Actualitate

Cumpărăm mai multe arme de la americani! Contract de 120,5 milioane de dolari pentru 16 vehicule amfibii de asalt

Ioana Oprean

Publicat

în

Cumpărăm mai multe arme de la americani! Contract de 120,5 milioane de dolari pentru 16 vehicule amfibii de asalt

Departamentul de Stat al SUA a aprobat vânzarea către România a 16 vehicule amfibii de asalt şi a echipamentelor aferente, pentru un cost estimat la 120,5 milioane de dolari, a anunţat joi Pentagonul.

Nu a fost stabilit un contractant principal pentru această potenţială vânzare şi nu există acorduri de compensare propuse în legătură cu această potenţială vânzare, precizează Pentagonul.

Agenţia de Cooperare în domeniul Securităţii Apărării (DSCA) a emis, conform legii, certificatul necesar prin care notifică Congresul cu privire la această posibilă tranzacţie.

Potrivit unui comunicat al DSCA, Guvernul României a solicitat achiziţionarea a 16 vehicule amfibii de asalt, varianta pentru personal (AAVP-7A1); trei (3) vehicule amfibii de asalt, varianta de comandă (AAVC-7Al); două (2) vehicule amfibii de asalt, varianta de recuperare (AAVR-7Al); şaisprezece (16) mitraliere calibru 50 şi cinci (5) mitraliere M240B de 7,62 mm, notează news.ro.

Sunt incluse, de asemenea, lansatoare de grenade MK-19; sisteme de ochire termică (TSS) M36E T1; suport pentru aprovizionare (piese de schimb); echipamente de sprijin (inclusiv kituri pentru misiuni speciale/kituri de aplicaţii îmbunătăţite (EAAK)); instruire, manuale tehnice neclasificate, pachete de date tehnice, suport şi asistenţă tehnică şi de inginerie (inclusiv servicii tehnice de inginerie pentru contractanţi (CETS)); şi alte elemente conexe de sprijin pentru programe şi logistică.

Costul total estimat al programului este de 120,5 milioane de dolari

„Această vânzare propusă va sprijini obiectivele de politică externă şi de securitate naţională ale Statelor Unite, contribuind la îmbunătăţirea securităţii unui aliat al Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), care reprezintă o forţă importantă pentru stabilitatea politică şi economică în Europa. Este vital pentru interesul naţional al Statelor Unite să ajute România să dezvolte şi să menţină o capacitate de autoapărare puternică şi pregătită”, arată comunicatul DSCA.

„Vânzarea propusă va îmbunătăţi capacitatea României de a face faţă ameninţărilor actuale şi viitoare prin modernizarea şi asigurarea capacităţii expediţionare continue a României de a contracara ameninţările regionale. România nu va avea dificultăţi în a absorbi aceste echipamente şi servicii în forţele sale armate”, consideră DSCA.

Vânzarea propusă a acestor echipamente şi servicii de sprijin nu va modifica echilibrul militar de bază din regiune şi nu va exista niciun impact negativ asupra pregătirii apărării SUA ca urmare a acestei vânzări, precizează Pentagonul.

De asemenea, punerea în aplicare a acestei vânzări propuse nu va necesita detaşarea de personal al guvernului SUA, dar va necesita detaşarea unui reprezentant al contractorului în România pentru aproximativ un an pentru a livra AAV-uri, echipamente conexe şi sprijin, notează comunicatul.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Premierul Ilie Bolojan despre criza energetică cu care se confruntă România: „Importăm peste 2.000 – 2500 de MW zilnic”

Ioana Oprean

Publicat

în

Premierul Ilie Bolojan despre criza energetică cu care se confruntă România: „Importăm peste 2.000 – 2500 de MW zilnic” „Importăm peste 2.000 – 2500 de MW zilnic. Ungaria importă 4.500. Din punct de vedere al importurilor, există o presiune importantă pe care trebuie să o acoperim”, a declarat luni, 3 august 2026, premierul intermar Ilie […]

Citește mai mult

Actualitate

O femeie de 34 de ani și un bărbat de 27 de ani, din Alba, cu „alcool la bord” pe drumuri din Hunedoara

Ioana Oprean

Publicat

în

O femeie de 34 de ani și un bărbat de 27 de ani, din Alba, cu „alcool la bord” pe drumuri din Hunedoara Sâmbătă, 1 august 2026, în jurul orei 16:20, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Hunedoara au oprit pentru control, pe DN 7, în localitatea Simeria, o autoutilitară care se deplasa din direcția Deva […]

Citește mai mult

Actualitate

Dumitru Chisăliță, șeful AEI: România, campioana europeană a scumpirii motorinei. Țiței românesc, rafinării românești, prețuri ca și cum totul ar veni din import

Bogdan Ilea

Publicat

în

Dumitru Chisăliță, șeful AEI: România, campioana europeană a scumpirii motorinei. Țiței românesc, rafinării românești, prețuri ca și cum totul ar veni din import  În ultimele șapte zile, prețul mediu al motorinei la pompă a crescut în România cu 7,5%, cea mai mare creștere dintre țările europene analizate. Mai mult decât în Croația, unde creșterea a […]

Citește mai mult