Actualitate

Cumulul pensiei cu salariul este posibil și în cazul angajaților din sistemul public

Ioana Oprean

Publicat

în

Angajaţii din sistemul public pot cumula din nou pensia cu salariul, a decis Camera Deputaţilor miercuri, cu 220 de voturi ”pentru”, 6 voturi ”împotrivă” şi 41 abţineri.

Petrecerea Divorțaților

La vot a fost prezent şi premierul Victor Ponta.

Propunerea legislativă iniţiată, printre alţii, de Valeriu Zgonea, Gabriel Vlase, Florin Iordache, Ilie Sârbu, Ana Birchall, Bogdan Ciucă, prevede abrogarea prevederilor din legea 329/2009 potrivit cărora se interzice cumulul pensiei cu salariul în cazul angajaţilor din sistemul public pentru care nivelul pensiei nete aflată în plată depăşeşete câştigul slarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului.

Comisiile de buget şi muncă au avizat favorabil acest proiect, considerând că, ”prin stabilirea imperativă a limitei cuantumului pensiei până la care se poate realiza cumulul cu salariul, se produc discriminări, dar şi limitări ale accesului şi dreptului la muncă în sistemul public, pentru persoane cu pregătire temeinică, experienţă şi expertiză în anumite domenii, cum ar fi apărare, ordine publică, siguranţă naţională, compartimentele de protecţie a informaţiilor clasificate, departamentele de poliţie comunitară, oficiile de cadastru şi publicitate imobiliară, precum şi multe alte autorităţi şi instituţii publice”.

Camera Deputaţilor este for decizional pentru acest proiect pe care Senatul l-a respins anterior.

Sursa Mediafax.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Președintele PSD, Sorin Grindeanu: ,,Anul viitor taxele pentru români și companiile românești nu vor crește”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Președintele PSD, Sorin Grindeanu: ,,Anul viitor taxele pentru români și companiile românești nu vor crește” Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat luni, la finalul ședinței Biroului Permanent Național al partidului, că în 2027 nu vor fi majorate taxele pentru populație și companiile românești. Acesta a criticat politicile de austeritate ale fostei guvernări Bolojan, pe care […]

Citește mai mult

Actualitate

Impozitele pe locuinţe ar putea creşte de cinci ori în 2027: Taxa pe lux ar putea aduce dări mai mari pentru unele proprietăţi. Avertismentul economiştilor

Ioana Oprean

Publicat

în

Impozitele pe locuinţe ar putea creşte de cinci ori în 2027: Taxa pe lux ar putea aduce dări mai mari pentru unele proprietăţi. Avertismentul economiştilor Noul Guvern vrea impozite şi mai mari pentru locuinţe, la nici un an de la dublarea taxelor pe proprietate. Românii ar putea fi taxaţi în funcţie de valoarea de piaţă […]

Citește mai mult

Actualitate

Cât ar putea să crească euro în 2027 și ce se va întâmpla cu prețurile: Ce spun analiștii financiari

Ioana Oprean

Publicat

în

Cât ar putea să crească euro în 2027 și ce se va întâmpla cu prețurile: Ce spun analiștii financiari Moneda Euro ar putea crește în raport cu leul în anul 2027, potrivit estimărilor analiștilor financiari din România. Un sondaj realizat de Asociația CFA România, care reuneşte renumiţi analişti financiari, arată că aproape toți participanții se […]

Citește mai mult