordonatorul Consiliului Elevilor. Campania „Voluntari pentru un oraş curat” se va încheia peste 3 luni de zile, interval în care, sub îndrumarea directorului Octavian Rusu, liceenii vor participa şi la alte activităţi de ecologizare. (R.G.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
12 septembrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier
14 septembrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier Polițiștii rutieri acționează luni, 14 septembrie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul […]
Amenzi de peste 9.500 lei date de polițiștii din Aiud, în urmei unei acțiuni în municipiu: Zeci de persoane și mașini verificate
Amenzi de peste 9.500 lei date de polițiștii din Aiud, în urmei unei acțiuni în municipiu: Zeci de persoane și mașini verificate Polițiștii din municipiul Aiud au desfășurat la data de 13 septembrie 2026, în intervalul orar 17.00 – 20.00, o acțiune, pe raza municipiului, care a avut drept scop menținerea unui climat de siguranță […]
Adolescentă de 18 ani și concubinul ei, reținuți de polițiștii din Alba Iulia: Sunt cercetați pentru lipsire de libertate în mod ilegal a propriului copilaș
Adolescentă de 18 ani și concubinul ei, reținuți de polițiștii din Alba Iulia: Sunt cercetați pentru lipsire de libertate în mod ilegal a propriului copilaș O adolescentă de 18 ani și concubinul ei au fost reținuți de polițiștii din Alba Iulia și sunt cercetați pentru lipsire de libertate în mod ilegal a propriului copilaș. Potrivit […]