Cum va fi VREMEA până în 26 iunie. Prognoza meteo în Transilvania și la munte
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, prognoza meteo pentru perioada 13 – 26 iunie 2016, în toate regiunile țării.
Potrivit meteorologilor, În Transilvania, la începutul intervalului, vremea va fi răcoroasă, cu o medie a valorilor termice diurne în jurul a 22 de grade. Până în jurul datei de 17 iunie temperaturile vor creşte chiar şi cu mai mult de 10 grade, vremea va deveni călduroasă, posibil caniculară.
De la sfârşitul primei săptămâni, regimul termic va fi în scădere, însă uşoară şi treptată, astfel că la temperaturi specifice perioadei este posibil să se ajungă abia la sfârşitul intervalului. Temperaturile minime vor fi relativ constante până în data de 16 iunie, apoi vor fi în creştere până spre 20 iunie, când se vor înregistra valori medii pe întreaga regiune, în jur de 17 grade. Scăderea de temperatură din următoarele zile va face ca media minimelor să coboare până în jur de 14 grade.
În intervalul 13 – 15 iunie, vor fi averse, local importante cantitativ. Ploi de scurtă durată vor fi posibile aproape în fiecare zi, dar în cele mai multe situaţii se vor produce pe spaţii restrânse.
La munte, la începutul intervalului, valorile termice, în special cele diurne, vor fi mai coborâte decât cele climatologic specifice perioadei, cu o medie a temperaturilor maxime de 14 grade şi a celor minime de 7 grade. Din data de 15 iunie şi până în jurul datei de 17 iunie, vremea se a încălzi semnificativ, devenind cu mult mai caldă decât ar fi normal pentru cea de-a doua decadă a lunii iunie, cu maxime diurne în jurul a 26 de grade şi minime nocturne, de 15 – 16 grade, în medie.
A doua săptămână de prognoză va debuta cu un proces de scădere uşoară şi treptată a temperaturii aerului, dar până la sfârşitul celor două săptămâni de prognoză media regională a temperaturilor maxime nu va fi mai coborâtă de 18 grade, iar a celor minime de 10 – 11 grade. Probabilitatea de apariţie a averselor, pe arii relativ extinse şi importante cantitativ, va fi mai ridicată până în data de 15 iunie şi, din nou, după 19 iunie. (C.M.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
VIDEO | Continuă lucrările de retehnologizare la Vidraru: Panourile sunt montate cu ajutorul unui elicopter din cauza accesului dificil în zonă
Continuă lucrările de retehnologizare la Vidraru: Panourile sunt montate cu ajutorul unui elicopter din cauza accesului dificil în zonă Lucrările de retehnologizare a Amenajării Hidroenergetice Vidraru continuă, în această perioadă fiind montate ,,panourile grătarului des în zona prizei de apă a barajului”. Operațiunea se desfășoară cu ajutorul unui elicopter, din cauza accesului dificil în zonă. […]
PENSII 2026: Care era pensia medie în România la finele lunii februarie 2026 Un număr de 4.688.092 de pensionari era înregistrat în februarie 2026 în România, cu 9.978 mai puțini comparativ cu luna precedentă, iar pensia medie a fost de 2.780 de lei, conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), consultate de […]
Peste 450 de controale la serviciile sociale din România și sancțiuni de peste 470.000 de lei în ianuarie 2026
Peste 450 de controale la serviciile sociale din România și sancțiuni de peste 470.000 de lei în ianuarie 2026 În luna ianuarie 2026, inspectorii sociali din cadrul Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), precum și cei ai agențiilor județene pentru plăți și inspecție socială și ai Agenției pentru Plăți și Inspecție Socială a […]