Ştirea zilei

Cum vor funcționa terasele din Alba Iulia în extrasezon: proiect în Consiliul Local

Ioana Oprean

Publicat

în

Consilierii locali ai municipiului Alba Iulia vor decide în ședința din 29 ianuarie cumv vor funcționa terasele sezoniere pe domeniul public sau privat al municipiului Alba Iula, având în vedere contextul generat de dinamica evoluției situației epidemiologice naționale și internaționale și crearea premiselor-cadru, după încetarea stării de urgență, pentru revenirea etapizată, fără sincope majore, la situația de normalitate.

Petrecerea Divorțaților

Astfel terasele din Alba Iulia își vor putea desfășura activitatea și în extrasezon, în perioada cuprinsă între 1 noiembrie – 31 martie, pe toată durata stării de alertă.

Pentru a putea ocupa domeniul public sau domeniul privat al municipiului Alba Iulia cu terase sezoniere în extrasezon, deținătorii teraselor sezoniere vor achita o taxă în cuantum de 0,25 lei/mp/zi.

Amplasarea și funcționarea teraselor sezoniere în extrasezon se va putea face la cererea deținătorilor teraselor sezoniere, pe amplasamentele pe care acestea au funcționat în sezonul estival în baza contractelor de închiriere.

Terasele și cafenelele au fost deschise în Alba Iulia și în ultima perioadă, activitățile desfașurându-se doar în exterior, ținând cont de toate măsurile de protecție impuse de lege.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Va putea fi operațională noua companie de transport din Alba Iulia din 8 ianuarie 2027? Ce spune primarul Gabriel Pleșa

Ioana Oprean

Publicat

în

Va putea fi operațională noua companie de transport din Alba Iulia din 8 ianuarie 2027? Ce spune primarul Gabriel Pleșa Proiectul privind înființarea și operaționalizarea noii societăți de transport public local din Alba Iulia se află în linie dreaptă, autoritățile locale estimând pașii următori pentru ca noua companie să poată prelua activitatea la începutul anului. […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Structura Centrală a DNA pune sub semnul întrebării clasarea dispusă de DNA Alba Iulia în dosarul plângerii STP împotriva primarului Gabriel Pleșa: „Nu a fost efectuat niciun act de urmărire penală”

Ioana Oprean

Publicat

în

Structura Centrală a DNA pune sub semnul întrebării clasarea dispusă de DNA Alba Iulia în dosarul plângerii STP împotriva primarului Gabriel Pleșa: „Nu a fost efectuat niciun act de urmărire penală” Structura Centrală a DNA pune sub semnul întrebării clasarea dispusă de DNA Alba Iulia în dosarul plângerii STP împotriva primarului Gabriel Pleșa și spune […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Comune comasate, orașe retrogradate la rang de comune și posibile modificări la nivelul județelor în România: Ce planuri sunt luate în calcul

Ioana Oprean

Publicat

în

Comune comasate, orașe retrogradate la rang de comune și posibile modificări la nivelul județelor: Ce planuri sunt luate în calcul Comune comasate, orașe retrogradate la rang de comune și posibile modificări la nivelul județelor. PSD pregătește o reformă administrativ-teritorială de amploare, care ar putea schimba radical harta României. Pragul analizat este de 3.000 de locuitori, […]

Citește mai mult